Desi multa lume il crediteaza pe Albert Einstein ca fiind „creierul” care a conceput prima bomba atomica, adevarul este cu totul altul: cel care a avut initiativa, a coordonat eforturile savantilor implicati in proiect si a condus acest proiect (numit codat „Manhattan”) a fost fizicianul Julius Robert Oppenheimer.
Anterior, Oppenheimer nu se remarcase in nicio intreprindere similara si, potrivit colegilor sai, „n-ar fi fost in stare sa administreze niciun chiosc de hamburgeri”. Dar el era cu adevarat un geniu polivalent, de o inteligenta sclipitoare si precoce. La 12 ani scrisese o lucrare despre o roca descoperita de el si o trimisese Societatii de Mineralogie din New York.
Membrii acesteia l-au invitat sa sustina o prelegere si au ramas uimiti sa vada ca este doar un baietandru – Oppenheimer nu-si mentionase varsta. Pe tot parcursul anilor de scoala, a excelat la toate materiile, de la filosofie si engleza la chimie si fizica, avand, de asemenea, o apetenta pentru deprinderea limbilor straine. Una dintre distractiile sale favorite era sa ceara prietenilor sa ii puna intrebari in latina, la care el raspundea in greaca veche! Mai tarziu, la maturitate, a invatat limba olandeza in doar sase saptamani doar fiindca urma sa tina o prelegere academica la o universitate din Amsterdam!
Dar abilitatile sale sociale lasau de dorit: nu avea multi prieteni, socializa greu, vorbea putin in public si era strivit de o timiditate agasanta. La izolarea sa au contribuit si parintii, extrem de bogati, care, data fiind fragilitatea sanatatii sale l-au crescut intr-un „turn de fildes” – asa se explica si faptul ca s-a imbolnavit de varicela abia la maturitate, cand lucra deja la fabricarea bombei atomice. La momentul testarii primei bombe, in 1945, Oppenheimer era „un schelet ambulant”, cantarind doar 62 kg la o inaltime de 185 cm!
Succesul testului Trinity, in iulie 1945, l-a socat in primul rand chiar pe Oppenheimer, omul care facuse acest lucru posibil, adunand la un loc la Los Alamos cele mai stralucite minti din domeniul fizicii nucleare.
Se stie ca, vazand stralucirea ciupercii atomice, savantul ar fi spus, cu tristete, citand un text din scripturile hinduse: „Acum am devenit Moartea, distrugatoarea lumilor.” El a incercat zadarnic, alaturi de alti cercetatori, sa determine guvernul american sa lanseze bomba intr-o regiune nelocuita din Japonia, doar pentru a-i avertiza pe japonezi asupra armei colosale pe care Aliatii o aveau acum la dispozitie, dar guvernul si mai ales militarii SUA nici nu au vrut sa auda. Regretele lui pentru lansarile de la Hiroshima si Nagasaki au fost cu atat mai intense cu cat, dupa razboi, s-a descoperit ca imparatul Japoniei cocheta deja cu ideea capitularii inca din iulie 1945. Se spune chiar ca, in octombrie 1945, la o intalnire cu Truman, Oppenheimer ar fi refuzat sa dea mana cu acesta, motivand: „Domnule presedinte, am mainile patate de sange.”
Presedintele l-a expediat rapid, cerand apoi secretarului de stat Dean Acheson: „Nu vreau sa-l mai vad niciodata pe ticalosul asta.” Tot mai deziluzionat, savantul a incercat zadarnic sa stopeze cursa nucleara in care SUA se lansasera, sabotand fatis eforturile colegului sau, Edward Teller, de fabricare a bombei cu hidrogen.
Acest lucru, precum si mai vechile simpatii comuniste, l-au transformat pe „eroul Americii” intr-un posibil tradator. Considerat un risc pentru securitatea nationala si banuit chiar ca ar fi spion sovietic, Oppenheimer a fost anchetat, fiind acuzat chiar de Teller ca ar actiona „la ordinele directe ale Moscovei”.
In 1954, umilit si invins, marele savant a fost fortat sa plece din serviciul guvernamental, dar a continuat sa pledeze, alaturi de mari savanti, ca Albert Einstein si Bertrand Russell, pentru dezarmarea nucleara. Retras la o casa de vacanta din insulele Virgine, Oppenheimer a murit in 1967 din cauza unui cancer in gat, el fiind toata viata un inrait fumator.
GABRIEL TUDOR
Comentarii