In Carpatii romanesti, mai exact in Masivul Rodnei, drumetii pot admira o formatiune stancoasa neobisnuita, plina de maretie, fascinatie si mister.
Din vremuri nestiute, localnicii au numit uriasele siluete de piatra „Cei doisprezece apostoli”, facand o trimitere simbolica, poate nu intamplatoare, la religia noastra ortodoxa, ca un fel de punte catre vremurile de demult. Insa probabil putini dintre noi stiu ca monumente naturale similare se afla si in alte locuri din lume, avand chiar denumiri asemanatoare.
Metamorfozele mitice ale omului
Comuna Mées din Alpii provensali (sud-estul Frantei) cunoaste o lunga istorie, intinsa pana in epoca de glorie a Imperiului Roman. Formatiunea minerala se pare ca a dat si numele localitatii, care ar avea la origine denumirea folosita de romani pentru acesti colosi: metae, care se traduce prin „conuri”, „piramide”, chiar daca mult mai frecvent se face trimitere la o legenda conform careia ei sunt „Penitentii” (lei Mèos in dialectul provensal), deci cei care se caiesc si se roaga pentru iertarea pacatelor. La modul general, fara indoiala este vorba despre relatia omului cu sensurile divine ori magice ale tuturor lucrurilor inexplicabile.
In particular, traditia locala vorbeste despre transformarea omului in piatra de catre creaturi cu puteri demonice, motiv pentru care satenii din zona ocolesc frecvent, noaptea, drumurile ce trec prin apropierea stancilor carora le spun de regula „Calugarii impietriti”.
Desigur, geologii au o explicatie clara privitoare la formarea, alcatuirea si straniul aliniament al respectivelor „borne”, dar puterea mitului inca ramane una redutabila, si in zilele noastre.
Pacatul carnii si pedeapsa sfinteniei
Procesiunea minerala ar reprezenta, potrivit legendei, un grup de calugari capucini din Montagne de Lure, acoperiti cu cagule ascutite pentru a-si ascunde o mare rusine. Ei ar fi pacatuit demult, in vremea invaziei sarazinilor, lasadu-se inrobiti de pasiuni lumesti pentru cele sapte frumoase femei maure aduse de Rimbaud des Mées, un stapan al locurilor, la intoarcerea dintr-o cruciada.
Nobilul cruciat ar fi intrat intr-un conflict deschis cu reprezentantii Bisericii, dupa ce isi abandonase vechile obiceiuri si isi petrecuse multe zile si nopti in compania focoaselor cu pielea neagra. Criticat cu asprime de piosii capi religiosi locali, el a fost nevoit sa permita ca acestea sa fie scoase in vazul lumii, insa efectul a fost contrar celui dorit: majoritatea localnicilor au fost cuprinsi de admiratie pentru distinctia si frumusetea celor sapte maure, insisi calugarii fierband de pasiune sub sutanele lor. Drept pedeapsa, ei au fost transformati de Sfantul Donat in stancile ce se vad si astazi veghind asupra locurilor, impovarati de pacatul lor lumesc si de rusinea tradarii credintei.
Legenda „calugarilor de piatra” este foarte veche, dar prima referire scrisa la ea dateaza din 1890. De atunci s-au inregistrat nu mai putin de 23 de variante, avand totusi un fir rosu comun. Formatiunea geologica propriu-zisa nu este mai putin incarcata de surprize si mistere fascinante. Ca lungime, ea se intinde pe circa un kilometru, inaltimea maxima a „calugarilor” fiind de 114 metri.
Doar doua carari inguste permit accesul in labirintul stancos, astfel putand fi vizitate Grota lupilor si Grota magicianului, dar alte asemenea ascunzisuri nu pot fi accesate decat de catre alpinisti. Au fost semnalate aici si vestigii a caror vechime nu este cunoscuta, doar capela Saint Roch, ridicata pe piscurile abrupte la multi metri deasupra satului, datand cu certitudine din secolul al XI-lea. Mai departe, pentru cel care descopera magia pamanteasca, cel mai seducator este sa se cufunde in farmecul legendei.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii