Pe 29 noiembrie 1989, jandarmii Hubert von Montigny si Heinrich Nicoll, alaturi de alti martori, au vazut pe cer, langa orasul Eupen, un obiect triunghiular care stationa, la o altitudine de circa 120 de metri. Cei doi s-au intors cu masina la cazarma, pentru a-si anunta colegii. De aici si apoi din oras, au zarit din nou obiectul, ca o lumina stralucitoare care se misca, emitand doua raze de lumina rosie, de lungime variabila, in directii opuse. Triunghiul s-a oprit in dreptul barajului de pe raul Gileppe timp de circa o ora, continuand sa emita fascicule luminoase tot mai lungi. Cand in cele din urma acestea s-au stins brusc, acolo unde fusesera capetele lor au ramas doua sfere luminoase rosii, care s-au apropiat apoi de lumina centrala, s-au rotit in jurul sau, dupa care s-au stins toate simultan. Ufologul August Meessen a reconfirmat ulterior cu martorii toate aceste detalii.
In zilele urmatoare, oficialitatile au primit cel putin o suta douazeci de rapoarte de la militari, jandarmi, politisti, specialisti etc. OZN-urile au reaparut dupa doua zile, apoi in 2 si 11 decembrie, semnalandu-se, cu intermitente, pana in primavara anului 1990. Numai dupa observatiile din noaptea de 30-31 martie 1990, martorii au expediat 2600 de rapoarte. S-au realizat numeroase fotografii si inregistrari video, spectaculoase si autentificate de specialisti.
Unii martori spuneau ca obiectul vazut era triunghiular, altii au vazut un romb sau o „aripa zburatoare”, cu anvergura de 15 metri, 30 metri, sau chiar mai mare, care zbura la joasa inaltime, stationa intr-un punct, se intorcea in loc, se inclina, dupa care se departa cu o viteza fantastica, toate acestea fara nici un zgomot. Obiectul era impodobit cu lumini multicolore si unii au vazut si un soi de hublouri. Partea de jos era plata iar in centru avea o lumina rosie, ca a unui girofar. Cand trecea deasupra unui automobil, acestuia i se deconecta toata instalatia electrica: i se stingeau farurile, se oprea motorul, aparatul de radio etc., toate revenind la normal cand obiectul se indeparta.
Obiectele au fost vazute, de repetate ori, si pe radarele militare. Colonelul Wilfried De Brouwer, seful operativ al fortelor aeriene belgiene, avansat general in 1991, a convocat la 11 iulie 1990 o conferinta de presa, ca o concluzie finala la anchetele care au urmat valului de observatii. El a precizat ca, ori de cate ori era prins de radar, obiectul isi schimba viteza, aproape instantaneu (intr-un interval insesizabil chiar si pentru calculatoarele atasate aparatelor de masura), de pilda, de la circa 200 kilometri pe ora la circa 1800. La fel, la un moment dat, el si-a schimbat altitudinea de la circa 2000 de metri la 250, intr-o secunda.
Sub plafonul de 200 de metri toate cele cinci radare militare, care urmareau simultan obiectul, l-au pierdut de pe ecrane. Nici un om n-ar suporta acceleratia pe care o presupun astfel de manevre (minimum 40g). De Brouwer a recunoscut ca „manevrele OZN-urilor dovedeau o anumita logica”, adaugand: „Fortele Aeriene Belgiene n-au fost capabile sa identifice nici natura nici originea fenomenului”. Totusi, ele au avut suficiente elemente pentru a exclude urmatoarele presupuneri: baloane, vehicule ultrausoare motorizate, vehicule pilotate de la distanta, avion (inclusiv „stealth”), proiectii laser sau miraje.
Un „inalt oficial militar german” ramas neidentificat, opina totusi in 2002 ca observatiile din Belgia au fost zboruri de antrenament ultrasecrete ale avioanelor invizibile „stealth” sau a unor elicoptere militare grele. Singurele avioane invizibile care puteau veni in discutie atunci erau F-117, care nu puteau zbura insa cu o viteza mai mica de 250 km pe ora. In plus, primele avioane de acest fel au ajuns in Europa occidentala abia in august 1990 (iar B-2, tot invizibil, abia in 1993). Iar daca „inaltul oficial german” s-a inselat privitor la avioane, de ce nu s-ar fi inselat si in privinta elicopterelor?
Apoi, de ce ar fi riscat SUA, care aveau suficient spatiu desertic pentru testari, un accident sau un scandal politic, zburand, cu luminile de pozitie aprinse, deasupra uneia dintre tarile europene cel mai dens populate? In plus, aici sunt sediile NATO. Cum se putea ca oficialitatile in cauza, intre care De Brouwer, sa nu stie nimic? A fost o conspiratie a militarilor contra militarilor? Ufologul August Meessen este de parere ca se mai pot spune multe despre aceasta ipoteza dar evenimentele din 29 noiembrie si 11 decembrie 1989 nu au fost cauzate nici de avioane, nici de elicoptere, poate cel mult de un fel de dirijabile triunghiulare (cu toate ca si aceasta ipoteza este extrem de fantezista). Concluzia lui Meessen ramane cea acceptata de marea majoritate a analistilor: nu exista nici o explicatie fireasca pentru valul belgian, dar ipoteza conspiratiei militare este probabil cea mai proasta.
DAN D. FARCAS
Comentarii