Spatiul, acest reper primordial pentru fiinta umana, devine deseori si o opreliste, deopotriva fizica si spirituala, in stabilirea de contacte si comunicare.
Dar, la fel de frecvent, aceiasi oameni au aflat moduri magistrale de a depasi aceste piedici, depasindu-si totodata propria conditie, atat la propriu, cat si la figurat.
La vama somonilor
In gaelica scotiana „carraig-a-rade” inseamna „stanca din drum”, referirea in realitate facandu-se la un obstacol pentru somonii care calatoreau din ocean cautand raul in care s-au nascut, pentru a se intoarce acasa, in cadrul binecunoscutei lor migratii pe apele dulci curgatoare.
Somonul de Atlantic a fost pescuit pe micile insule nord-irlandeze (de fapt, chiar niste stanci parca rasarite din talazurile marine) Carrick-a-Rede si Larrybane, din 1620. Totusi, abia in 1755 a fost ridicat primul pod de franghie intre continent si Carrick-a-Rede pentru a reduce dependenta oamenilor de o barca pentru a ajunge pe insula. In secolul al XIX-lea mai mult de 80 de pescari, 21 de pescari de somon si 10 transportatori de peste lucrau in parohia Ballintoy.
Capturile de pana la 300 de somoni pe zi erau obisnuite pana in anii 1960. Acum insa, vremea pescuitului de somon a ramas doar o amintire. Presiunea pescuitului pe mare si poluarea raurilor au dus la disparitia acestuia
Ultimul peste a fost prins la Carrick-a-Rede in anul 2002. Dar puntea a ramas, „convertita” in cale turistica pentru cei ce se incumeta sa cunoasca felul in care, acum peste un sfert de mileniu, oamenii locurilor sfidau furtunile, adancimea haului de sub ei, abruptul stancos si zvarcolirea marii, pentru a putea ajunge sa-si castige painea cea de toate zilele. Un fir de ata rasucit de destin, un temei al vietii, efigie a tenacitatii si sperantei umane in biruinta.
Ultimul pod al incasilor
Pe masura ce Marele Drum Inca (Qhapaq Ñan, in limba quechua) a fost construit, au aparut multe probleme logistice. El se intinde pe aproape 40.000 de kilometri, trecand peste reliefuri diferite, inclusiv prin Muntii Anzi.
Pentru a rezolva problema reprezentata de canioane si chei abrupte, incasii au realizat – inca de prin secolul al XIII-lea – poduri suspendate care sa permita soldatilor, mesagerilor si oficialilor sa traverseze in siguranta si sa extinda suprematia civilizatiei lor. Aceste poduri suspendate, care legau popoarele anterior separate unele de altele, erau esentiale pentru organizarea si administrarea statului si au jucat un rol crucial in istoria sociala a regiunii. Dupa caderea Impe-riului Inca, podurile au supravietuit timp de secole si au continuat sa serveasca drept legaturi vitale in sistemul rutier andin pana in mileniul trei.
Amplasarea podului Q’eswachaka, singurul pod suspendat de acest fel pastrat, a ramas aceeasi din vremea imperiului, traversand raul Apurimac din provincia Canas, Peru. Traditia de 500 de ani a constructiei este mentinuta de membrii a patru comunitati quechua, care reconstruiesc podul in fiecare an.
Ei recolteaza o iarba locala si o pregatesc pentru a fi tesuta in cabluri. Toate cablurile incep cu mici corzi formate prin rasucirea ierbii recoltate. Cablurile mici sunt apoi rasucite impreuna pentru a forma o franghie mai mare, iar aceste franghii mai mari sunt impletite pentru a crea cablurile principale utilizate pentru sustinerea podului. Ritualul e fascinant si incarcat de o simbolistica universala profunda. Cablurile principale sunt intinse peste rau inainte ca vechiul pod sa fie taiat. Constructorii lasa vechiul pod in loc pana cand intind noi cabluri peste defileul Apurimac, apoi il taie si il lasa sa cada in rau.
Odata ce cablurile principale care vor sprijini noul pod si vor servi drept podea vor fi intinse, si cablurile care vor servi si ca balustrade, maestrii constructori de poduri lucreaza de la fiecare capat al podului pentru a tese partile laterale. Cand ei se intalnesc in centrul deschiderii, ramane doar sa aseze covoare peste podeaua puntii. Si urmeaza o sarbatoare menita, de multe veacuri, sa pecetluiasca aceasta magistrala legatura, in primul rand spirituala, dintre oamenii care apartin aceluiasi univers.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii