Studiind mormintele si ramasitele pamantesti ale oamenilor preistorici, paleontologii si arheologii au incercat sa patrunda in lumea acestora si sa descifreze reprezentarile simbolice legate de practicile funerare. O exceptionala colectie de fosile umane vechi de 350.000 de ani, infirma teoria conform careia cele mai vechi situri funerare au aproximativ 270.000 de ani. In ultimele trei decenii, sapaturile efectuate in pestera Sima de los Huesos din masivul Atapuerca (Spania) au scos la lumina ramasitele pamantesti ale unui numar de 32 de indivizi din specia Homo Heidelbergensis, stramosul omului de Neanderthal, si un cutit slefuit pe ambele parti, din cuartita rotie. Prezenta acestui obiect aflat langa oseminte poate fi asociata unei ofrande aduse defunctilor. Este posibil insa ca acesta sa fi cazut, pur si simplu.
Cele mai vechi morminte atestate cu certitudine, dateaza din Paleoliticul Mijlociu (intre – 270.000 si – 35.000 de ani) se afla in Orientul Apropiat si apartin culturii a doua specii umane care au convietuit o mare parte din timp: Omul de Neanderthal si Homo Sapiens. Au fost descoperite insa si dincolo de Orientul Apropiat, din zonele atlantice si pana in Uzbekistan, toate fiind localizate in pesteri si sub "palariile" stancilor. Interpretarea practicilor funerare este aproape imposibila avand in vedere faptul ca orientarea si pozitia scheletelor erau aleatorii, ca nu existau criterii funerare legate de sex, varsta, starea de sanatate. Faptul ca defunctii au fost pusi la adapost, suscita intrebari legate de imperative igienice, de considerente afective sau de primele semne ale unei credinte cu valoare simbolica. Mormintele sunt sapate adanc: un semn de respect fata de defuncti.
De-abia in Paleoliticul Superior (intre – 35.000 si – 12.000 de ani) apare o diversitate de practici funerare. In aceasta perioada au loc inhumari individuale si colective, in morminte duble si multiple in care sunt introduse diverse obiecte manufacturate sau naturale: unelte, arme, statuete, podoabe din dinti de animale, scoici, oase, lemn etc. Pigmentul, ocrul in special, este frecvent folosit pentru acoperirea totala sau partiala a obiectelor. Semnificatia rolului acestora in practicile funerare ramane, si in aceasta perioada, un mister. Ar putea fi ofrande afective, onorifice, obiecte utile sau protectoare in viata de apoi… Credeau oare intr-o alta existenta? Imposibil de precizat. In schimb, diversitatea si valoarea tipurilor de mobilier funerar a fost interpretata de unii specialisti ca semne ale ierarhiei sociale.
Din pacate, majoritatea vestigiilor umane exhumate este constituita din resturi de oseminte; in special craniene si dentare. Unele dintre acestea prezentau semne care au alimentat ipoteza antropofagiei rituale.
In Mezolitic (intre – 10.000 si – 6.500 de ani in Europa) apare o noua practica, cea a incinerarii. Acum sunt construite si primele necropole, dotate cu mobilier si diverse obiecte din oase de animale, scoici, silex. Toate aceste practici atesta aparitia primelor ritualuri funerare si a primelor credinte, neidentificate, legate de viata de dincolo. Interpretarea, descrierea lor nu poate fi, deocamdata, asociata decat ipotezelor. Cercetatorii asteapta noi descoperiri care sa ofere detalii interpretabile si sa ateste transformarea lui Homo Sapiens in Homo Religiosus.
DORIN MARAN
Comentarii