Daca traditia spune care ar fi cea mai veche meserie din lume, in ceea ce le priveste pe femei, probabil ca in cazul barbatilor parerile sunt impartite. Cert este totusi ca meseria de calau poate candida cu succes la acest titlu; din timpuri imemoriale, cand s-au format primele comunitati umane, suveranii au avut pe langa ei un calau, gata oricand sa duca la indeplinire asprele porunci; Harun al-Rasid, de pilda, inteleptul calif arab, era, in egala masura, si un tiran crud, al carui insotitor permanent era un calau, dovada ca pentru el justitia avea tais ascutit… In Evul Mediu, meseria de calau a fost temuta si, desi calaii se bucurau de avantaje materiale considerabile, ei erau dispretuiti si marginalizati – pana si in cimitire, locul lor de veci era departe de al celorlalti oameni. Am putea crede ca din aceasta epoca istorica provine calaul cu cel mai mare „randament”. O convingere falsa, intrucat macabrul record in domeniu ii apartine unui individ care a trait in secolul trecut…
La „munca neagra”
Nascut in 1895, intr-o familie saraca de mujici, Vasili Mihailovici Blohin a servit ca simplu soldat in armata tarista, in Primul Razboi Mondial; propaganda bolsevica l-a prins rapid pe tanarul taran si in martie 1921 a fost acceptat in CEKA, politia secreta a lui Lenin. Cruzimea si lipsa lui de scrupule au atras atentia superiorilor sai iar Stalin a inteles rapid ca Blohin este omul potrivit pentru ceea ce el numea „munca neagra”: asasinari, torturi, intimidari si executii clandestine. De indata ce si-a atras simpatia viitorului „tatuc”, Blohin a cunoscut o cariera fulminanta: in sase ani ajunsese deja in fruntea unui departament din cadrul NKVD – noua denumire a CEKA. Era un departament numit Kommandatura, format doar din cateva companii, dar de o importanta vitala pentru regimul sovietic, lucru demonstrat si de faptul ca se afla sub ordinele directe ale lui Stalin.
Avand sediul la Lubianka, in Moscova, unitatea lui Blohin nu se ocupa decat cu lichidarea adversarilor politici ai dictatorului si timp de trei decenii a fost o forta de temut, intrucat nici una dintre cele trei epurari masive ale NKVD, soldate cu executii si deportari, nu au afectat-o. Dimpotriva, Blohin a fost „unealta” prin care Stalin si-a lichidat adversarii, reali sau inchipuiti, supravietuind celor trei lideri NKVD – Iagoda, Iejov si Beria. Fidelitatea absoluta dovedita de calau fata de Stalin a fost rasplatita cum se cuvine: avantaje materiale, influenta si numeroase distinctii si medalii. Istoricii apreciaza ca intr-o perioada de 26 de ani, cat a fost calaul personal al lui Stalin, Blohin ar fi ucis, prin intermediul unitatii sale, 828.000 oameni, el personal avand la activ cateva zeci de mii de victime! Spre deosebire de alti lideri inzestrati cu la fel de mult sadism, precum Himmler sau Beria, care au preferat sa ordone altora sa duca la indeplinire executiile, Blohin n-a ezitat sa actioneze personal.
„Ingerul mortii” de la Lubianka
In calitate de comandant al inchisorii Lubianka, Blohin a fost „ingerul mortii” pentru numerosi prizonieri. Nu putem decat banui amploarea reala a crimelor sale, intrucat de cele mai multe ori el si-a dus la indeplinire terifianta misiune fara ordine scrise si fara documente oficiale. Desi unele executii au fost incredintate subordonatilor sai, Blohin, fara indoiala un psihopat sadic care intr-o tara civilizata ar fi fost un subiect de competenta psihiatrilor, a dus personal la indeplinire numeroase sentinte, inclusiv impuscarea liderilor bolsevici din vechea garda, condamnati in cadrul proceselor publice de la Moscova, din anii ’30, si chiar doi dintre liderii NKVD – Iagoda, in 1938, si Iejov, in 1940.
Dar cea mai lugubra misiune a lui Blohin, de care s-a achitat, de asemenea, personal, a vizat uciderea a 7.000 de ofiteri polonezi luati prizonieri dupa invazia sovietica in Polonia, in cadrul a ceea ce avea sa devina cunoscut drept „masacrul de la Katyn”. Acest act abominabil este unul dintre putinele asupra carora exista date certe, in ceea ce-l priveste pe Blohin. Prin ordinul secret 00485, din 4 aprilie 1940, Lavrenti Beria, noul sef al NKVD, l-a insarcinat personal pe Blohin cu punerea in aplicare a sentintei. Executiile s-au desfasurat timp de 28 de nopti consecutive, intr-o incapere subterana de la cartierul general al NKVD din Kalinin (astazi Tver).
O executie la fiecare trei minute
Initial, Blohin a decis sa indeplineasca o „cota” de 300 de executii pe noapte si a pus la punct un sistem eficient, prin care prizonierii erau condusi pe rand, mai intai intr-o mica anticamera vopsita in rosu – de aici denumirea „camera leninista” – unde erau identificati, inainte de a fi incatusati si condusi in camera de executii de alaturi. Aceasta avea peretii izolati fonic, podeaua inclinata si inzestrata cu o gura de scurgere care ducea direct in sistemul de canalizare. Imbracat cu un sort de macelar, o scufie si manusi lungi pana la umeri, pentru a nu-si murdari uniforma de sange, Blohin impingea prizonierii cu fata la zid, ii punea sa ingenuncheze si ii executa cu un singur foc de pistol la baza craniului. Arma era un pistol german Walther 2.25ACP – calaul avea o valiza intreaga de pistoale de acest tip, intrucat nu avea incredere in revolverele de fabricatie sovietica TT-30, ce nu puteau rezista la o utilizare atat de frecventa.
In plus, folosirea unui pistol german ar fi putut duce la invinovatirea nazistilor de crime, daca acestea ar fi fost vreodata descoperite – cum de altfel s-a si intamplat. Intre 20 si 30 de ofiteri NKVD au fost implicati in aceasta misiune; ei ii conduceau pe prizonieri in subsol, confirmau identificarea lor si apoi carau cadavrele si curatau de sange subsolul. Toate executiile au avut loc noaptea; ele incepeau odata cu caderea intunericului si se desfasurau pana dimineata, fara oprire, timp de zece ore. Blohin si echipa sa au dovedit o eficacitate uluitoare, executia fiecarui ofiter polonez durand circa 3 minute. La capatul unei asemenea nopti de groaza, Blohin ordona ca oamenilor lui sa li se distribuie din belsug vodca. De obicei, calaii dormeau toata ziua, urmand ca seara sa ia de la capat „activitatea”.
S-a sinucis sau a fost „sinucis”?
Este evident astazi ca uciderea ofiterilor polonezi a reprezentat un preambul al planului lui Stalin de distrugere a elitei tarii vecine, pentru a o subjuga ulterior, transformand-o intr-un stat comunist – rivalitatea dintre Rusia si Polonia datand, dupa cum se stie, de secole. In cadrul aceluiasi plan diabolic se incadreaza si refuzul dictatorului sovietic de a interveni in ajutorul insurectiei din 1944, din Varsovia, permitand astfel nazistilor sa lichideze restul armatei poloneze.
Blohin a incercat sa stearga urmele masacrului, ingropand cadavrele ofiterilor ucisi in mai multe gropi comune. Cea mai mare va fi descoperita mai tarziu de nazisti, in padurea Katyn, dar Stalin va reusi sa-i convinga pe Aliati ca totul nu e decat o inscenare a lui Hitler – iar Churchill a muscat momeala.
Pe 27 aprilie, Blohin a primit in secret Ordinul Steaua Rosie si o recompensa financiara din partea lui Stalin, „pentru priceperea cu care si-a indeplinit misiunile speciale”. Disparitia tiranului, in martie 1953, l-a prins pe „calaul-sef” in postura de general-maior al NKVD. Dar deja steaua lui era pe cale sa apuna: caderea lui Beria, cel care in repetate randuri il evidentiase, pentru „servicii ireprosabile”, a dus si la prabusirea lui. Destituit din fortele de securitate in cadrul campaniei de destalinizare initiate de Hrusciov si pensionat fortat, Blohin a cazut in patima alcoolului, a innebunit si a disparut in februarie 1955, cauza oficiala a mortii fiind „sinuciderea”, desi este foarte probabil ca el sa fi fost mai curand „sinucis”…
GABRIEL TUDOR
Comentarii