Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei scandinave, Sigurd Magnusson a fost fiul nelegitim al regelui Magnus al III-lea cel Descult si a ajuns la tron în 1103, când avea doar 13 ani, fiind ales sa conduca Norvegia alaturi de fratii lui vitregi, Eystein si Olaf – care fusesera nascuti din mame diferite, regele neavând copii legitimi.
Olaf a murit în 1115, dar Sigurd si Eystein au continuat sa împarta coroana pâna la disparitia celui din urma, în 1122 – a fost cea mai lunga domnie comuna din istoria tarii. Istoricii privesc aceasta perioada ca pe o epoca de aur a Norvegiei, caracterizata printr-o înflorire a comertului, mestesugurilor si culturii.
În 1107, atras de povestile despre cruciati si convins ca doar luptând contra musulmanilor îsi poate mântui sufletul, Sigurd a pornit spre Palestina cu peste 5.000 de razboinici, îmbarcati în 60 de corabii lungi, precum cele folosite de vikingi. El a fost astfel primul rege european care a condus o cruciada, iar faptele sale de arme îi vor aduce supranumele de „Jorsalafari” (Cruciatul sau într-o traducere mai corecta „cel care a mers la Ierusalim”). Pe drum, s-a oprit în Anglia, Franta, Spania si Sicilia, luptând cu succes împotriva piratilor mauri în largul insulelor Baleare.
De asemenea, i-a daruit titlul de rege al Siciliei capeteniei normande Roger al II-lea, la Palermo. Ajuns în Palestina dupa trei ani de peregrinari, a fost primit cu bucurie de Baudoin I, regele Ierusalimului, care l-a considerat ca pe un frate. De altfel, cei doi au calarit împreuna pâna la apa Iordanului, unde Sigurd a insistat sa fie rebotezat, în mod ritualic, considerându-se crestin abia dupa ce a repetat scena botezului lui Hristos în apele vestitului râu biblic.
Regele Baudoin le-a cerut apoi lui Sigurd si dogelui venetian, Ordelafo Falier, sprijin pentru cucerirea orasului Sidon (astazi Sayda, în Liban) care fusese refortificat de califii Fatimizi în 1098. Asediul Sidonului a constituit un imens succes pentru cruciati, orasul fiind cucerit pe 5 decembrie 1110. Ca dovada a recunostintei pentru faptele lui vitejesti de arme, regele Ierusalimului a poruncit ca lui Sigurd sa i se daruiasca o mica bucatica din lemnul Sfintei Cruci pe care fusese rastignit Iisus.
Dupa plecarea din Tara Sfânta, Sigurd a navigat mai întâi spre nord, catre insula Cipru, spre a se îndrepta apoi catre Constantinopol (oras numit de vikingi Miklagard). Cucerit de farmecul împaratului Alexios I Comnen si impresionat de dorinta acestuia de a lupta contra pagânilor, Sigurd i-a daruit toate prazile de razboi capturate de la musulmani, dar si toate corabiile sale. În schimb, împaratul bizantin i-a oferit cai pentru el si ostenii lui, ca sa se poata întoarce în patrie.
Multi dintre ostenii cruciati ai regelui norvegian au preferat sa ramâna ca mercenari la curtea bizantina – ei vor forma faimoasa „garda varengiana”. Sigurd a plecat spre Norvegia cu ceilalti, calatoria de întoarcere durând tot trei ani si purtându-i pe scandinavi prin Bulgaria, Serbia, Ungaria, Suabia si Bavaria.
În cele din urma, au ajuns în Danemarca, unde regele Nils i-a oferit o corabie cu care sa navigheze catre Norvegia natala. Revenit în tara, a gasit-o prospera si puternica, gratie eforturilor co-regelui Eystein.
Dar credinta lui fanatica nu l-a împiedicat pe Sigurd sa recurga si la gesturi mai putin crestinesti: de pilda, când episcopul de Bergen a refuzat sa-i acorde divortul, regele l-a destituit si a numit în loc un alt episcop, care nu avea asemenea scrupule teologice… Sigurd a murit în 1130 si, ca si tatal sau, a lasat în urma, o multime de fii nelegitimi, care vor târî Norvegia
într-un pustiitor razboi civil, în deceniile urmatoare.
GABRIEL TUDOR
Comentarii