Ca in orice om exista o latura buna si una malefica o stiau inteleptii inca de acum multe mii de ani si din aceasta convingere maniheista au aparut ulterior credintele in existenta ingerilor pazitori si a demonilor malitiosi, ce-si disputa permanent sufletul fiintei umane. Mult mai tarziu, o astfel de dualitate a atras atentia scriitorilor, generand splendide lucrari, precum Dr Jekyll si Mr Hyde, in care personajul principal era ziua un respectat membru al comunitatii, dar se transforma noaptea intr-un monstru fioros. Este si ideea pe care se bazeaza filmul The Killer Inside Me, ce poate fi vizionat si in cinematografele romanesti.
Prea multa violenta
Adaptare a cartii omonime scrise in 1952 de scriitorul Jim Thompson si care s-a bucurat de un succes moderat in America, filmul a fost regizat de Michael Winterbottom, avandu-i in distributie pe Casey Affleck, Kate Hudson si Jessica Alba. Imediat dupa lansare, pelicula a declansat un imens scandal, regizorul fiind acuzat ca ar fi apelat in mod gratuit la scenele violente pentru a soca. La premiera filmului, care a avut loc la Festivalul pentru Film Independent Sundance, in ianuarie 2010, Jessica Alba a parasit sala la jumatatea filmului, din cauza „atmosferei ostile”, iar la final, un spectator l-a apostrofat pe regizor, aflat de asemenea in sala, intrebandu-se cum de este posibil ca asemenea „orori” sa poata fi prezentate la un festival de valoare cum e Sundance.
Si totusi, aceasta reclama negativa a fost una favorabila, multi spectatori dorind sa vada filmul tocmai pentru a afla „ororile” prezentate in el. The Killer Inside Me a impartit in doua si lumea criticilor de film, celebrul site de profil Rotten Tomatoes raportand ca 55% dintre criticii care au scris cronici la el l-au apreciat, in vreme ce restul l-au desfiintat, pur si simplu. Consensul general pare sa fi fost ca filmul este bine realizat din punct de vedere tehnic, dar ca regizorul Michael Winterbottom se distanteaza de personajele sale, vaduvind aceasta productie, adesea de o violenta excesiva, de contextul emotional. Organizatiile feministe s-au declarat oripilate de scenele in care personajul principal bate cu salbaticie o femeie, aratand ca „nu este genul de lucruri pe care oamenii, mai ales tinerii, ar trebui sa-l vada intr-un film cu pretentii artistice.”
Povestea unui film „cu cantec”
Pana si un fan al lui Winterbottom, Rachel Cooke, critic de film la revista The Observer, a recunoscut ca regizorul „a ruinat filmul prin violenta excesiva, deturnand atentia publicului de la atmosfera, excelent creata, de film noir si de la performanta remarcabila a lui Affleck, care face un rol excelent, depasindu-si, ca profesionist, fratele mai mare si mai celebru, Ben. Un alt critic, Stephen Dalton, de la The Times, aprecia ca „Winterbottom a vrut sa faca risipa de sange, in maniera lui Tarantino sau a fratilor Coen, fara sa dovedeasca doza de umor a acestora si uitand ca face un film serios, nu o parodie”. Interesant e faptul ca de-a lungul anilor numerosi regizori au incercat sa adapteze romanul lui Thompson pentru marele ecran.
Studiourile 20th Century Fox au schitat un proiect in acest sens in 1962, personajul principal feminin, prostituata Joyce Lakeland, urmand sa fie jucat de Marilyn Monroe, pe atunci aflata la apogeul carierei sale, iar cel masculin, adjunctul de serif si concomitent criminalul in serie Lou Ford, de Marlon Brando, la fel de celebru la momentul respectiv. Prietena lui Ford, Amy Stanton, o persoana placida si delicata, ar fi trebuit sa fie Elizabeth Taylor. Dar moartea neasteptata a lui Marilyn Monroe, in august 1962, a dus la renuntarea la acest proiect. O adaptare a fost totusi facuta in 1976, pentru micul ecran, cu Stacy Keach in rolul lui Ford si Susan Tyrell ca Joyce Lakeland, dar ea a trecut neobservata de critici.
Affleck, stralucitor, Alba, neconvingatoare
La mijlocul anilor 1980 a mai existat o tentativa de ecranizare pentru cinematografe, cu Tom Cruise in rolul principal, Brooke Shields ca Amy Stanton si ispititoarea Demi Moore, aflata la inceputurile carierei, in rolul prostituatei. Dar si acest proiect a cazut. In 2001, in urma succesului avut cu Pulp Fiction, Quentin Tarantino s-a simtit atras de ideea ecranizarii cartii lui Thompson, avand la dispozitie trei nume mari: Brad Pitt, Uma Thurman si Juliette Lewis, in rolul lui Joyce. Dar, fatalitate: atentatele din 11 septembrie 2001 l-au facut pe regizor sa renunte la idee, pe considerentul ca scenariul era „prea violent” si deci inadecvat momentului…
In cele din urma, Winterbottom a reusit sa transpuna pe ecran povestea politistului devenit peste noapte criminal in serie. O poveste presarata cu toate ingredientele unui film noir de calitate, cu mentiunea, deja facuta, ca regizorul a turnat cam mult din „sarea” laturii violente, pentru ca opera lui sa mai fie pe placul criticilor. Oricum, merita evidentiat rolul pe care-l face Casey Affleck. El stie sa dea viata cu maiestrie unui personaj dual si sa prezinte lupta dintre Bine si Rau ce se da in sufletul oricarui om. Pe de o parte el este omul legii, linistit, tipicar, chiar plictisitor, dintr-un orasel texan in care aparent nu se intampla nimic, pe de alta devine o fiara insetata de sange. Nimeni nu-i stie insa „boala”, cum o numeste el, nimeni nu indrazneste sa creada ca politistul calm si birocrat e de fapt un sociopat violent, ahtiat de violuri si crime. Relatia dintre el si invatatoarea Amy Stanton, o femeie adorabila, „fara nici un fel de viciu”, cum spunea un critic, este umbrita de pasiunea pe care eroul o dezvolta pentru prostituata Joyce Lakeland. Patima sa se transforma in violenta si va insangera linistitul orasel. Daca alegerea lui Affleck a fost una excelenta, nu acelasi lucru se poate spune si despre cea a Jessicai Alba. Deloc convingatoare, fada si avand parca drept singura grija sa „dea bine” la camera, frumoasa actrita pare decupata efectiv din alt film. Dar, vorba unui mucalit, „la cum arata, vreti sa mai joace si bine?”…
GABRIEL TUDOR
Comentarii