Principatul Theodoro a fost un mic stat ortodox din Crimeea care avea sa reziste pâna în 1475, la peste doua decenii dupa caderea Constantinopolului. Izolat între stepele tatare, coloniile genoveze si puterea în ascensiune a Imperiului Otoman, Theodoro reprezinta unul dintre cele mai fascinante si misterioase capitole ale istoriei târzii bizantine.
Originile sale trebuie cautate în evenimentele dramatice ale anului 1204, când Cruciada a IV-a a cucerit Constantinopolul. Imperiul Bizantin s-a fragmentat atunci în mai multe state succesoare, dintre care unul a fost Imperiul de Trapezunt, fondat pe coasta nord-estica a Anatoliei. Acesta controla si anumite teritorii din Crimeea, regiune cunoscuta în sursele bizantine sub numele de Gothia. Aici se afla si vechiul oras Cherson, unul dintre cele mai importante avanposturi ale Bizantului la Marea Neagra.
Desi era un stat ortodox de cultura greaca, Theodoro avea o populatie extrem de diversa. Grecii convietuiau cu goti crimeeni, alani, circazieni, bulgari, cumani si kîpciaci. Aceasta diversitate reflecta pozitia strategica a Crimeei, aflata la intersectia lumilor mediteraneene, slave si nomade.
Primul conducator cunoscut este Demetrios Gabras, membru al unei vechi familii aristocratice bizantine. În 1362, acesta a participat alaturi de Hoarda de Aur la Batalia de la Apele Albastre împotriva Marelui Ducat al Lituaniei si a Principatului Moldovei.
În prima jumatate a secolului al XV-lea, Theodoro a cunoscut o perioada de prosperitate. Situat pe rutele comerciale ale Marii Negre, principatul a beneficiat de schimburile dintre Europa, Orient si stepele pontice.
În 1395, regiunea a fost devastata de expeditia lui Timur Lenk (Tamerlan), care a distrus numeroase orase si a provocat un declin temporar al puterii locale. Dupa moartea marelui cuceritor, în 1405, Theodoro si-a revenit surprinzator de repede. Sub conducerea energicului print Alexios, statul a intrat într-o noua faza de expansiune. În 1411, Alexios a îndraznit sa conteste dominatia genoveza în Crimeea si a reusit sa cucereasca unele teritorii de la rivalii sai. Mai mult, el a sprijinit Republica Venetia în conflictul acesteia cu Genova si a sustinut revoltele populatiei grecesti împotriva administratiei genoveze. Totusi, succesul sau nu putea dura la nesfârsit. În a doua jumatate a secolului al XV-lea, doua noi forte au început sa domine regiunea: Imperiul Otoman si Hanatul Crimeii.
Constient de pericolul otoman, printul Isaac a încercat sa-si consolideze pozitia prin aliante diplomatice. El a încheiat pace cu genovezii si a legat o alianta de Principatul Moldovei, oferindu-si sora, Maria, de sotie lui Stefan cel Mare. În 1475, sultanul Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a decis sa elimine definitiv orice rezistenta din nordul Marii Negre.
La Mangop, capitala Theodoro, situatia devenea disperata. Isaac a fost înlaturat de fratele sau Alexandru, sprijinit de cumnatul sau, Stefan cel Mare. Din septembrie 1475, otomanii au asediat cetatea. Aparatorii au rezistat cu îndârjire, ajutati de contingente moldovene si muntene.
În cele din urma, foametea a decis soarta orasului. În decembrie 1475, Mangop s-a predat. Printul Alexandru a acceptat capitularea dupa ce i s-a promis ca viata si bunurile locuitorilor vor fi crutate. Promisiunea nu a fost respectata, iar Alexandru a fost dus la Constantinopol si executat din ordinul sultanului.
GABRIEL TUDOR
Comentarii