Printre figurile marcante ale „razboiului de o suta de ani” – conflict care a opus in Evul Mediu doua dintre marile puteri ale vremii, Franta si Anglia, se numara si Bertrand du Guesclin, conetabil (comandant suprem) al armatelor regale franceze. Viata lui, pusa in slujba patriei si a regelui sau, a insemnat un nesfarsit sir de batalii, asedii, dueluri, si, nu de putine ori, du Guesclin a cazut prizonier in mainile inamicilor sai. Nascut pe la 1320, la Motte-Broons, langa Dinan, in actuala provincie franceza Bretania, in familia lui Robert du Guesclin, un nobil scapatat, Bertrand a fost de mic ceea ce se poate numi „un copil-problema”. Vesnic pus pe harta, gata sa se incaiere nu doar cu copiii de seama lui, ci si cu flacaiandrii mai mari, el a fost un cosmar pentru parinti. „Niciodata nu s-a vazut un baiat mai rau, spunea mama lui. Este intotdeauna ranit, zgariat sau muscat, fata ii este stalcita de lovituri si gandul ii sta doar la bataie.”
Incercarile de a-l educa s-au lovit de incapatanarea sa constanta si toti profesorii pe care i-a avut au fost nevoiti sa se recunoasca invinsi: pustiul nu voia in ruptul capului sa le dea ascultare. In schimb, era pasionat ca nimeni altul de arme si a invatat singur sa manuiasca sabia si lancea. Ca era nascut pentru cariera armelor avea sa o demonstreze pentru prima oara la doar 14 ani, cand participa la un turnir, doborandu-si toti adversarii. Bertrand du Guesclin s-a inrolat de foarte tanar in armata lui Carol de Blois, luptand alaturi de acesta in razboiul pentru cucerirea provinciei bretone (1341-1364).
Pe 10 aprilie 1355, Bertrand a fost numit cavaler de catre Arnoul d'Audrehem, maresal al Frantei, pe care-l salvase dintr-o ambuscada provocata de englezi. In 1356, du Guesclin a facut fata unui indelungat asediu, ce a durat aproape un an, reusind sa salveze orasul Rennes de invadatorii englezi, fapt pentru care i se va acorda o recompensa de 200 livre. Numele lui incepea sa straluceasca pe firmament. Dar, tanarul era total deosebit de imaginea pe care ne-o facem astazi despre cavalerii in armura, frumosi ca niste semizei. Dimpotriva, se spune ca era de o uratenie fara seaman. Scurt si indesat, cu brate foarte lungi, aproape caraghioase fata de micimea trupului, nas carn si ochii bulbucati, du Guesclin nu oferea domnitelor o priveliste prea placuta.
Leul stia sa fie si vulpe
Dupa urcarea pe tronul Frantei a lui Carol al V-lea, in 1364, Du Guesclin a intrat in serviciul acestuia. Dar nu doar englezii creau pe atunci probleme suveranilor Frantei, ci si neastamparatul vecin de la sud de Pirinei, regele Carol al II-lea al Navarrei. Stralucita victorie obtinuta de Bertrand du Guesclin asupra acestuia, la Cocherel il va obliga insa pe navarez sa ceara pace. Dar nici nu se raspandise insa bine stirea despre victorie, ca, pe 29 septembrie 1364, in batalia de la Auray, fortele franceze au fost zdrobite de Ioan al V-lea al Bretaniei si de aliatul acestuia, englezul Sir John Chandos. Carol de Blois a fost ucis in lupta, du Gueslin – capturat.
Pretuit insa foarte mult de regele Frantei, care stia ca este cel mai bun soldat pe care se poate bizui, el a fost rascumparat si numit in fruntea „companiilor libere”, trupe de pradaciune ce devastau teritoriile stapanite de englezi pe continent. Apoi, du Guesclin a fost trimis in Spania, sa-l ajute pe Henric de Trastamara, impotriva rivalului sau, Pedro cel Crud. Dar nici aici, vechii sai inamici, englezii, nu aveau sa-i dea pace. Desi a obtinut un frumos succes in campania din 1366, peste un an comandantul francez a sfarsit prin a fi luat din nou prizonier, la Najera, de catre Pedro si Edward, Printul Negru. Va fi din nou rascumparat – si in legatura cu aceasta exista o legenda, ce vorbeste de la sine despre faptul ca du Guesclin nu era doar viteaz, ci si viclean. Afland ca aliatul sau, Henric de Trastamara, nu are de gand sa plateasca nici o rascumparare pentru el, Bertrand a hotarat sa recurga la un siretlic. Intr-o zi, chemat in fata lui Edward, mostenitorul tronului Angliei (temutul Print Negru), pentru o discutie amiabila, du Guesclin i-a marturisit gazdei sale ca, desi prizonier, se simte cel mai onorat cavaler din lume.
Si, la nedumerirea celuilalt, s-a explicat: „Din cate mi-au ajuns la urechi, se vorbeste in Franta ca va temeti, Alteta, atat de mult de mine incat nici nu va ganditi sa ma eliberati. Or, asta ma face sa cred ca ma pretuiti mai mult decat orice pe lume”. Furios, englezul l-a contrat: „Nici pomeneala de asa ceva! Daca ar fi dupa mine, n-as da pe dumneata mai mult de o suta de mii de franci!” „Atunci asta sa fie pretul de rascumparare?”, l-a intrebat Bertrand du Guesclin, simtind ca l-a prins in capcana. „Nici un banut in plus nu meriti, pe legea mea!” In zadar consilierii englezi au incercat sa-l convinga pe Edward sa-si ia cuvantul inapoi, caci fusese pacalit, acesta, om de onoare, nici n-a vrut sa auda. Si, cand au fost stransi, cu ajutorul regelui Frantei, banii ceruti, o suma derizorie pe langa cat voiau sa ceara englezii, du Guesclin a fost pus, conform intelegerii, in libertate.
„Cainele negru al Britaniei”
In 1369, in batalia decisiva de la Montiel, du Guesclin va da toata masura curajului si priceperii sale, ca strateg militar, invingand trupele coalizate hispano-engleze si redand tronul lui Henric. N-a apucat sa se bucure prea mult de victorie, caci evenimentele din Franta nu-i dadeau ragaz. Pentru toti, Bertrand du Guesclin era omul providential, fara de care soarta razboiului era potrivnica din start. Ca urmare, a fost chemat de indata in tara si numit conetabil al Frantei, in 1370. In scurt timp a reusit sa recucereasca Poitou si Saintonge, aflate pana atunci in stapanirea englezilor.
Intre 1370 si 1374 a dus un razboi de rutina pentru alipirea Bretaniei la domeniile Coroanei franceze, desi, fiind breton, si-ar fi dorit ca provincia sa natala sa ramana independenta. Totusi, credincios juramantului depus fata de Carol al V-lea, a luptat pentru ca Bretania sa revina Frantei. In cadrul acestui conflict, du Guesclin a fost la un pas de a invada Anglia, cucerind Insulele Canalului (grup de insule situate pe Canalul Manecii, in dreptul Normandiei, cele mai importante fiind Guersney si Jersey). Aici, trupele sale au efectuat o adevarata „purificare etnica”, ucigandu-i pe toti civilii englezi si arzandu-le casele, fapt pentru care du Guesclin a fost numit „cainele negru al Britaniei”, cosmarul oricarui englez.
De altfel, chiar si istoricii care vorbesc in termeni laudativi despre du Guesclin, sunt dispusi sa recunoasca faptul ca el a fost un om al epocii sale, crud, chiar sadic, atunci cand interesele i-o cereau. In numele religiei, el a savarsit adevarate hecatombe in Spania, ucigand mii de mauri si evrei, fie prin ascutisul sabiei, fie prin focul rugului.
Rapus nu de sabie, ci de boala
Gelozia celorlalti curteni l-au facut insa pe rege sa aiba dubii fata de loialitatea lui du Guesclin si, afland despre acest lucru, conetabilul s-a simtit jignit si i-a trimis lui Carol al V-lea sabia corespunzatoare rangului sau. Dar cum soldatii refuzau sa lupte sub conducerea altcuiva, regele, dandu-si seama de greseala comisa, i-a trimis pe ducii de Anjou si de Bourbon sa-i inapoieze conetabilului arma. Tactician abil, razboinic loial si disciplinat, du Guesclin dorea sa faca din Franta cea mai mare putere militara a vremii, renascand astfel gloria avuta pe timpul lui Charlemagne. Poate ca ar fi reusit sa smulga englezilor toate teritoriile ocupate, pe continent, dar ceea ce nu au reusit acestia si nici unul dintre cei impotriva carora conetabilul luptase, a reusit sa faca boala.
In timp ce conducea o expeditie militara in Languedoc, viteazul conducator s-a imbolnavit de dizenterie – maladie adesea mortala pe atunci, cauzata de conditiile precare de igiena – si a murit la Chateauneuf-de-Randon, pe 13 iulie 1380, lasand intreaga Franta in stare de soc si dand englezilor posibilitatea unei contraofensive de proportii. Atunci cand s-a raspandit vestea mortii lui, intreaga tabara franceza a izbucnit in plans, iar asediatii, afland si ei ca du Guesclin se stinsese, au venit sa-i ofere cheile cetatii, ca semn al pretuirii fata de el. Regele a poruncit ca trupul marelui razboinic sa fie inmormantat in catedrala Saint Denis, la picioarele mausoleului pe care-l construise pentru el insusi si unde se vor odihni de acum inainte toti regii Frantei. Acolo isi doarme si astazi somnul de veci Bertrand de Guesclin, strajuind parca linistea suveranilor sai…
GABRIEL TUDOR
Comentarii