In 1950, inginerul electronist Wilbert B. Smith de la Departamentul Transporturilor din Canada a cerut superiorilor sai permisiunea folosirii laboratoarelor departamenului pentru ceea ce a fost numit Project Magnet. In principiu ar fi fost vorba de cai ferate cu sustentatie magnetica. La inceput s-a mai presupus ca s-ar putea extrage energie din magnetismului pamantean, utilizand-o apoi pentru propulsia unor vehicule. Facand aluzie la cartile despre OZN-uri ale lui Frank Scully (In spatele farfuriilor zburatoare) si David Keyhoe (Farfuriile zburatoare sunt reale), aparute nu de mult, Smith a retinut presupunerea lui Scully ca guvernul SUA ar detine o farfurie zburatoare prabusita si ca cercetarile au aratat ca acesta ar functiona pe baza unor principii necunoscute ale magnetismului.
Ca urmare, sprijinit de Ambasada Canadei la Washington, a obtinut mai multe informatii despre OZN-uri, pe care le-a sintetizat Intr-un document din 21 noiembrie 1950, azi desecretizat. Smith scria acolo ca „Cercetarile care se efectueaza la ora actuala In legatura cu farfuriile zburatoare confirma existenta unor noi tehnologii… Corelatia dintre teoriile noastre si informatiile privind farfuriile este prea buna pentru a fi o simpla coincidenta”. „Subiectul este clasificat de Guvernul Statelor Unite la cel mai Inalt nivel de secret, chiar mai sus decat bomba cu hidrogen. Farfuriile zburatoare exista. Modul lor de operare este necunoscut, dar se fac eforturi concentrate pentru a-l afla, de catre un mic grup condus de Dr. Vannevar Bush. Intreaga chestiune este considerata de autoritatile Statelor Unite ca avand o extraordinara importanta”. Trebuie mentionat ca, pe tot parcursul anilor 40, Vannevar Bush fusese directorul Oficiului pentru Cercetare Stiintifica si Dezvoltare, care in perioada celui de Al Doilea Razboi Mondial coordonase 30000 de mii de oameni si proiecte pentru 200 de tipuri de armament, inclusiv faimosul proiect Manhattan.
Drept urmare in 2 decembrie 1950 s-a aprobat in Canada demararea proiectului Magnet. Opinia ca ar fi multe de invatat din studierea OZN-urilor se pare ca o impartaseau si multi specialisti din alte departamente ale guvernului canadian, asa ca In aprilie 1952 s-a infiintat si o comisie, sponsorizata de Consiliul de Cercetare al Apararii (Defence Research Board), dedicata exclusiv rapoartelor privind „farfuriile zburatoare”. Comisia, denumita Project Second Story din care facea parte si Smith, avea drept scop sa colecteze, sa catalogheze si sa coreleze datele din rapoartele privind observatiile OZN. Comisia a intocmit in acest sens un chestionar si un ghid pentru investigatori, cu intrebarile pe care acestia trebuia sa le puna. Pe baza raspunsurilor, se atasa fiecarui raport un factor de credibilitate, masurand „probabilitatea de adevar”. De asemenea Smith spunea ca majoritatea OZN-urilor se incadreaza doua tipuri: „cele despre care stim cate ceva si cele despre care stim foarte putin”.
In sumarul Proiectului Magnet privind rapoartele observatiilor OZN pe anul 1952, Smith nota drept caracteristici comune, semnificative, ale OZN-urilor: „Au o suta de picioare (30 metri n.n.) sau mai mult in diametru, pot calatori cu viteze de cateva mii de mile pe ora, pot atinge altitudini mult peste cele suportate de avioanele sau baloanele conventionale si par sa dispuna de multa putere si forta pentru manevrele necesare”.
In incheierea aceluiasi document, Smith afirma: „aceste performante sunt dificil de reconciliat cu posibilitatile oferite de tehnologiile noastre si, In afara de cazul in care tehnologiile unor natiuni pamantene ar fi mult mai avansate decat se stie Indeobste, suntem obligati sa acceptam concluzia ca vehiculele sunt probabil extraterestre, in ciuda prejudecatilor noastre care sustin contrariul”. In acelasi document, Smith enumera posibilitatile de a studia tehnologiile legate de aceste vehicule, sugerand ca urmatorii pasi in proiectul Magnet vor trebui sa fie consacrati unui „efort substantial pentru a obtine cat mai mult cu putinta din aceasta tehnologie, ceea ce va fi, fara Indoiala de mare valoare pentru noi”.
Cu aceste idei In minte, In octombrie 1952, Smith a pus la punct si un observator OZN In Shirley’s Bay, statul Ontario, nu departe de Ottawa. El era convins ca aceste vehicule emit caracteristici fizice masurabile, cum ar fi perturbari magnetice sau ale undelor radio. S-au facut si experimente, de pilda cu baloane care purtau surse de lumina, pentru a vedea daca acestea vor fi raportate drept OZN-uri. Au existat multe alte investigatii si documente, dar In 1954 proiectul Magnet a fost inchis. Smith si-a continuat insa cercetarile privind acest subiect pana la moartea sa in 1962.
DAN D. FARCAS
Comentarii