Asocierea celor doua elemente din titlu, care aparent nu ar avea nicio legatura între ele, nu este deloc întâmplatoare într-o pagina de medicina. Din pacate, trebuie sa vorbim despre un fenomen foarte periculos pentru sanatatea umana, amplificat în ultimele decenii la un nivel greu de evaluat: prezenta mercurului în anumite alimente si mai ales în specii de peste ce se consuma în mod curent.
Moarte cu argint viu
Mercurul este singurul metal lichid în conditii normale de mediu si de aceea i se mai spune si „argint viu”. Organismul nu are nevoie de mercur, astfel ca, daca ajunge în corp, el se acumuleaza producând foarte multe daune. Mercurul în forma pura, dar si compusi ce contin mercur sunt foarte toxici si ingerarea sau inhalarea lor provoaca furnicaturi si întepaturi la nivelul membrelor, dificultati de vorbire si auz, pierderea echilibrului, oboseala, tremuraturi, insomnie, iritabilitate, atrofie musculara, afectiuni renale, afectiuni ale tractului digestiv, dermatite, pierderi de memorie, stop respirator si în final deces.
S-a constatat ca fetusii si bebelusii sunt mult mai sensibili la actiunea compusilor cu mercur decât alte categorii de persoane. Dezvoltarea intrauterina a sistemului nervos al fetusului este afectata de mercur cu mult înainte ca mama sa prezinte simptome specifice intoxicarii cu acest metal greu. Mercurul trece si în laptele matern si astfel poate afecta sanatatea bebelusilor. Concentratia maxima ce nu produce intoxicatie este de 5,8 µg/ litru de sânge. Dar, în urma unui studiu efectuat în SUA s-a descoperit ca 2,5% din femeile ce au ajuns la vârsta fertilitatii au o concentratie de mercur de peste 5,8 µg/ litru de sânge, ceea ce poate afecta grav dezvoltarea fetusilor. Datorita unor cercetari recente s-a constatat ca mercurul se acumuleaza în sângele din cordonul ombilical, astfel încât concentratia maxima din sângele mamei ar trebui sa fie de 3,4 µg/ litru de sânge (peste 6% din femei o depasesc).
Un lant trofic periculos
Cele mai frecvente modalitati de intoxicare cu mercur sunt ingerarea de peste si fructe de mare care au un continut ridicat de metil-mercur, contactul direct cu produse deteriorate ce îl contin (termometre) si consumul excesiv de alimente ce contin aditivi alimentari. Dupa ce patrunde în apa, mercurul este transformat de bacterii în metil-mercur, care este apoi consumat de plantele si animalele marine. El se elimina foarte greu din organism si de aceea se acumuleaza în pesti rapitori ca: tonul, pestele-spada, rechinul, macroul regal etc. Acestia pot avea în organism o concentratie de mercur de peste 10.000 de ori mai mare decât cea din mediul înconjurator si de aceea este recomandat sa se consume pesti mici, cu o durata de viata scurta si fitofagi. În general, pestele de apa dulce contine mai putin mercur decât cel de apa sarata, din acest punct de vedere fiind mai sigur pentru consum.
Un studiu efectuat în California a descoperit ca sângele persoanelor care consuma cantitati mari de peste oceanic contine mercur de pâna la patru ori mai mult decât concentratia maxima admisa, de 5,8 µg/ litru de sânge. Acesta este eliminat partial din organism doar daca se diminueaza cantitatea de peste ingerat, procesul putând dura 6 luni sau mai mult.
Totusi, nu trebuie sa eliminam pestele si fructele de mare din alimentatia noastra! Ele sunt bogate în minerale, acizi grasi sanatosi si proteine. E bine sa consumam pesti mici, cu o durata de viata scurta si fitofagi, dar nu sunt indicati altii, precum: carnea de rechin, peste-spada, cod, biban oceanic, ton, macrou spaniol, macrou regal, pastrav de mare, biban de apa dulce, stiuca si alti pesti rapitori. Ca regula generala, trebuie evitat consumul de carne provenita de la animalele situate în vârful lantului trofic.
Complicata „ecuatie” Pangasius
Pentru a preveni intoxicarea cu mercur, oamenii trebuie sa fie constienti de cantitatea de „argint viu” prezenta în mediul în care traiesc, sa gaseasca sursele cele mai importante si sa le elimine. În cazul otravirii, pe unghii apare o linie paralela cu cuticula. Pentru a detecta o expunere îndelungata, analiza urinei este cea mai adecvata, iar daca este vorba despre o singura doza, trebuie facuta analiza sângelui (mercurul nu a avut înca timp sa ajunga la nivelul sistemului excretor). Pentru eliminarea mercurului din organism nu exista foarte multe solutii, cea mai folosita fiind terapia cu agenti prin care se creste rata de eliminare a acestuia prin intermediul rinichilor.
Un peste foarte consumat si la noi, dar foarte periculos din punctul de vedere prezentat aici, este Pangasius. Cercetatorii care au testat în laborator acest peste solicita evitarea consumului sau, din cauza riscurilor mari de contaminare, fiindca Pangasius sunt crescuti în râul Mekong, unul dintre cele mai poluate de pe planeta, si au un continut ridicat de otravuri si bacterii: arsenic, deseuri chimice si dejectii etc., pe care industriasii le arunca direct în apa.
Un alt amanunt care ar trebui sa ne dea de gândit e acela ca Pangasius nu este un peste ecologic, ci, dimpotriva, e un experiment genetic si o „bomba” biologica. Deseori sunt injectati cu hormoni proveniti din urina deshidratata, deoarece s-a constatat ca astfel pestii cresc mai repede si carnea lor devine mai frageda. Acest peste se gaseste si în surimi (batoane de peste presat), în delicioasele fish-sticks, în imitatia de carne de crab si chiar în mâncarea pentru animalele de casa. De retinut ca primele simptome ale intoxicarii sunt voma, diareea si cele specifice otravirii cu alimente.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii