Practic, problema exista de când s-a inventat institutia numita scoala, dar binecunoscuta hartuire – de obicei, din partea colegilor si a unor cunoscuti – a fost rebotezata, ca sa para un fenomen de stricta actualitate, cu un termen usor ilar: bullying.
Poate ca e un fel de „cosmetizare”, însa în realitate efectele sale ajunse la extreme sunt terifiante. Un copil hartuit zilnic de colegi sufera psihic transformari dezastruoase ce îl vor însoti toata viata, cel mai frecvent agravându-se.
Bullying-ul scolar reprezinta teama tuturor parintilor, mai ales atunci când acestia nu stiu neaparat sa detecteze semnele problemei la copilul lor. Trebuie stiut însa ca si adultii pot cadea victime aceluiasi tratament cinic si malefic, la serviciu.
Când un copil sau un adolescent se confrunta cu bullying-ul, el nu are neaparat mijloacele necesare pentru a se proteja. Problema trebuie abordata din alta perspectiva, dupa cum considera specialistii francezi în a caror sarcina cade aceasta problema complexa.
Daca pâna nu demult se sugera transferul victimei în alta unitate scolara – un fel de „capitulare” neconditionata, de fapt! – mai nou, ideea ar fi ca hartuitorul sa fie cel transferat, chiar daca astfel va purta pretutindeni imaginea unui individ agresiv, cinic, lipsit de scrupule.
Nu întotdeauna este usor sa se vorbeasca despre hartuire. Totusi, cum identifici semnele? Potrivit medicilor, daca la adulti fenomenul este evident, mai ales în cadrul profesional, el este si mai frecvent ascuns, pentru „a nu face rau cuiva”. În schimb, la copii si adolescenti hartuirea „este mult mai brutala, cruda, directa si frontala”, putând determina la victime blocaje si o stare de teama permanenta.
De unde stiti daca elevul ar putea fi agresat? În primul rând, nu exista un profil tipic al victimei, astfel ca oricine îl poate experimenta. Cu toate acestea, anumite tendinte ies în evidenta: daca elevul este de obicei „primul în clasa” are tendinta de a raspunde adesea la întrebarile profesorilor, de a dori sa primeasca aprecieri. Exista un risc mai mare ca el sa devina tinta colegilor care se descurca mai putin bine.
Exista însa si alte cauze ale hartuirii, de multe ori aberante: de pilda, o diferenta de înaltime, un accent diferit, provenienta dintr-o anume regiune, culoarea parului sau a pielii si asa mai departe.
În plus, psihologii au observat si o diferenta de tratament între fete si baieti, hartuiesc în proportii egale, spre deosebire de generatiile anterioare. Apoi, în timp ce baietii agreseaza mai mult fizic, în cazul fetelor intervin, reputatia, zvonurile, tachinarile, relatiile cu baieti, retelele de socializare si chiar moda! De asemenea, nu trebuie omis pericolul dinamicii agresor/admirator.
Unii vor încuraja, ba chiar vor stimula agresorul vazut ca un lider (mai simplu spus – principalul bataus), în timp ce altii, dimpotriva, vor ramâne martori tacuti, poate speriati de ceea ce vad si care nu îndraznesc sa intervina de teama sa nu fie ur-matoarea victima sau poate chiar satisfacuti întrucâtva ca altcineva a facut ceea ce ei ar fi savârsit, însa doar mental!
Raspunsul imediat la întrebarea parintilor victimei „De ce a tacut pâna acum?” este variat. Cel mai frecvent, e frica de represalii; apoi – rusinea de a-si fi aratat o slabiciune; în fine – blocajul real, acea „paralizare” a sistemului nervos în fata atacului. Or, foarte frecvent, ranile mentale, afective, psihice sunt mai profunde si mult mai greu de vindecat decât cele ale trupului. Iar o asemenea invaliditate sau handicap nevazut dureaza deseori toata viata, efectiv distrugând persoana respectiva.
În zona concretului, copilul hartuit poate înregistra esecuri scolare si lipsa de interes pentru învatat, insomnie, tulburari de alimentatie, teama de a mai merge la scoala si în alte spatii unde situatia lui ar putea fi cunoscuta si judecata etc.
De aceea, parintele este sfatuit sa reactioneze cu mult tact, cu calm, pentru a patrunde încet în intimitatea copilului, a-i câstiga încrederea si participarea la o terapie în care medicamentele nu-si au locul. Sugestia initiala ca problema lui este intuit si înteleasa, apoi asigurarea indirecta, dar ferma ca întotdeauna va beneficia de un sprijin neconditionat vor putea valora cât un tratament de eficacitate maxima.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii