Papalitatea a reprezentat una dintre institutiile fundamentale ale evului mediu, exercitand o influenta considerabila asupra destinelor Batranului Continent. Pe scaunul pontifical s-au aflat, de-a lungul vremii, multi papi considerati inca din timpul vietii sfinti, dar parca si mai multi pentru care aceasta functie a reprezentat o modalitate ideala de a strange averi considerabile, de a practica traficul de influenta, de a-si face amante si a avea copii nelegitimi. Pe langa aceste doua categorii, au mai existat, la Vatican, si papi controversati, al caror comportament i-a intrigat pe contemporani. O figura aparte, din acest punct de vedere, o reprezinta Papa Silvestru al II-lea, nascut sub numele de mirean Gerbert d'Aurillac, un veritabil „magician” pe scaunul Sfantului Petru…
Un crestin care iubea intelepciunea Islamului
Gerbert d'Aurillac s-a nascut pe la anul 950, intr-o familie modesta din regiunea Auvergne, in Franta si a intrat inca de la varsta de 13 ani la manastirea Sf. Gerald din Aurillac. In 967, contele Borel de Barcelona, aflat in pelerinaj la manastire, a fost rugat de abatele acesteia sa-l ia sub ocrotirea lui pe adolescentul Gerbert, care dadea dovada de o inteligenta neobisnuita.
Astfel, tanarul a invatat tainele matematicii in Barcelona, dar si in orasele Cordoba si Sevilla, aflate pe atunci sub dominatie araba, si la universitatea Al Karauin din Maroc. Peste doi ani, contele Borell, un om foarte evlavios, va face un alt pelerinaj, de asta data la Roma, in anturajul sau aflandu-se si Gerbert, care cu acest prilej i-a intalnit pe Papa Ioan al XIII-lea (965-972) si pe imparatul german Otto I cel Mare (936-973).
Papa, impresionat de cunostintele vaste ale tanarului calugar, l-a convins pe imparat ca Gerbert ar fi tutorele perfect pentru fiul sau, viitorul Otto al II-lea. Dupa cativa ani, Gerbert a primit permisiunea de a merge sa studieze la scoala din Reims, unde va fi ulterior numit profesor, de catre arhiepiscopul Adalberon. Cand Otto al II-lea a devenit imparat, l-a numit pe Gerbert abate al manastirii Bobbio.
Primul papa francez
Moartea imparatului il va face insa sa se implice in politica, astfel ca, in anul 985, el se opune incercarii lui Lothar de Franta de a smulge provincia Lorena de la nevarstnicul Otto al III-lea (983-1002). Cand Adalberon a murit, in 988, Gerbert parea cel mai potrivit succesor pentru scaunul episcopal, dar noul rege al Frantei, Hugo Capet, s-a opus, preferandu-l pe fiul nelegitim al lui Lothar, Arnulf.
Avea sa-si dea seama de greseala savarsita peste trei ani, cand Arnulf a fost indepartat din functie, invinuit fiind de tradare fata de rege. Gerbert a fost ales imediat in locul sau, trezind insa opozitia noului Papa, Ioan al XV-lea. De fapt el era doar o victima a conflictului dintre Papalitate si puterea temporala – Imperiul Romano-german, conflict ce avea sa faca si alte numeroase „pagube colaterale”.
Din fericire pentru Gerbert, domnia acestui pontif ostil n-a durat decat cateva luni, iar Papa Grigore al V-lea (996-999), o ruda a lui Otto al III-lea, l-a numit arhiepiscop de Ravenna, in 998. Recunoscator lui Gerbert pentru serviciile aduse familiei sale, Otto al III-lea va interveni pentru ca, la moartea Papei Grigore, dascalul pentru care nutrea un deosebit respect sa fie ales in functia suprema, la Vatican, in februarie 999, fiind primul suveran pontif de origine franceza din istorie.
Cand „oasele vor suna”…
Inteleptul Gerbert si-a luat numele pontifical de Silvestru al II-lea, in amintirea primului papa Silvestru (314-335), sfetnicul devotat al imparatului Constantin cel Mare (324-337) – tocmai pentru a demonstra influenta sa pe langa prea putin experimentatul Otto al III-lea. In anul 1001, populatia Romei s-a revoltat impotriva imparatului, obligandu-i pe acesta si pe papa sa fuga la Ravenna. Dupa doua tentative nereusite de a prelua controlul asupra Cetatii Eterne, Otto al III-lea a fost ucis in timpul celei de-a treia, in 1002.
