Primele rapoarte despre tribul Mandan au început sa apara odata cu expeditiile exploratorilor francezi ajunsi în regiunea râului Missouri din actualele state Dakota de Nord si Dakota de Sud, la începutul anilor 1700.
Se mentiona ca acesti nativi aveau pielea deschisa la culoare, parul roscat sau blond si ochii albastri sau cenusii. În acelasi timp, mai ales despre femei, se spunea ca aveau o înfatisare atât de „nordica”, încât, daca nu ar fi existat particularitati transante în îmbracamintea lor, se spunea ca nu s-ar fi putut distinge de albi.
O cultura exemplara
Mandan este numele „european” dat celor care îsi spun Numakiki, ceea ce înseamna „oameni”, semnificatie întâlnita, în mod interesant, si la alte populatii native de pe glob. Nativi din câmpiile nord-americane, care traiau în mod traditional în asezari semipermanente, mandanii locuiau în colibe de pamânt în forma de dom, un sat fiind alcatuit din 12 si pâna la 100 de asemenea constructii.
Aspectul economic al vietii lor se centra pe culturile de porumb, fasole, dovleac, floarea-soarelui si tutun, pe vânatoarea de bivoli si pescuit, pe schimburile comerciale cu triburile nomade. De asemenea, confectionau o varietate de articole utilitare si decorative, inclusiv ceramica, cosuri si haine din piele de bizon pictate cu scene ce descriau faptele eroice ale tribului sau ale liderilor.
Fiecare sat avea trei capetenii: una pentru razboi, alta pentru pace si un conducator de zi cu zi al satului. Organizarea sociala era constituita pe baza legaturilor de rudenie si a categoriilor de vârsta, astfel existând grupuri samanice, razboinice, de agricultori etc.
Cultura tribului Mandan era una dintre cele mai bogate ale populatiilor din câmpia nord-americana. Deloc „salbatici”, cum îi prezentau cei mai multi colonisti europeni atrasi de bogatiile fabuloase ale noilor tarâmuri ocupate, membrii acestei comunitati erau foarte ospitalieri cu strainii.
În mijlocul lor au poposit numerosi calatori cu notorietate, cum ar fi exploratorii americani Lewis si Clark, omul de stiinta prusac printul Maximilian de Wied-Neuwied sau artistii Karl Bodmer si George Catlin.
Omul si Marele Spirit
În 1738, comerciantul canadian Sieur de la Verendrye a avut primul contact oficial cu membrii comunitatii Mandan, pe care i-a prezentat ca locuind în noua sate de pe malurile râului Heart, afluent al lui Missouri. El a remarcat ca acesti asa-numiti indieni erau „extrem de politicosi si civilizati” si pastrau obiceiuri mai evoluate din punct de vedere cultural decât cele ale triburilor învecinate.
In 1750 existau noua sate ale tribului, în care locuiau aproximativ 15.000 de oameni, dar epidemiile de variola si alte boli aduse de colonisti au redus comunitatea Mandan la doua sate pâna în 1800.
Religia Mandan includea numeroase ceremonii si ritualuri practicate de diferitele societati. Okipa era cel mai complex: un ritual de patru zile, care necesita pregatire îndelungata si sacrificiu de sine din partea celor care participau activ la el.
Era o exprimare particulara a „Dansului Soarelui”, comun multor triburi din câmpie si avea cel putin trei scopuri la fel de importante: comemorarea salvarii prin vointa divina a tribului de la potopul primordial, invocarea turmelor de bizoni si a altor creaturi, prin comunicarea cu avatarurile lor spirituale, precum si sa ofere un vehicul prin care indivizii sa poata îndeplini juramintele facute Marelui Spirit (de exemplu, ca multumire sau ca „plata” pentru vindecarea bolnavilor ori prevenirea mortii la nastere sau în lupta).
Ritualul punea accent pe rugaciunea comunitatii si era punctat de o serie de spectacole (unele ocultate), pentru a chema fiinte spirituale puternice în mijlocul comunitatii, prin sacrificiul de sine constituit din post total, diverse munci si ofrande.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii