Luat cu asalt, in urma cu doar cateva saptamani, de o mana de exaltati dornici de selfie-uri, Capitoliul a fost intotdeauna o intruchipare a spiritului american, un templu al libertatii cu o istorie zbuciumata.
Aceasta incepe in 1790, cand, in concordanta cu „Legea rezidentei”, votata de Congres, presedintele George Washington a numit trei imputerniciti sa proiecteze si sa construiasca edificiile-cheie ale tinerei democratii.
Planificarea urbana a noului oras al lui Washington a fost realizata de arhitectul francez Pierre Charles L’Enfant, care a plasat Capitoliul pe partea estica, mai ridicata, a unei culmi numite pe atunci „dealul lui Jenkins”, un loc pe care talentatul specialist il considera „un piedestal asteptand un monument”.
Dar viziunea lui L’Enfant a fost considerata prea modernista de catre americani, dornici de un monument cu linii clasice, astfel ca in 1792 arhitectul francez a fost demis si secretarul de Stat, Thomas Jefferson, a oferit un premiu de 500 de dolari si un lot de pamant celui care va realiza „cel mai frumos plan pentru Capitoliul SUA”, pana la mijlocul lunii iulie.
Niciunul dintre cele 17 planuri avansate nu a fost admis, dar in octombrie, William Thornton, un medic de origine scotiana care locuia in Indiile de Vest Britanice, a trimis si el un proiect. Desi termenul de predare trecuse, proiectul i-a incantat pe imputernicitii lui Washington, chiar presedintele laudandu-l pentru „grandoarea, simplitatea si avantajele sale” si dandu-si aprobarea pentru inceperea lucrarilor de constructie, la 25 iulie 1793.
Cladirea urma sa fie compusa din trei sectiuni, una centrala, rotunda, acoperita cu un dom, si doua aripi dreptunghiulare, care aveau sa gazduiasca Senatul si Camera Reprezentantilor. Presedintele Washington a pus piatra de temelie a edificiului pe 18 septembrie 1793, iar construirea cladirii a fost supervizata de James Hoban, arhitectul care realizase si Casa Alba. Lucrarile de constructie au fost laborioase si dificile, calcarul necesar fiind adus pe calea apei de la carierele din Aquia, Virginia. In ciuda fondurilor alocate, la finalul anului 1800, cand Congresul, Curtea Suprema, Biblioteca Congresului si tribunalele din Districtul Columbia au fost instalate in cladire, unele incaperi de la etajul al treilea nu fusesera inca finalizate.
Lucrarile au fost intrerupte din nou de iminenta izbucnire a unui nou razboi cu Marea Britanie. Mai grav, pe 2 august 1814, trupele britanice au invadat Statele Unite si au incendiat cladirea.
Timp de patru ani, Congresul SUA s-a intrunit la Hotelul Blodget din Washington. Lucrarile de reconstructie au durat mai bine de doua decenii, in 1830 Capitoliul avand o lungime de 120 m si o latime de 95 m. Modernizarile nu au lipsit – s-a introdus apa curenta in 1832 si iluminarea cu gaz in 1845. Dar pe la 1850 era evident ca tot mai numerosii senatori si deputati din statele nou primite in Uniune nu mai puteau fi gazduiti de salile existente, astfel incat cladirea a fost din nou extinsa, in mandatul presedintelui Millard Fillmore, care a decis sa foloseasca marmura pentru exterioare, in locul calcarului, mult mai friabil.
In 1856, domul central a fost inlocuit cu unul mai mare, care va fi modificat iar trei ani mai tarziu, dupa ce statuia de bronz, reprezentand Libertarea, comandata la Roma, s-a dovedit mai inalta cu un metru decat specificasera constructorii. In 1861, lucrarile de finisare au fost intrerupte de izbucnirea Razboiului Civil, pe durata caruia cladirea a fost folosita ca spital, cazarma si… brutarie pentru soldati.
In 1866, artistul de origine italiana Constantino Brumidi a finalizat fresca momumentala, intitulata „Apoteoza lui Washington”, de pe fatada cladirii. Lucrarile de extindere a Capitoliului au fost incheiate in 1868. In noiembrie 1898, o puternica explozie provocata de o acumulare de gaze a dus la avarierea aripii de nord. Dupa ce in anii 1880 cladirea fusese dotata cu curent electric, in 1973 a fost instalat primul sistem electronic de vot, iar in 1986 a fost finalizata instalarea de sisteme de supraveghere electronice si aer conditionat in cladire.
GABRIEL TUDOR
Comentarii