In Delta Dunarii, „caii de la Letea”, superbele animale care nu cunosc fraul ori zabala si care s-au intors in timp, in semisalbaticie, pot deveni o prezenta si imagine emblematica pentru mirifica zona de la gurile fluviului. Pe o insula din arhipelagul indonezian, izolata mult timp de restul lumii, traiesc cei mai fericiti cai din lume.
Descendenta ancestrala
Sumba este cunoscuta ca „insula uitata” din Indonezia sau „insula cailor”. Un secret bine pastrat printre aventurieri, aceasta bijuterie ascunsa se afla, in mod surprinzator, la doar o ora de zbor de principalul centru turistic din Bali. Sumba este o destinatie pentru calatorul atras de experiente insolite; nu are barurile, restaurantele, magazinele si cultura cafenelelor unui loc precum Bali.
Natura ofera cel mai valoros produs al sau, senzatia palpabila de libertate, care inca mai este stapana peste acest colt de rai. Caii par a fi suveranii neincoronati ai plajelor pe care gonesc in voie, spulberand nisipul fierbinte cu copitele lor nepotcovite. Exista putine date despre viata pe Sumba inainte de sosirea colonistilor in anii 1500. In 1522 au sosit primele corabii portugheze si mai tarziu, colonialistii olandezi au venit aici, realizand abundenta de lemn de santal pe insula, pe care l-au exploatat pentru profituri uriase.
Sapaturile arheologice au scos la iveala schelete umane si ulcioare de lut din perioada paleolitica, acum 2.800-3.500 de ani, precum si megaliti antici, specifici populatiilor melaneziana si austroneziana, care locuiau pe insula. De-a lungul anilor, s-a dezvoltat religia locala Marapu, centrata pe onorarea descendentei ancestrale, care are un sistem de credinte ce insumeaza viata, nasterea si moartea, precum si ritualuri care se exprima prin inchinarea la Divinitate.
Marapu sta la baza credintelor filozofice si a identitatii culturale a poporului sumbanez, dand nastere lacasurilor traditionale de cult (umaratu), arhitecturii distinctive, sculpturilor decorative, textilelor, bijuteriilor si armelor.
In armonie cu spiritele si natura
Sate cu case traditionale ale sumbanezilor, construite in jurul mormintelor ancestrale, pot fi gasite pe toata insula. Acoperisurile ascutite disting cladirile Marapu, care sunt realizate din lemn cu temelie de piatra sau lemn si acoperis din iarba de Alang.
Ele sunt de obicei construite pe dealuri sau versanti pentru a fi mai aproape de spiritele ancestrale, zona locuita fiind inchisa cu ziduri de piatra. Satele sunt de obicei amenajate cu cea mai mare casa in centru: cladirea ceremoniala folosita pentru ritualuri si rituri pentru intreaga populatie. O casa traditionala are trei niveluri, fiecare dintre ele cu o semnificatie simbolica. Lumea de sub casa (uma dalu) este locul unde traiesc animalele. Deasupra, se afla spatiul de viata uman (baga), iar in capriori si acoperisul cu varf se afla lumea spirituala in care locuiesc zeii si spiritele ancestrale (labu baga). Doar batranii au voie in acest spatiu, unde sunt asezate obiecte cu semnificatie spirituala, ca ofrande pentru spirite si sunt depozitate proviziile. Conform credintelor Marapu, nivelurile casei semnifica relatia armonioasa dintre om si Dumnezeu. Casa tradi-tionala nu este doar un spatiu de locuit si de adapost, ci si o parte importanta a societatii si un loc de ceremonie.
Sumba este cel mai bine reprezentata de cai. Animal plin de spirit si agil, cu rezistenta buna si o dispozitie prietenoasa, asa-numitul „ponei din lemn de santal” este singura rasa de cai din Indonezia exportata in strainatate: ca ponei pentru copii in Australia si cai de curse in Singapore, Malaezia si in alte regiuni ale Asiei de Sud-Est.
Una dintre cele opt rase oficiale de cai din Indonezia, poneii din lemn de santal au urechi mici, gatul scurt si musculos si spatele neobisnuit de lung. Linia lor dateaza din secolul al VIII-lea, cand comerciantii din China au vizitat pentru prima data Indonezia si au schimbat cu localnicii poneii mongoli cu lemn de santal.
Mai tarziu, au fost incrucisati cu cai arabi adusi de comercianti din Orientul Mijlociu, rezultand un mix intre un cal foarte rapid, si un cal robust, cu mai multa rezistenta. Sumbanezii au gasit o multime de alte utilizari pentru ponei: simboluri de statut, plati de zestre, sacrificii la inmormantari si pentru transport.
„Caii sunt cei mai buni prieteni ai nostri in Sumba, o parte a familiei, spun localnicii. A detine unul este un simbol al mandriei. Daca o persoana are un cal, inseamna ca are un caracter bun.”
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii