Thor Heyardahl si-a propus un experiment de-a dreptul sinucigas. Sa testeze navigabilitatea in traversarea Pacificului a unei ambarcatiuni, a carei constructie a fost inspirata dupa stravechile plute de balsa cu pânze. Periplu in care urma sa studieze fortele directionale ale vânturilor si curentilor marini ce i-ar fi propulsat pe emigranti pâna in Polinezia.
Heyardahl incepe constructia plutei, din trunchiuri de balsa taiate in jungla ecuatoriala, pe care o va numi Kon-Tiki. Ambarcatiunea, avându-i la bord pe Heyardahl, patru compatrioti norvegieni si un suedez paraseste portul peruan din Callao in 27 aprilie 1947. Au urmat zile cu furtuni, valuri enorme care au spalat pluta de la un capat la altul fara sa-i afecteze flotabilitatea.
In 30 iulie, pamânt la orizont: insula Puka Puka din arhipelagul Tuamotu. O saptamâna mai târziu, dupa 101 zile de navigatie, pluta se izbeste de un recif de atol din Raroia. Au parcurs 4300 mile nautice cu o viteza medie de 42,5 mile pe zi, echipajul e teafar iar pluta, in ciuda avariilor, e inca navigabila. Dupa ce e remorcata, isi continua drumul.
Acest episod a fost criticat in acea vreme. Remorcarea i-a fost insa impusa pentru a se evita circulatia portuara. Pe de alta parte, navigatorilor li s-au imputat faptul ca s-au dotat cu o barca de salvare si cu echipamente de supravietuire moderne, cum ar fi de pilda un radio sau alimente in conserva.
Comentarii in care se ignora faptul ca scopul expeditiei a fost acela de a se testa navigabilitatea ambarcatiunii, nicidecum o „experienta culinara”, care sa ateste faptul ca echipajul ar fi putut supravietui cu hrana indigena. Heyerdahl marturisea: „N-am avut intentia sa ne hranim cu carne de lama sau cartofi Kumara deshidratati, sa demonstram ca putem fi la fel ca indienii. Cât priveste barca de salvare, aceasta era insuficienta pentru sase persoane in cazul unui naufragiu.”
Alte critici se refereau la faptul ca expeditia nu a avut rezultate stiintifice. Ba mai mult, ca ar fi fost o… escrocherie. Ca doar o parte din relatarile echipajului ar fi fost reala. In ciuda criticilor, publicul international a primit cu entuziasm evenimentul si cartea in care a fost descrisa expeditia, aceasta vânzându-se in câteva milioane de exemplare, fiind tradusa in 50 de limbi. Inclusiv imaginile luate cu un aparat de filmat manual care au fost rasplatite cu Oscar-ul pentru cel mai bun documentar, in 1950.
Atât cartea, cât si filmul au scos in evidenta, in special, aspectul aventuros al expeditiei, in detrimentul importantei motivatiilor stiintifice. Heyardahl le ofera scepticilor o explicatie exhaustiva a teoriilor sale intr-o carte intitulata „Americanii indieni in Pacific”, numarând 800 de pagini. Asa cum era de asteptat, cartea si expeditia au facut obiectul criticilor diverse. Opera sa a fost pentru prima oara recunoscuta oficial in 1950 de catre Societatea suedeza de antropologie si geografie care i-a atribuit medalia Anders Redzius, urmata de numeroase diplome, decoratii, recompense americane, rusesti etc.
DORIN MARAN
Comentarii