Considerati, mai ales dupa disparitia lor dramatica, unul dintre cele mai enigmatice ordine calugaresti si un obiect de studiu pentru istorici, cavalerii templieri au devenit, odata cu publicarea cartilor luI Dan Brown, un fenomen de masa, fiindu-le dedicata o intreaga literatura, de mai buna sau mai slaba calitate, literatura devorata, efectiv, de catre opinia publica. Istoria autentica este total diferita de afirmatiile adesea abracadabrante ale lui Brown si ale pleiadei de epigoni inspirati de romanele sale, iar ultimul Mare Maestru al ordinului, Jacques de Molay, e departe de a fi misteriosul personaj, cu puteri aproape supranaturale, conturat de scriitorul american.
Intre Apus si Rasarit
La origine un marunt boiernas francez, Jacques de Molay este probabil cel mai faimos Mare Maestru al Templierilor, alaturi de fondatorul ordinului, Hughes de Payens. Data exacta a nasterii lui nu se cunoaste dar, atunci cand a fost interogat de procurorii regali la Paris, pe 24 octombrie 1307, el a declarat ca devenise templier in urma cu 42 de ani, adica in 1265. Cum varsta accederii intr-un ordin calugaresc era de mininum 20 de ani, el trebuie sa fi fost nascut asadar pe la 1244 sau 1245. Dar exista documente ce atesta ca si adolescentii puteau fi primiti in randul Templierilor, motiv pentru care unii istorici contesta aceasta data. Interesant e ca, atunci cand va fi chestionat, peste un an, de trimisul papal la Chinon, el va da acelasi raspuns: ca slujeste ordinul de 42 de ani, deci din 1266!
Cert este ca provenea din ducatul Burgundiei, pe atunci teritoriu al Sfantului Imperiu Roman si fusese primit in ordin de Humbert de Pairaud, Superiorul Templier pentru Franta si Anglia. Pe la 1270, de Molay a plecat in Rasarit (Outremer), inainte ca lider suprem al Templierilor sa devina Guillaume de Beaujeu. Viitorul lider isi va petrece o mare parte a carierei in Orient, desi prezenta lui este semnalata din nou in Franta, in 1285. Nu se stie daca a detinut functii in Apus sau Rasarit, ori daca a fost prezent atunci cand Acra, ultima fortareata cruciata si capitala a regatului latin, a cazut, in mai 1291, in mainile musulmanilor.
Reformator al Ordinului
Dupa pierderea Acrei, ultimii cruciati s-au retras in Cipru. Aici ii vom regasi pe Jacques de Molay si pe Thibaud Gaudin, cel de-al 22-lea Mare Maestru al Templierilor. In cursul unei intruniri desfasurate pe insula, in toamna anului 1291, de Molay s-a remarcat prin curajul opiniilor, promitind sa devina omul care avea sa reformeze Ordinul Templierilor. Pe 16 aprilie 1292, Gaudin a decedat, cerand, cu limba de moarte, ca locul sau sa fie luat de Molay. Fratii calugari i-au indeplinit aceasta ultima dorinta si pe 20 aprilie, asa cum demonstreaza un document aflat in arhivele coroanei Aragonului, Jacques de Molay semna deja in calitate de Mare Maestru. Imediat ce a fost ales, noul lider s-a angrenat cu indrazneala in realizarea proiectelor propuse anterior.
In primavara lui 1293 el a inceput un turneu prin Occident, care-l va aduce in Provence, Catalonia, Anglia, Italia si Franta. Aici a rezolvat probleme interne ale ordinului dar principalul sau tel a fost sa obtina sprijinul monarhilor apuseni si al Bisericii, in vederea recuceririi Tarii Sfinte. Cand s-a pus problema unificarii templierilor cu Cavalerii Ospitalieri, de Molay se va opune vehement, ceea ce a dus la aparitia de nemultumiri in sanul Bisericii, fata de „tirania” impusa de el. Find diplomat, el a reusit sa castige de partea sa pe Papa Bonifaciu VIII si pe regii Eduard I al Angliei, Iacob I al Aragonului si Carol II al Neapolelui. Singurul suveran important cu care nu era in relatii apropiate a fost Filip IV al Frantei, viitorul sau calau. Intre 1299 si 1303, revenit in Orient, de Molay a depus eforturi pentru incheierea unei aliante cu mongolii, impotriva mamelucilor din Egipt. El intentiona sa coordoneze actiunile ordinelor militare crestine, ale regelui Ciprului si Armeniei Inferioare si hanatului Ilhanului (Persia), spre a se opune eficient fortei tot mai redutabile a mamelucilor, principala amenintare la adresa crestinilor din Tara Sfanta.
Conflictul cu regele Filip IV
In 1298 sau 1299, templierii au reusit sa stopeze o invazie mameluca in Armenia dar dupa a doua batalie de la Homs, in decembrie 1299, crestinii n-au fost capabili sa profite de victoria obtinuta de hanul mongol al Persiei asupra mamelucilor, neavand suficiente armate. Jacques de Molay s-a multumit sa intreprinda raiduri de-a lungul coastelor egiptene si siriene, pentru a hartui si slabi inamicul, in vederea unui asalt general, pus la cale impreuna cu mongolii. Dar hanul n-a pornit la atac nici in 1300, nici in anii ce au urmat. In septembrie 1302, templierii au fost alungati din insula Ruad, de langa orasul sirian Tortosa, ultima lor citadela din Tara Sfanta. Visul de recucerire rapida a Ierusalimului, nutrit de Jacques de Molay, se naruia astfel pentru totdeauna…
Intors in Franta, de Molay a intrat in conflict fatis cu Filip IV, din cauza ambitiei acestuia de a fi recunoscut ca lider al Ordinului (Rex Bellator – rege razboinic). Sfetnicul de taina al regelui, Guillaume de Nogaret pare sa-l fi informat acum pe Filip despre scandalurile izbucnite in mai multe regiuni din Franta unde templierii aveau proprietati, cu privire la comportamentul „scandalos” si anti-religios al acestora, sugerandu-i ca ar putea profita de aceste zvonuri pentru a veni de hac Ordinului. Dupa ce a discutat personal cu regele, de Molay a cerut papei sa realizeze o ancheta independenta asupra acuzatiilor aduse. Dar, inainte ca aceasta sa aiba loc, regele a actionat in forta.
Pe 13 octombrie 1307 toti templierii din Franta au fost arestati iar averile uriase ale Ordinului – confiscate. De Molay, aflat la Paris, la inmormantarea Caterinei de Valois, a fost si el intemnitat. Marele Maestru a recunoscut ca exista un ritual de initiere vizand negarea lui Hristos si batjocorirea crucii, dar a afirmat ca acestea urmareau doar sa-i pregateasca pe cavaleri, in eventualitatea in care ar fi fost prinsi de musulmani.
Un blestem implinit?
Era prea tarziu: papa Clement V a ordonat arestarea tuturor templierilor, dar a acceptat sa trimita doi cardinali la Paris, pentru a sta de vorba cu de Molay. In fata lor, acesta a retractat declaratiile facute anterior si s-a inchis apoi intr-o mutenie de mormant, cerand sa fie judecat in fata Papei. Dar se pare ca jocurile erau deja facute si, intelesi in privinta impartirii averilor templierilor, regele si Papa au convenit ca de Molay trebuia sa dispara. Pe 18 martie 1314, alti trei cardinali trimisi de Papa i-au condamnat pe Jacques de Molay, Hugues de Pairaud, Geoffroy de Charnay si Geoffroy de Gonneville la inchisoare pe viata. Intelegand ca totul este pierdut, batranul de Molay s-a ridicat, proclamandu-si nevinovatia si chemandu-i pe Papa si pe rege in fata judecatii lui Dumnezeu.
Furios, Filip IV a poruncit ca Marele Maestru sa fie ars pe rug, sentinta fiind dusa la indeplinire in Ile de la Cite. S-a vorbit foarte mult despre un blestem pe care Jacques de Molay l-ar fi aruncat asupra persecutorilor sai – care au murit, intr-adevar, inainte de sfarsitul anului 1314. Mai mult, toti fiii lui Filip IV au murit fara urmasi, astfel ca dupa doar 14 ani avea sa se stinga dinastia Capetienilor, care domnea in Franta de mai bine de trei secole… Moartea papei a fost si mai invaluita in mister: acesta a pierit la mai putin de o luna dupa de Molay si in timp ce se afla pe nasalie, un fulger a lovit biserica in care fusese depus, trupul suveranului pontif fiind mistuit de flacari, ca si cele ale templierilor pe care-i trimisese la moarte…
GABRIEL TUDOR
Comentarii