Cu alegeri care au inclus un mobilier cu un design minimalist, vesminte liturgice colorate a la Mondrian si arta contemporana, Notre-Dame de Paris a optat pentru modernitate înaintea redeschiderii sale din 8 decembrie 2024.
Rezervarile pentru vizita, care va fi gratuita, se vor deschide cu o saptamâna înainte de aceasta data pe site-ul catedralei si prin intermediul unei aplicatii dedicate, potrivit diecezei, care „va acorda prioritate persoanelor individuale înaintea grupurilor, care vor fi primite sase luni mai târziu”.
Suficient „pentru a celebra timp de sase luni credinta crestina si a primi lumea întreaga”, a declarat entuziasmat arhiepiscopul de Paris, monseniorul Laurent Ulrich, prezentând aceasta „reamenajare interioara” a catedralei vechi de peste 860 de ani, devastata de incendiul gigantic din 15 aprilie 2019.
Vitralii contemporane
Cu mai putin de sase luni înainte de redeschidere, molozul si darâmaturile negre, fumegânde au facut loc luminii unei pietre care si-a recapatat stralucirea si splendoarea. Culorile decoratiilor pictate ale capelelor sunt vibrante si ar trebui sa se potriveasca perfect cu cele ale „celor sapte noi tapiserii comandate de la «Mobilier national» si cu cele ale celor sase vitralii contemporane, care vor fi instalate ulterior în cele sase capele din partea sudica a catedralei”, a explicat rectorul catedralei, monseniorul Olivier Ribadeau Dumas.
Nume precum Daniel Buren, Herve Di Rosa si Yan Pei-Ming se regasesc printre cele 110 de candidaturi depuse de duo-uri de artisti si maestri sticlari pentru proiectarea acestor vitralii contemporane, informeaza AFP/ Agerpres. Când vor intra în catedrala, cei „15 milioane” de viitori vizitatori asteptati în fiecare an (fata de 12 milioane înainte de incendiu) se vor bucura de o „experienta culturala si spirituala puternica”, a dat asigurari rectorul.
Un mobilier nou din bronz maro, sobru si masiv, foarte stilizat este în curs de productie la Drôme (sudul Frantei) si urmeaza sa fie instalat în noiembrie.
Conceput de designerul Guillaume Bardet, el este compus dintr-un baptisteriu, un altar, un amvon, un scaun episcopal, scaune si un tabernacol, plasat pe un alt altar desenat de arhitectul Viollet-le-Duc.
Un „perete-relicvariu” contemporan din lemn de cedru si pavele de sticla care formeaza o aura, proiectat de Sylvain Dubuisson, va gazdui „coroana de spini a lui Hristos adusa de Sfântul Ludovic”.
Guillaume Bardet a conceput, de asemenea, obiectele liturgice (candele, potire, carafe) care vor fi utilizate în timpul ceremoniilor religioase.
Colaboratoarea sa, Ionna Vautrin, a imaginat între 1.500 si 2.000 de scaune cu design perforat, din lemn masiv de stejar, deschis la culoare, pe care se vor aseza credinciosii, precum si banci si scaune pentru rugaciune, sobre si „confortabile” conform celor care le-au încercat. Traseul vizitei va beneficia de o noua semnalizare în trei limbi (franceza, engleza, spaniola) si va merge de la nord (latura Sacré-Cœur) la sud (latura Sena).
O noua experienta
În ceea ce priveste tinutele, preotii, arhiepiscopii, episcopii si diaconii vor purta vesminte liturgice concepute de designerul Jean-Charles de Castelbajac, în vârsta de 74 de ani, care s-a inspirat din imensa cruce de aur din centrul catedralei Notre-Dame, care a scapat de puterea devastatoare a flacarilor. Aceasta se va regasi, într-o forma stilizata, pe vesmintele preotilor, care în unele cazuri vor fi decorate cu motive geometrice colorate, amintind de Mondrian.
„Pe o pânza 100% ecologica, aproape alba, am lucrat asupra ideii de stralucire emanata de cruce, materializata prin explozii de culoare care formeaza un râu de credinta si de speranta, ca un fel de polenizare, amintind de lumina colorata a vitraliilor”, a povestit Castelbajac.
Dieceza, care este responsabila de finantarea reamenajarii interioare, a refuzat sa ofere o cifra pentru aceasta, invocând „binefacatori”. Catedrala si-a recapatat flesa, toate structurile din lemn, o mare parte din acoperisul din plumb si din ornamentele sale, precum si cele doua cruci aurite (flesa si cor) si cocosul.
Instalarea echipamentelor tehnice si de protectie împotriva incendiilor trebuie sa se încheie la sfârsitul verii, simultan cu reinstalarea celor opt clopote din turnul nordic, care au fost restaurate. De asemenea, ea si-a recapatat marea orga, a carei reinstalare este aproape finalizata.
Notre-Dame poate gazdui „2.500 de persoane simultan si 40.000 pe zi pe 6.000 metri patrati, dublu fata de (castelul) Versailles (între 20.000 si 22.000 de persoane pe zi pe 65.000-70.000 metri patrati), în timp ce Luvrul primeste 30.000 de vizitatori pe zi pe 210.000 metri patrati”.
NICUSOR DINCA
Comentarii