Problemele sunt oarecum insolite, desi nu sunt deloc noi. Exista asa-numitul sindrom al lui Stendhal care ilustreaza cel mai bine o serie intreaga de manifestari patologice cât se poate de grave, care apar la numeroase persoane aflate in vacanta si calatoresc prin diverse locuri, dornice sa vada si sa cunoasca cât mai multe lucruri noi. Celebrul scriitor Stendhal a fost de altfel primul care a atras atentia, intr-un fel involuntar, asupra simptomelor respective, povestind o intâmplare traita de el in 1817, pe când se afla in vizita la Florenta. In momentul in care a iesit din Biserica Santa Croce a simtit palpitatii puternice, picioarele ii tremurau si avea simptome alarmante de slabiciune care l-au obligat sa se sprijine de o coloana.
Patologia respectiva este cunoscuta sub numele de hiperestezie artistica, caracterizata la numerosi turisti prin ameteli, transpiratie rece, convulsii necontrolate sau chiar pierdere de memorie, chiar in timpul efectuarii unor vizite altfel absolut obisnuite la diverse obiective precum muzeele, monumentele, manastirile etc. Psihiatria a incadrat „sindromul lui Stendhal” intr-o scala larga, care incepe de la o simpla ameteala si poate ajunge pâna la internarea in spital din motive complexe. Cauzele directe ar fi „o personalitate impresionabila, stresul calatoriei si impactul oraselor impregnate de memorie istorica”.
Turistii afectati de acest sindrom sunt persoane care in general fac ceea ce asteapta ceilalti de la ele si nu ceea ce simt; persoane pentru care contactul cu cerintele exterioare a fost intotdeauna mai important decât cel cu propria natura profunda. Supradoza culturala poate ataca – potrivit specialistilor – cel mai probabil in Florenta, apoi in Paris, Ierusalim, Praga, Istanbul etc. Nu e asadar de mirare faptul ca la Ierusalim a fost infiintat un spital psihiatric unde sunt internati turistii cu devieri mentale!
Pentru ca in realitate, desi vorbim despre o simptomatologie complexa de ordin comun, obisnuit (mentionam mai sus ametelile, starea de slabiciune, tremuraturile, palpitatiile), aceasta bizara patologie „a calatorului” este una psihica, indusa pe parcursul ultimelor doua secole de un gen de presiune aproape birocratica, dupa aparitia primelor ghiduri de orientare pentru turisti, devenite la vremea respective adevarate biblii ale calatorului, precum si de imperativul pervers al consumismului.
Antidotul posibil pentru asemenea efecte imprevizibile ale unor actiuni ce se vor in fond pozitive, care ar trebui sa insemne cunoastere, imbogatire spirituala, desigur ca nu poate fi decât unul pe masura. Inainte de a pleca in vacanta e cazul sa ne luam anumite masuri de precautie separate de clasica pregatire a bagajelor.
Aviditatea de a vedea totul intr-un interval de timp scurt deriva dintr-un fel de serviciu cultural obligatoriu impus de ghidurile turistice tot mai stufoase, ce deschide drumul catre o agenda innebunitoare generatoare in cele din urma de stres puternic. Se calatoreste obligatoriu cu aparatul foto atârnat de gât, pentru a imortaliza prezenta noastra intr-un anume loc important, excursia devenind astfel tot mai golita de sens, dar mai plina de stres. Calatorim cu ochii pe ceas si fara a lasa din mâna harta orasului, realmente asfixiati de graba, sufocati de gândul ca putem ajunge la finalul periplului turistic fara sa fi atins toate obiectivele prevazute la plecare.
Capcana consumismului ne afecteaza si ea puternic psihicul, deci starea de sanatate. Este „obligatoriu” ca, odata ajunsi intr-un anume loc important, sa cumparam ceva de acolo, fie o bagatela, in final nemaifiind vorba despre o descarcare, o relaxare si o debarasare de problemele cotidiene, ci, dimpotriva, despre anxietatea epuizanta provocata de o miscare continua care de fapt nu duce nicaieri.
Metaforic vorbind, festinul se transforma in orgie, iar ameteala in betie. De aceea, in principiu am avea doua solutii: sa folosim ghidul turistic doar din când in când, ca pe un reper, si sa ne raportam la propriile trairi interioare ca la adevaratul ghid de calatorie.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii