Berthine Marceau, strada Charrue nr. 18, Dijon, Franta. O femeie nascuta in satul Chatillon-sur-Seine ajunsa spre varsta a treia (pe care nu o arata), dar care a ramas la perioada copilariei, raspandind in jur, cu o generozitate incredibila, o inocenta si o veselie perpetua molipsitoare.
De peste 60 de ani, picteaza si tese… vise. Iar micul sau magazin denumit „Les Après-Midi”, adica „dupa-amiezele”, evoca o epoca in care doamnele organizau primiri in salonul lor, pentru a avea discutii agreabile, decente si pentru a savura fiecare clipa intr-o atmosfera confortabila. Un butic deschis dupa-amiaza. Si, uneori, si dimineata.
Drumuri prin copilarie
Berthine ne ofera imagini indepartate de realitatea cotidiana si chiar vise „imprumutate” de la cei care nu s-au bucurat vreodata de asa ceva, din cauza unei copilarii solitare, exploreaza meandrele lumilor aparent inaccesibile, dar care incita la o readaptare plina de fantezie si de speranta. Ai zice ca in universul sau romanesc, istoric, artistic si mai ales fantastic le permite astfel unor copii sa devina oameni mari, ramanand totodata mici. Intr-un fel, artista isi retraieste ea insasi copilaria cu fiecare pictura, desen, tablou cusut si cate si mai cate cadouri pentru cunoscuti ori necunoscuti, insa pe care ii considera si ii face sa se simta foarte repede prieteni.
A inceput sa picteze si sa deseneze de mica, iar la 20 de ani avea deja prima expozitie. De atunci, nu a trecut niciun an fara a parcurge „Drumurile unei dijoneze internationale”, cum ii place sa-si spuna. Aceasta inseamna calatorii in toata Franta (Paris, Lyon, Metz, Toulouse, Dijon – desigur!), dar si la Londra, in Statele Unite, in Japonia si oriunde se afla copii si oameni mari care stiu sa zambeasca din toata inima. Iar darurile sale inseamna carti postale, ilustratie de carte pentru copii, postere, decoratiuni de mobila si, la comanda, portrete.
„Eu sunt pisica!”
O poezie-blazon pentru Berthine, care de altfel ii place enorm, este „Pisica”, a lui Baudelaie, care s-ar traduce cam asa: „Cand ochiul meu se-ntoarce cu blandete/ Spre pisicuta ce-atat o iubesc,/ Imi pare ca ar vrea sa-mi dea binete/ si-n mine insumi ca atunci privesc!” si nu este o intamplare. Foarte multi sunt surprinsi sa gaseasca in numeroase creatii ale dijonezei o lume fabuloasa, care arata exact ca orasele oamenilor, numai ca sunt populate in special de pisici, dar si de ursi polari, soricei, caprioare, catei, vulpi si alte animale ce poarta vesminte omenesti si se comporta ca noi: merg in magazine, isi ofera flori, cei mici se joaca in coltul lor cu jucarii. Pisicile ei poarta palarii si ciorapi lungi cu dantele, coliere de perle, stau de vorba in interioare burgheze, in fata unei cesti cu ceai si, desigur, viseaza la o lume perfecta.
Din acest punct de vedere, artista se inspira din motivele picturii naive, gratie carora incearca sa arate „viata in roz”. Altfel spus, revendica pentru toti admiratorii creatiilor sale dreptul la vis si la intrebari de genul: „Ursilor polari oare le e frig iarna?”. Imaginatia nu-i lipseste, dimpotriva! Asa se face ca, din vreme-n vreme, o pictorita mereu la fel de tanara isi face aparitia prin orase, ducand cu ea carti despre Manet, Seurat, Utrillo si multe-multe culori care o ajuta sa picteze visele si feeriile ce ne transforma in oameni.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii