Marele Razboi pentru Apararea Patriei, cum sovieticii au numit confruntarea epica in care a trebuit sa faca fata hoardelor naziste, a fost probabil unul dintre cele mai sangeroase si mai dramatice conflicte din istoria omenirii, soldat, daca este sa dam crezare istoricilor, cu zeci de milioane de morti. Anii grei ai razboiului au fost martori la numeroase acte de eroism, savarsite adesea nu de militari de profesie, ci de civili pe care viata ii aruncase, intamplator, in valtoarea luptelor. Dintre acesti eroi fara epoleti se detaseaza, fara indoiala, figura luminoasa a unei tinere din Ucraina, pe nume Liudmila Pavlicenko, devenita o veritabila „Nemesis” pentru soldatii lui Hitler…
„Cea mai mortala femeie a secolului XX”
In zilele fierbinti ale Primului Razboi Mondial, mai precis la 12 iulie 1916, in satucul ucrainean Belaia Terkva (Biserica Alba) de langa Kiev vedea lumina zilei cea care va deveni „cea mai mortala femeie a secolului XX”. Nu, nu era vorba despre vreo vampa a ecranului, ci despre o femeie mortala la propriu: sub gloantele pustii sale cu luneta, calibrul 7,62, aveau sa cada rapusi, de obicei printr-o lovitura primita direct in mijlocul fruntii, nu mai putin de 309 soldati germani. Venita pe lume sub regimul tarist, Liudmila va creste sub cel bolsevic. Astfel, desi parintii ei erau foarte saraci, fata a putut urma scoala primara si gimnaziul, pana la 14 ani, plecand apoi la Kiev, pentru a face o scoala profesionala. Ca membra a Komsomolului (utecistii sovietici), Liudmila a participat la cursuri de pregatire militara si, desi la pregatire fizica fata firava, cu parul de culoarea inului, nu excela, in schimb era o tintasa neintrecuta – va primi de altfel si medalia Vorosilov, pentru cea mai buna tragatoare la tinta, pe intreaga regiune. In 1937, a fost acceptata sa se inscrie la Universitatea Sevcenko, facultatea de istorie, desi nu avea la baza liceul, ci scoala profesionala. Va fi insa una dintre cele mai studioase eleve si, la data cand Hitler va declansa diabolicul sau plan Barbarossa, ea terminase deja facultatea. Cand la radio s-a auzit despre invazia germana, Liudmila s-a prezentat imediat la centrul de recrutare, pentru a se inscrie ca voluntara in Armata Rosie.
Tavalugul blitzkriegului
Ca femeile sa lupte nu era un lucru nou pentru rusi. Mii de femei servisera in armata tarista, in Primul Razboi Mondial. Dupa ce a refuzat sa se inscrie ca functionara sau ca sora medicala, spunand ca ea stie si vrea sa lupte si aducand, in sprijinul acestor afirmatii medalia primita, a fost inclusa in Regimentul 54 Puscasi Razin. In varsta de 25 de ani, soldatul Pavlicenko va dovedi in curand superiorilor sai ca facusera o alegere buna. Dupa ce, in urma unor concursuri improvizate de tir, le-a aratat tuturor ca este cea mai buna tintasa din companie, i s-a incredintat o pusca cu luneta Mosin-Nagant 91/30, de mare precizie. Unitatea din care facea parte Liudmila era deja implicata in lupte grele, in Basarabia. Obligat sa se retraga pe Nistru, din fata tavalugului blitzkriegului german, Regimentul 54 a aparat cu darzenie portul Odessa, in august 1944. Remarcata de superiorii sai, fata a fost avansata la gradul de sergent-major; in aceasta perioada a ucis aproape 100 de soldati germani, ea insasi fiind ranita de trei ori. Adesea, potrivit propriilor sale marturii, statea ascunsa, in cel mai deplin camuflaj, si nemiscata, ore intregi (intr-un rand a stat 18 ore!) asteptandu-si, rabdatoare, tinta.
Ambasadoare a vitejiei
Cand Odessa a cazut, unitatea Liudmilei a fost evacuata de vasele Flotei Marii Negre, catre portul Sevastapol, de asemenea asediat de fortele Axei. Timp de 250 de zile, tanara lunetista, promovata acum la rangul de sublocotenent, a fost implicata in asediul Sevastopolului, unde a actionat si ca instructoare pentru tinerii recruti lunetisti. In aceasta campanie ea a ucis 209 de hitleristi (inclusiv 100 de ofiteri si 36 de lunetisti, care la randul lor o cautau, in vizorul armei lor!) cu tot atatea gloante. Intre timp, Liudmila se casatorise dar fericirea ei n-a tinut prea mult, intrucat sotul ei a fost ucis in timpul asediului. Ranita grav, fata a fost evacuata, la bordul unui submarin, din Sevastopolul pe cale de a fi cucerit, iar in iulie 1942 unitatea ei a fost desfiintata. Dupa convalescenta, Liudmilei i s-a incredintat alt rol: dandu-si seama ca fata ar putea fi mai de folos cauzei Uniunii Sovietice ca imagine publicitara decat pe front, Stalin a dispus trimiterea ei intr-o delegatie militara care a vizitat SUA, Canada si Marea Britanie. Astfel, tanara a devenit primul cetatean sovietic care a fost primit in Casa Alba, de catre presedintele Roosevelt si sotia lui, Eleanor. Ea a vizitat 43 de orase din America de Nord si a tinut sute de discursuri. La New York, lucratorii de la fabrica de armament Colt i-au oferit un revolver Colt 1911 pe care era gravat numele ei. In Toronto, Canada, a primit o pusca Winchester cu luneta, de asemenea personalizata. Frumoasa ucraineanca a fost pretutindeni primita cu bratele deschise de catre publicul american, iar cantaretul Woodie Guthrie i-a dedicat chiar si o melodie, „Miss Pavlicenko”. Mai mult decat atat, a devenit personaj de benzi desenate, aparand ca eroina a serialului „Eroi de razboi”, foarte apreciat de copiii americani.
Nostalgia primei doamne a Americii
Dupa ce primise, inainte de plecarea in America, titlul de Erou al Uniunii Sovietice, din partea lui Mihail Kalinin, presedintele Sovietului Suprem al URSS, Liudmila a fost recompensata, la intoarcerea in patrie, cu Ordinul Lenin cu Stea Rosie, in octombrie 1943. A cerut sa fie trimisa iar pe front, dar Stalin a refuzat, temandu-se ca o eventuala pierdere a ei sa nu fie o lovitura de imagine. Ca atare, tanara a fost numita instructoare la o scoala pentru lunetiste de langa Moscova, unde a antrenat peste 2000 de femei, ce urmau sa fie trimise in lupta. Interesant e faptul ca, desi in razboi Liudmila a tras doar cu vechea ei arma, Mosin-Nagant, in toate fotografile publicitare facute ea apare purtand in maini o pusca SVT-40 (Samozariadnaia Vintovka Tokareva). Motivul este clar: Mosin-Nagant era considerata o arma „tarista”, desi a continuat sa fie fabricata pana in anii 40 si in URSS, in vreme ce SVT era productie noua si se voia a fi o dovada a „superioritatii tehnice militare sovietice”…
Liudmila Pavlicenko a fost lasata la vatra in 1945, inainte de incheierea razboiului, avand gradul de maior. Dupa razboi s-a mutat la Moscova si si-a continuat educatia superioara, devenind un istoric reputat, cu multe articole si lucrari publicate. Ulterior, a fost foarte activa in Comitetul Sovietic al Veteranilor de Razboi. In 1957, aflata intr-o vizita particulara la Moscova, doamna Eleanor Roosevelt a cerut sa o revada pe vechea ei prietena din razboi si a venit personal in modestul apartament de doua camere al Liudmilei, intalnirea, emotionanta, fiind consemnata in jurnalul fostei primei doamne a Americii.
Decedata la doar 58 de ani, pe 27 octombrie 1974, Liudmila a fost inhumata la Cimitirul Novodevici, din Moscova, cu onoruri militare. Chipul ei luminos apare pe numeroase timbre, carti postale si afise iar in 1976 un vapor al flotei comerciale sovietice a fost denumit, in onoarea ei, Pavlicenko.
GABRIEL TUDOR
Comentarii