Realizarea, la finalul celui de-al doilea razboi mondial, a primei bombe atomice, urmata de lansarea a doua astfel de proiectile asupra oraselor japoneze Hiroshima si Nagasaki, a marcat debutul unei noi epoci in istoria omenirii. Puterea atomului a inceput sa fie exploatata astfel in scopuri distructive si pentru urmatoarele cateva decenii, lumea intreaga avea sa traiasca sub imperiul spaimei, urmarind cu sufletul la gura cel mai bizar razboi din toate timpurile, asa-numitul „razboi rece”. Cursa dintre cele doua superputeri – Statele Unite si Uniunea Sovietica, pentru suprematie pe plan militar, a atins cote inimaginabile, la un moment dat arsenalul lor nuclear fiind suficient pentru a distruge total si o planeta de o mie de ori mai mare decat Terra! In aceasta cursa absurda, sovieticii au obtinut suprematia, lansand, in urma cu aproape 50 de ani, faimoasa „bomba a tarului”.
„Sa le aratam imperialistilor ce suntem in stare sa facem!”
Ca mai toate testele nucleare efectuate in 1961, si „bomba tarului” a fost rezultatul calculelor politice ale liderilor sovietici, in special Nikita Hrusciov. Desi exista un moratoriu privind limitarea formala a testelor nucleare, ambele superputeri au continuat sa-si dezvolte arsenalul nuclear. Razboiul rece era la apogeu si nu peste multa vreme, construirea zidului Berlinului si criza rachetelor din Cuba va certifica aceasta stare de lucruri. Hrusciov dorea, pe de alta parte, ca in perspectiva celui de-al XX-lea congres al PCUS, sa demonstreze lumii suprematia sovietica pe plan militar. Pe 10 iulie 1961, el i-a convocat pe savantii participanti la programul atomic.
Andrei Saharov, conducatorul acestui program, a incercat sa se opuna unor noi testari dar Hrusciov n-a tinut seama de parerea sa: „Va trebui ca pana la iarna sa le aratam imperialistilor ce suntem noi in stare sa facem”, a declarat el, raspicat. Nu se stie cine a venit cu ideea lansarii unei bombe de 100 de megatone dar pentru savanti era clar ca o asemenea arma era practic inutila, in scopuri militare, ci ar fi putut fi vehiculata doar in scopuri propagandistice. In alta ordine de idei, sovieticii nu dispuneau de avioane de zbor (cu exceptia greoiului bombardier Tu-95) capabile sa execute zboruri intercontinentale, spre a lasa asemenea bombe gigantice asupra Americii.
Totusi, savantii recunosteau ca lansarea unei bombe de 100 megatone ar fi dus la distrugerea completa a ariilor urbane pe o raza de 60 km, ar fi provocat pagube imense pe o raza de 100 km si arsuri de gradul III si distrugerea vederii pe o raza de 220 km. In conditiile densitatii de populatie de pe coastele de est si de vest ale Americii, ori din Europa Occidentala, lansarea unei astfel de bombe de catre sovietici ar fi putut insemna chiar anihiliarea unor natiuni intregi – de pilda tari ca Olanda sau Belgia ar fi putut fi rase de pe fata pamantului!
O parasuta de 1600 metri patrati!
In ciuda retincentei savantilor si a militarilor, care realizau ca lansarea „bombei tarului” nu va putea fi niciodata realizata pe tinte reale, Hrusciov a tinut mortis ca arma sa fie realizata si testata, in scopuri propagandistice. In doar 16 saptamani, prin eforturile conjugate a miilor de oameni care participau la programul nuclear sovietic, bomba a fost gata, la laboratoarele secrete Arzamas-16, din Urali. Este adevarat, nu avea 100 megatone, ci doar 57, dar asta nu l-a impiedicat pe Hrusciov sa laude performanta „de nedepasit” a savantilor sovietici si chiar sa se laude cu eforturile de realizare a bombei in fata demnitarilor americani condusi de consilierul prezidential John McCloy, care vizitau Moscova.
