Imparatii romani au fost mereu animati de ambitia de a conferi Romei o aura de monumentalitate fara egal, pentru a o impune marilor puteri din lume. Dar, in acelasi timp, au fost preocupati de proiecte care sa faciliteze deplasarea legiunilor, a carelor cu provizii etc. si sa asigure confortul cetatenilor. Templele, forurile, teatrele, palatele construite de imparatii romani au avut o putere de fascinatie asupra populatiei mai mica decat lucrarile civile. Populatia a fost, fireste, impresionata de arhitectura monumentala a Romei si a cetatilor imperiului dar a apreciat mai mult apeductele, drumurile pavate, termele etc. Cele mai multe orase ale imperiului dispuneau de apa curenta, de terme, drumuri si trotuare pavate, bazine colectoare de apa uzata etc.
Pentru realizarea drumurilor a fost deseori nevoie de "imblanzirea" mediului salbatic. Inainte de a fi deschise santierele, era mobilizata o armata de topografi, ingineri, arhitecti, care faceau masuratori, intocmeau planuri, indrumau muncitorii. Unele drumuri erau croite pe distante uriase, de pana la 300.000 de kilometri!, legand regiunile anexate. Puterea a fost mereu obsedata de ideea ca toate drumurile sa duca la Roma pentru a permite legiunilor sa ajunga cat mai repede aici cand era nevoie, sa faciliteze deplasarea lor de la o cetate la alta, a carelor cu produse si a curierilor. Romanii au incercat sa realizeze cat mai multe drumuri rectilinii, invingand obstacolele naturale si au reusit. Constructorii n-au capitulat nici in fata mlastinilor, realizand drumuri din lemn sustinute de piloni grosi si ascutiti la baza, bine infipti pana la 2-3 metri adancime in sol. Uneori, insa, faceau "concesii" naturii, renuntand, de pilda, la defrisari, optand pentru rute ocolite.
Configuratia drumurilor din orase a fost adaptata la trafic iar caile pietonale erau construite, in multe orase, in jurul sanctuarelor si al forurilor. Erau pavate cu pietre, batute peste calcar maruntit si nivelat. In locurile care prezentau riscul denivelarii, erau fixate intr-un strat compus din pietre, pietris si nisip. Pentru a evita formarea baltoacelor, drumurile prezentau o usoara inclinatie laterala care sa permita scurgerea rapida a apei de ploaie in rigole. Au fost prevazute pe margine si bazine din piatra pentru recuperarea apei.
O realizare exceptionala a constituit-o aductiunea apelor. In acest domeniu romanii au conceput dispunerea in retea a unor "rauri" artificiale (apeducte) subterane si de suprafata care strabateau inclusiv podurile. Apa provenea in special din izvoare langa care erau construite bazine de decantare. (Unele apeducte se intindeau pe distante de zeci de kilometri.) Apa ajungea in fantanile publice, in terme sau in cisternele private ale celor avuti. (Va urma)
DORIN MARAN
Comentarii