Rostopasca (Chelidonium majus) a fost botezata de români Chelidonium, adica „darul cerului”, planta fiind venerata si pretuita de toti medicii Antichitatii, care o recomandau in bolile ficatului, ale bilei sau pentru vindecarea cataractei.
Astazi face tot mai mult obiectul de studiu al cercetatorilor, fiind indicata in peste 100 de boli. In scop terapeutic se folosesc partile aeriene ale plantei: tulpina, frunzele, florile – culese pe vreme insorita.
Indicatii terapeutice: pentru ameliorarea fluxului biliar in perioada de convalescenta, dupa hepatita acuta, hepatita cronica, diskinezii biliare, in vederea eliminarii calculilor biliari mici, hipotonie si atonie veziculara, colici biliare. Efectul colagog se evidentiaza atât prin normalizarea valorilor bilirubinei, cât si a colesterolului. De asemenea, rostopasca, la fel ca pelinul, stimuleaza secretia pancreatica si in cadrul acesteia, in primul rând secretia de lipaza si amilaza.
Protejarea unor enzime cu specificitate hepatica indica totalul alcaloidic si preparatele brute din Chelidonium majus ca medicament hepatoprotector. Au mai fost puse in evidenta proprietatile lipotrope, hipolipemiante, hipocolesterolemiante, antilitogenice, antispastice, analgezice. Dupa cum s-a mai aratat, totalul alcaloidic si unele componente alcaloidice prezinta actiune anti-bacteriana, iar cheleritrina si san-guinarina si actiune antifungica.
Rostopasca intra in compozitia ceaiurilor hepatice, precum si a unui numar foarte mare de preparate farmaceutice. In ultimii ani, preparatele de rostopasca sunt tot mai frecventt folosite ca antispastice in afectiunile hepatice si biliare.
In medicina populara se foloseste pentru tratamentul icterului, iar sucul proaspat de planta e bun pentru extirparea negilor (veruci), prin aplicarea latexului in strat gros, lasându-se cât mai mult timp si repetând operatia de multe ori. Considerându-se verucile de origine virotica, efectul antiviral al plantei constituie singurul domeniu de aplicare al rostopascai, necontroversat. Totodata, asocierea alcaloizilor din rostopasca cu ulei de catina alba a condus la rezultate remarcabile in unele afectiuni dermice.
Preparate pentru uz intern:
– Pulberea de rostopasca. Partile aeriene, inflorite si uscate, se macina fin cu râsnita de cafea; daca mai ramân bucati nemacinate, se face o cernere. In principiu, doza la adulti este de un vârf de cutit (0,5 g) de 3 ori pe zi. Pulberea se tine sub limba timp de 10-15 minute, apoi se inghite cu putina apa. La copiii intre 6 si 12 ani, doza se injumatateste, iar la copiii de 2-6 ani, se aduce la o treime sau chiar la un sfert.
– Tinctura de rostopasca. Rostopasca uscata se macina cu râsnita de cafea pâna se obtine o pulbere. Se pun 20 linguri de pulbere proaspat macinata intr-un litru de alcool de 75 (trei sferturi de litru de alcool alimentar de 96º, cu un sfert de litru de apa). Se lasa sa macereze 10 zile, agitându-se zilnic vasul. In final se stoarce, se filtreaza si se toarna in sticlute mici, inchise la culoare.
– Infuzia de rostopasca. Pentru obtinerea a 1/2 litru, se pune 1 lingurita de planta maruntita (pulbere obtinuta cu râsnita electrica de cafea) cu 250 ml de apa calduta (la 40ºC) intr-o cana si se lasa la macerat 8-12 ore. Dupa macerare se filtreaza produsul, iar pulberea de planta ramasa dupa filtrare se pune la infuzat in 250 ml de apa fierbinte timp de 15-30 de minute.
Infuzia se filtreaza, se racoreste (asa incât sa ajunga la 40-60ºC) si apoi se combina cu maceratul anterior obtinut. Se consuma in termen de 24 de ore (cu conditia sa fie pastrata la maximum 10ºC).
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii