Misterioasa placeboterapie

           Dincolo de avantajele clamate pretutindeni de mass-media, avalansa incredibila de medicamente „noi” din ultimii ani are si dezavantaje, în masura în care bolnavii sunt din ce în ce mai neîncrezatori în varianta terapeutica recomandata la un anumit moment dat de un anumit medic pentru o anumita boala. E suficient ca un pacient sa afle ca, aparent pentru aceeasi suferinta, un alt medic i-a recomandat altei persoane alte medicamente, ca imediat sa puna la îndoiala puterea vindecatoare a produsului cu care el se trateaza.

           Dincolo de avantajele clamate pretutindeni de mass-media, avalansa incredibila de medicamente „noi” din ultimii ani are si dezavantaje, în masura în care bolnavii sunt din ce în ce mai neîncrezatori în varianta terapeutica recomandata la un anumit moment dat de un anumit medic pentru o anumita boala. E suficient ca un pacient sa afle ca, aparent pentru aceeasi suferinta, un alt medic i-a recomandat altei persoane alte medicamente, ca imediat sa puna la îndoiala puterea vindecatoare a produsului cu care el se trateaza. Aceasta atitudine nu este deloc lipsita de importanta, sustin cercetatorii, deoarece propriul psihic al pacientului nu-i mai este aliat, ci adversar în lupta cu boala. Ca argument este adusa asa-numita placeboterapie, în care bolnavilor li se administreaza false medicamente, pe care însa acestia le cred „adevarate”. Iar rezultatele sunt adesea spectaculoase, înregistrându-se în numeroase boli, ameliorari sau vindecari inexplicabile, daca le raportam doar la faptul ca nu au beneficiat de tratament real medicamentos.
           Istoria medicinii este de altfel plina de referiri la vindecari „miraculoase”, în care pacientii fusesera convinsi ca si-au recapatat sanatatea pentru ca au fost tratati cu cel mai sofisticat medicament de la vremea respectiva, desi, în realitate, li se administrase un fel de… apa chioara.
           De exemplu, medicul francez Iosif Balsamo s-a bucurat de o mare faima în epoca sa datorita unor medicamente „minune” pe care le folosea pentru tratarea pacientilor sai, în special a curtenilor lui Ludovic al XIV-lea. „Medicamentele” lui Balsamo nu erau altceva decât apa de fântâna („aqua fontanis”), botezata însa cu sonore nume latine („Nil alind”, Illae repetitate” etc.).
           Înainte de primul razboi mondial, a fost de asemenea în voga tratamentul germanului Kneip, care se baza pe cura de apa, facatoare de minuni în diferite tipuri de reumatisme si boli digestive. Prescrisa sub diferite forme, de la plimbatul descult prin roua diminetii pâna la degustarea quasirituala a unor doze stricte în diferite etape ale zilei, simpla apa a dus la multe vindecari spectaculoase.
           În mod stiintific, rezultatele obtinute cu acest tip de „medicament” se justifica prin reactia pozitiva a individului, implicit a organismului fata de un tratament în care are deplina încredere. În medicina, aceasta reactie a fost denumita efectul placebo. Numeroase experimente au fost facute în jurul acestei terapii iluzorii. Bunaoara, profesorul Joyce de la London Hospital a aplicat o terapie falsa unui lot de studenti la medicina, care prezentau diferite suferinte determinate de cauze asemanatoare. La sfârsitul experimentului s-a dovedit ca 30 la suta dintre subiecti se vindecasera desi fusesera injectati doar cu apa distilata careia i se adaugase un colorant rosu. Bineînteles, pacientii nu cunosteau natura „medicamentului” respectiv. În Franta, placeboterapia a fost verificata si pe un lot de bolnavi de tuberculoza carora, timp de sase zile consecutiv, li s-a injectat câte un mililitru de ser fiziologic, produs botezat în mod arbitrar „Antiphimose”. Cu toate ca li s-a administrat doar ser fiziologic, la majoritatea bolnavilor s-a constatat ameliorarea apetitului, diminuarea acceselor de tuse si de expectoratie, atenuarea transpiratiei nocturne etc.
           Pe de alta parte însa, experimentele au demonstrat ca pacientilor li se poate induce în egala masura o stare de suferinta, ba chiar acestia pot dezvolta o anumita simptomatologie specifica anumitor boli. În acest sens, doi cercetatori contemporani, Reidenberg si Lowental, au folosit experimental un lot de subiecti format din 670 de voluntari proveniti dintre medici si cadre sanitare auxiliare. „Medicamentul” verificat era cel folosit cândva de Balsamo, adica apa sterilizata si înfiolata. O data cu injectarea produsului, fiecare subiect a primit câte un chestionar în care erau însiruite 25 de simptome de boala pe care medicamentul respectiv le-ar fi putut produce. Rezultatele au fost la fel de surprinzatoare ca si în cazul vindecarilor, desi de data aceasta efectele erau negative; influentati de ches-tionar, 75 la suta dintre subiecti au acuzat senzatia de oboseala, 52 la suta imposibilitatea de concentrare intelectuala, 46 la suta somnolenta, 28 la suta cefalee, 17 la suta insomnii, 9 la suta febra si 5 la suta eruptii cutanate.
           Ce demonstraza aceste cercetari? Ca efectele farmacologice ale unui medicament nu sunt legate numai de suportul chimic al drogului respectiv, ci si de ecoul psihologic pe care acesta îl declanseaza asupra bolnavului. Nu întâmplator placeboterapia a fost integrata în contextul teoretic si practic al stiintelor medicale, permitând unele ameliorari sau chiar vindecari ale unor boli. Altfel spus, s-a ajuns la concluzia ferma ca medicina corpului nu poate fi disociata de cea a psihicului.