Romania se afla in posesia unui vestigiu antic de top, pe care insa, din pacate, toate guvernele postdecembriste si in special responsabilii din cultura nu doar ca l-au ignorat, ci l-au si aruncat, efectiv, prada factorilor destructivi umani si naturali. Vorbim despre piciorul podului peste Dunare, constructie atribuita faimosului Apolodor din Damasc, care a pastrat vreme de milenii un secret fabulos: formula asa-numitului „beton roman”, mai rezistent decat cele mai moderne materiale de acelasi tip din zilele noastre.
Constructorii geniali de acum doua milenii
Potrivit unei echipe de cercetatori americani, misterul ar fi fost in sfarsit dezlegat, dupa mai bine de 2.000 de ani, el rezidand in compozitia betonului si in folosirea unui ingredient cu totul special. Ceea ce ii uimeste si azi pe constructorii din intreaga lume este faptul ca anumite edificii ce dateaza din perioada Imperiului Roman, desi se erodeaza si ele odata cu trecerea timpului, totusi nu cedeaza. Cercetatorii Universitatii Utah din SUA au comparat betonul modern cu versiunea romana, confirmand superioritatea categorica a acestora din urma in cazul constructiilor semimarine, ca pilonii si structurile portuare. Mai mult decat atat, spre uimirea tuturor, materialul antic s-a con-solidat odata cu trecerea timpului!
Secretul de nepatruns vreme de peste doua milenii se refera la compozitia betonului roman: un amestec de var, cenusa si roci vulcanice, dar si apa de mare. Si, contrar tuturor asteptarilor, tocmai apa sarata constituie elementul forte al materialului respectiv. Ea provoaca o reactie chimica in amestec cu materialele vulcanice, determinand formarea unor minerale care fortifica betonul. Romanii au consacrat acestei retete o munca imensa, datorata unor minti geniale – potrivit geologului Marie Jackson. Insa cercetatorii americani au mai descoperit un element neasteptat in structurile romane: un mineral „foarte special” numit tobermorita aluminoasa – o substanta rara, dificil de fabricat.
Aliatul omului – timpul
In conditii de laborator este nevoie de temperaturi foarte ridicate pentru a se obtine o cantitate mica de tobermorita aluminoasa. Trebuie insa precizat ca, alaturi de aceasta, in betonul roman s-a descoperit si un alt mineral – filipsit – despre care s-a crezut initial ca e produsul unei reactii chimice provocate prin amestecarea elementelor sus-mentionate, proces ce ar fi generat o multa caldura. Totusi, dupa repetarea analizei esantioanelor, s-a descoperit un alt proces de fabricare, la care a contribuit… timpul. Mai concret, apa de mare s-a infiltrat treptat in beton, permitand disolutia cristalelor si a sticlei vulcanice, care au fost astfel inlocuite de tobermorita aluminoasa si filipsit. Odata cu trecerea timpului, cristalele respective au determinat consolidarea „suplimentara” a betonului antic. Or, betoanele moderne nu pot suporta asemenea transformari si se degradeaza in contact cu alte materiale.
Cunoscand toate acestea, apare intrebarea fireasca: de ce nu se inspira actualii producatori de beton de la vechii romani? Pur si simplu pentru ca reteta acestora s-a pierdut complet! Totodata, stramosii nostri au avut si sansa de a dispune din belsug de materialele necesare fabricarii celebrului beton. Totusi, cercetatorii au un atu in plus acum, descoperirea lor deschizand „o perspectiva complet noua in legatura cu modul cum poate fi produs betonul: ceea ce se considera a fi proces de coroziune, de fapt poate ajuta la obtinerea unui ciment mineral extrem de bun si cu o rezistenta, practic, permanenta”, potrivit Mariei Jackson.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii