Intre 30 iunie si 2 iulie 1934, in Germania nazista s-a desfasurat o serie de actiuni criminale comandate de Adolf Hitler si cunoscute in istorie sub denumirea de „Noaptea cutitelor lungi”. Circumstantele politico-sociale si rezultatul interventiilor de tipul executiilor pe loc au avut menirea sa-i consolideze pozitia lui Hitler ca lider al statului si sa-i intareasca acestuia convingerea ca poate face orice pentru a-si inlatura rivalii si criticii, indiferent de pozitiile detinute de ei in structura statului.
Pretexte inacceptabile
Presedintele Germaniei Paul von Hindenburg (in functie intre 1925 si 1934, cand a murit) l-a numit pe Hitler cancelar la 30 ianuarie 1933. Primul lucru pe care l-a facut acesta a fost sa diminueze rolul legislativului in stat si sa-si elimine rivalii politici. El nu era inca liderul Armatei Germaniei, ai carei inalti conducatori, generali si maresali, erau criticii actiunilor grupurilor paramilitare naziste Sturmabteilung (SA). La carma acestor „criminali de strada”, cum mai erau numiti, se afla capitanul Ernst Röhm. Acest ofiter nazist, initial pe placul lui Hitler, a devenit din ce in ce mai „suspect” si implicit mai indezirabil, din cauza pretentiilor pe care le avea cu privire la dezvoltarea importantei in stat a „Camasilor brune”. El intrase in conflict cu marii generali ai armatei si-l deranja pe führer, pentru ca Hitler dorea o reconciliere cu marii veterani de razboi ai tarii.
Un alt asa-zis motiv transformat in pretext pentru ordonarea crimelor din perioada desfasurarii actiunii „Cutitelor lungi” a fost reprezentat de dezordinile stradale din marile orase germane, cand „Camasile brune” se razboiau sangeros cu adversarii politici ai nazismului in ascensiune, si in primul rand cu liderii cu vederi de stanga. Ernst Röhm era adeptul acestor conflicte de strada, pentru ca aveau si rolul de a intimida orice posibil critic al regimului lui Hitler. Numai ca dezordinea provocata de „Camasile brune” a avut, initial, rolul sa fie un bumerang pentru Hitler, caci poporul astepta ca el sa faca ordine, si nu sa tolereze violentele stradale.
Pe langa inamicul principal, capitanul Ernst Röhm, Hitler mai avea o ura abia disimulata contra unor inalte figuri conservatoare ale tarii, precum Kurt von Schleicher (caruia i-a luat locul in calitate de cancelar) si fostul comisar al Bavariei, Gustav von Khar. De asemenea, Hitler ii ura pe adversarii de stanga simpatizanti ai lui Otto Strasser (lider nazist de aripa stanga). Un alt „inamic” era si Partidul Catolic de Centru, cu ideologie antinazista. ~nca un pretext folosit de Hitler si cu care putea manipula opinia publica era cel al „spionilor in favoarea Frantei”, cu care Germania avea o aprinsa rivalitate dupa Primul Razboi Mondial, dar si impovaratoarele obligatii de despagubire pe care trebuia ca nemtii sa le plateasca, prin conditiile Pacii de la Versailles.
„Judecatorul poporului”
In perioada celor trei zile ale Operatiunii „Noaptea cutitelor lungi”, cel putin 85 de persoane au fost ucise, insa numarul real al victimelor a fost de cateva sute, iar arestarile au depasit o mie de persoane. Au actionat atunci Schutzstaffel (SS) si Gestapo-ul, ambele desfasurand crimele ca pe niste executii impotriva celor care pregateau un presupus puci condus de Ernst Röhm. Moartea brutala a unor personalitati a fost imediat justificata de Hitler, care, intr-un discurs din 13 iulie 1934 (in Reichstag), a afirmat ca se autoproclama „Supremul judecator al poporului german”.
PAUL IOAN
Comentarii