Silvestru a avut indrazneala de a se inapoia la Roma, chiar daca orasenii si aristocratii ii erau ostili, dar a decedat la putina vreme, fiind inmormantat la biserica Sf. Ioan din Lateran. O veche legenda spune ca Silvestru ar fi reusit sa afle, facand apel la metodele antice de divinatie, ca va muri daca va tine o slujba la Ierusalim. De aceea, el s-a ferit, tot timpul pontificatului, sa viziteze orasul sfant al crestinatatii.
Cand insa a rostit messa in biserica Sfintei Maria de Ierusalim, biserica aflata la Roma, el a cazut bolnav la pat si in scurta vreme a murit. Ca o curiozitate, pe inscriptia de pe mormantul sau trebuia sa se scrie „la venirea Domnului, cand trambita va suna, osemintele lui Silvestru se vor ridica din groapa”, dar din greseala sculptorul, deloc familiarizat cu limba latina, a scris ceva ce s-ar putea traduce „oasele vor suna”. Acest lucru a generat o noua legenda, anume ca, inainte de moartea unui Papa, osemintele lui Silvestru se aud ciocanindu-se unele de altele, in cavoul de la Lateran.
Un om nou pentru noul mileniu
Ca om de stiinta, Gerbert si-a depasit cu mult epoca. El era unul dintre putinii invatati crestini care cunosteau calculul zecimal, aflat de la matematicienii arabi si, avand o memorie exceptionala, putea face in minte calcule dificile, uimindu-si contemporanii, obisnuiti sa socoteasca doar in scris, folosind dificilul sistem al cifrelor romane. In tinerete, aflat la Reims, a pus la punct o orga hidraulica nemaivazuta, depasind toate instrumentele muzicale de acest gen construite pana atunci si tot despre el se crede ca ar fi inventat ceasul cu pendul. Gerbert a reintrodus abacul in Europa si, intr-o scrisoare adresata, in 984, savantului Lupitus din Barcelona, ii cerea imperios acestuia sa-i traduca un tratat arab de astronomie.
De altfel e recunoscut faptul ca viitorul Papa a descris primul astrolab cu jumatate de secol inainte ca Hermannus Contractus sa realizeze unul. Ca Papa, Gerbert d'Aurillac a luat masuri energice impotriva practicilor tot mai raspandite de simonie si concubinaj in randul clerului, scriind un tratat dogmatic, „De corpore et sanguine Domini”. Hotararea cu care a combatut viciile inaltilor prelati i-au atras dusmania acestora, care, profitand de pasiunea lui pentru stiinta si experimente neobisnuite au pus pe seama Papei tot felul de povesti.
Faptul ca studiase astrologia la Sevilla, cu invatatii arabi ai epocii, le-a venit ca o manusa detractorilor sai: nu le-a fost greu sa-l acuze de legaturi cu diavolul si ca ar fi practicat necromantia. S-a spus despre Gerbert ca s-ar fi aflat in posesia unei carti de descantece magice furate de la un filosof arab din Spania, si s-a mai vehiculat ideea ca ar fi incheiat un pact cu un demon feminin numit Meridiana, cu ajutorul caruia ar fi reusit sa ocupe scaunul papal. De-a lungul intregii sale vieti, Gerbert adunase cu acribie carti vechi si rare, indragind scrierile lui Platon, Aristotel si Cicero, scrieri privite insa de Biserica, in general, drept „pagane si potrivnice invataturii crestine”.
Potrivit unei alte legende, Papa s-ar fi aflat in posesia unui cap de bronz care putea raspunde la orice intrebare, cu „da” sau „nu” – era vorba probabil de un automat, un „robot primitiv”, nefiind exclus ca dispozitivul sa fi fost realizat chiar de catre aceasta minte stralucita a evului mediu. Adevarul este ca Silvestru nu a fost singurul papa acuzat de legaturi cu diavolul. Si altii, precum Ioan al XXI-lea sau Benedict al XII-lea, au fost inclusi in categoria „adoratorilor lui Bahomet”, in vreme ce Grigore al XII-lea a fost chiar anchetat, in 1409, de catre Conciliu din Pisa, in legatura cu practicile sale magice. Oricum, lasand deoparte legendele si rumorile in privinta Papei Silvestru al II-lea, putem spune fara teama de a gresi ca el a fost un adevarat predecesor al Renasterii, cel mai potrivit om pe care l-ar fi putut gasi Biserica pentru a trece in noul Mileniu…
GABRIEL TUDOR
Comentarii