Lansarea bombei a fost planificata sa corespunda cu sesiunea finala a Congresului PCUS. Greutatea proiectilului – 27 tone era aproape de capacitatea maxima de transport a unui avion Tu-95 iar aparatul care a ridicat bomba a trebuit sa fie modificat, intrucat dimensiunile armei – 2 metri latime si 8 metri lungime nu permiteau trecerea sa prin orificiul de lansare. De altfel, in final, bomba a ramas, pe jumatate, in afara fuselajului! Saharov avea sa marturiseasca, mai tarziu, ca de multe ori, in timpul pregatirii bombei, savantii au fost amenintati de tot mai nerabdatorul Hrusciov ca, daca experimentul esua, vor fi trimisi cu totii sa monteze traverse de cai ferate in Siberia.
„Noi radeam si ne gandeam ca o asemenea pedeapsa era chiar reconfortanta. Pe timpul lui Stalin, daca greseai ai fi fost impuscat direct”. Bomba a fost inzestrata cu o parasuta cantarind aproape o tona si avand o suprafata de aproape 1600 metri patrati, pentru a-i incetini caderea. Chiar si daca parasuta nu s-ar fi deschis, echipajul bombardierului care lasa arma n-ar fi fost in pericol, intrucat aceasta era inzestrata cu un dispozitiv special, ce declansa detonarea doar dupa ce avionul se afla deja la o distanta suficient de mare.
„Puterea sovietelor”
In dimineata zilei de 30 octombrie 1961, aeronava Tu-95 condusa de maiorul Andrei Durnotev si purtand in pantecele ei uriasa bomba s-a ridicat in aer, zburand catre arhipeleagul Novaia Zemlia, unde urma sa aiba loc experimentul. Bomba a fost lansata la ora 11:32, ora Moscovei, de la o inaltime de 10.500 m si, franata de parasuta, a detonat la inaltimea de 4000 m, 188 de secunde dupa aceea, cand avionul se afla deja la o distanta de 45 km. Punctul de impact s-a aflat la 55 de km nord de satul Severnai si la 250 km nord de Belusia, unde se aflau observatorii din partea armatei partidului, inclusiv mai multi delegati de la Congres.
Efectul a fost cu adevarat spectaculos: mingea de foc produsa a avut un diametru de circa 7 km iar lumina exploziei a fost atat de intensa incat a putut fi vazuta si de la 1000 km distanta. Ciuperca atomica s-a ridicat la o inaltime de 64 km si a avut un diametru de 30-40 km! In satul Severnai, care fusese evacuat, nu a mai ramas nici o cladire in picioare. La sute de kilometri distanta, in tundra, casele de lemn au fost spulberate iar cele de piatra sau caramida au ramas fara acoperisuri. Unde de soc a fost resimtita chiar si in Finlanda, unde s-au spart geamurile multor case. Comunicatiile radio au fost intrerupte timp de mai bine de o ora. Valul de caldura degajat a fost simtit pana la 270 km si se estimeaza ca daca ar fi existat oameni la mai putin de 100 km de epicentru, acestia ar fi fost pur si simplu mistuiti de foc! Explozia a produs un cutremur cu magnitudinea de 5,5 grade pe scara Richter iar puterea degajata in cele doar 39 nanosecunde ale exploziei a reprezentat aproape 1,5% din puterea Soarelui!
Initial, chiar specialistii din Statele Unite, uimiti de aceasta demonstratie de forta, au considerat ca bomba avusese o putere de 57 de megatone, cifra cu care s-a laudat si Hrusciov la data respectiva. Dupa 1990, calculele efectuate „la rece” au stabilit ca de fapt puterea nu depasise 50 megatone. O cifra suficient de mare insa pentru a demonstra intregii lumi ca Uniunea Sovietica ramanea o putere colosala, pe harta geostrategica a lumii. Ceea ce nimeni n-ar fi banuit, la data respectiva, era ca nu arsenalul nuclear avea sa decida invingatorul acelui ciudat razboi rece, ci rezervele de hrana. Pentru ca, de la Napoleon citire, victoria a apartinut intotdeauna soldatilor cu burti pline…
GABRIEL TUDOR
Comentarii