Timp de mii de ani, diferite culturi de pe toate continentele au conservat cu succes trupurile stramosilor lor. Pentru egipteni, mumificarea era o parte integranta a ritualurilor pentru morti si o cerinta importanta pentru a trai bine în viata de apoi. În traditia crestina, trupurile sfintilor erau conservate si venerate.
În epoca moderna, mumificarea a devenit esentiala pentru studierea si predarea anatomiei studentilor la medicina. În plus, îmbalsamarea permite transportarea cadavrelor în locuri îndepartate fara a se descompune si permite expunerea corpurilor în timpul ceremoniilor funerare si memoriale.
Diferite metode au fost utilizate pentru conservarea cadavrelor. Mumiile egiptene antice, precum si cele gasite în deserturile aride din Chile si Iran, au fost create prin îndepartarea organelor interne si împachetarea corpului în sare pentru a elimina umezeala.
Când cercetatorii au despicat corpul mumificat al unui copil din Libia, au gasit interiorul plin cu diferite ierburi care, în opinia lor, ar fi împiedicat descompunerea corpului. Multe dintre tehnicile folosite pentru conservarea cadavrelor s-au pierdut.
De exemplu, corpul faimoasei „doamnei Dai”, gasit într-un mormânt din China, a fost atât de bine conservat încât chirurgii au putut efectua o autopsie pe mumie, în ciuda faptului ca aceasta avea mai mult de 2.000 de ani vechime.
Dar procesul mumificarii nu a fost un atribut al Antichitatii, caci si în epoca moderna multi savanti au realizat experimente în acest sens – de pilda naturalistul si cartograful italian Girolamo Segato.
Nascut în 1792 în manastirea carthusiana Vedana, în nordul Italiei, în copilarie el a dezvoltat un interes profund pentru stiintele naturale. Dupa terminarea studiilor sub îndrumarea preotului Sospirolo, Segato a petrecut o scurta perioada de timp fiind contabil în Treviso, înainte de a reveni la scoala secundara în Belluno.
Începând din 1818, Segato a luat parte la mai multe expeditii arheologice în Egipt, unde a învatat tehnicile de mumificare. La întoarcerea la Florenta în 1823, Segato a dezvoltat o tehnica similara mumificarii, dar unica – în loc sa elimine pur si simplu apa din cadavre, metoda lui Segato ducea la pietrificarea tesuturilor. El a reusit sa înlocuiasca tesutul organic cu materie minerala, pastrând în acelasi timp culoarea, forma, textura si chiar structura celulara a materialului original.
Segato a alcatuit, în timp, un fel de muzeu în care exponatele erau animale (broaste, pesti, serpi), dar si o mare varietate de parti ale corpului uman toate pietrificate. Realizând valoarea incredibila a metodelor lui Segato pentru cercetarile anatomice si chirurgicale, reputatul medic american Valentine Mott l-a invitat pe acesta în Statele Unite pentru a-si demonstra munca în rândul chirurgilor si anatomistilor din tara, dar italianul a fost reticent.
Întristat de refuz, Mott s-a întors în SUA. Trei saptamâni mai târziu, a primit o scrisoare în care era informat ca Segato suferise o inflamatie brusca si violenta a plamânilor si murise la scurt timp dupa ce Mott parasise Florenta.
Segato luase în mormânt secretul tehnicii sale si, în ciuda numeroaselor studii si încercari de imitare, metodele sale ramân misterioase. Segato este înmormântat în Bazilica Santa Croce din Florenta.
Pe piatra sa funerara se poate citi: „Aici zace Girolamo Segato din Belluno, care ar fi putut fi complet pietrificat daca arta sa nu ar fi murit odata cu el”. Unele dintre mumiile sale pietrificate se afla acum la Muzeul Departamentului de Anatomie din Florenta.
GABRIEL TUDOR
Comentarii