V-ati imaginat vreodata 100 de milioane de oameni adunati laolalta? Probabil sunteti înclinati sa credeti ca asa ceva e cu neputinta. Dar, oricât ar parea de greu de crezut, exista un festival care aduna atâtia pamânteni. Este vorba de Kumbh Mela, un pelerinaj al credinciosilor hindusi organizat, prin rotatie, în patru locuri din India, considerate sacre: Haridwar, Allahabad (Prayaga), Nasik si Ujjain. Denumirea de Kumbh Mela înseamna, în limba sanscrita, „sarbatoarea urciorului” si provine de la o veche legenda hindusa, Bhagavata Purana.
Potrivit acesteia, în vremurile de demult, creaturile divine numite Devas si-au pierdut puterile din cauza blestemului lui Durvasa Muni si, ca sa si le redobândeasca, i-au cerut ajutorul zeului Vishnu. Acesta le-a sfatuit sa bata oceanul primordial, facut din lapte, Ksheera Sagara, pentru a obtine amrita – nectarul nemuririi.
Încheind pacea cu dusmanii lor de moarte, Asuras, Devas au lucrat împreuna cu acestia, obtinând un urcior de nectar. Dar, în batalia ce a urmat, pentru elixirul nemuririi, câteva picaturi din urcior au cazut pe pamânt, în cele patru locuri mai sus mentionate. De aceea, indienii hindusi sunt încredintati si azi ca o baie în râurile sfinte – Gange, la Haridwar, Saraswati la Allahabad, Godawari la Nasik si Shipra la Ujjain, ar asigura curatirea totala de pacate.
Vechimea sarbatorii se pierde în negura timpului. Primul care a amintit de ea într-o cronica a fost calatorul chinez Hiuen Tsang (c. 600 d.Hr.), care scria ca împaratul indian Shiladitya împartea aur poporului o data la cinci ani, în cadrul unei bai ritualice, la care cronicarul însusi asistase, în Allahabad, la 644 d.Hr. Potrivit cercetatorilor moderni însa, festivalul s-ar fi desfasurat prima data la Haridwar, unde exista un cult ancestral al zodiei Varsatorului – Kumbha înseamna, în sanscrisa, si Varsator, de unde numele sarbatorii. Prima mentionare europeana dateaza din 1868, când autoritatile britanice solicitau sporirea masurilor de protectie sanitara, din cauza numarului mare de pelerini de la Allahabad.
Interesant e faptul ca festivalul nu are niciodata o data precisa, în niciuna dintre cele patru locatii ale sale. Data pentru fiecare an e stabilita de un grup de întelepti, care analizeaza pozitiile Soarelui, Lunii si planetei Brhaspati (Jupiter), pentru a calcula care e momentul prielnic pentru deschiderea manifestarilor.
Anul acesta, festivalul a început în august, la Nasik, si se asteapta ca la el sa asiste, în urmatoarele doua luni, între 8 si 10 milioane – recordul absolut a fost atins de festivalul din 2013, de la Allahabad, când aproape 100 de milioane de oameni au venit sa faca baia ritualica în Saraswati. Evenimentul central al manifestarii va fi Shahi Snan („baia regala”), în care sadhus – „oamenii lui Dumnezeu”, asceti considerati sfinti si venerati ca atare vor face „saltul credintei”, sarind în apele mocirloase ale râului sub privirile admirative ale milioanelor de credinciosi. Complet goi (ei sunt numiti naga – „cei fara haine”, întrucât nu se îmbraca deloc, nici macar în iernile geroase) semn al renuntarii definitive la toate lucrurile pamântesti, cu fetele pictate cu cenusa sfânta Vibhuti sau cu vopsea extrasa din diverse plante, sadhus creeaza o impresie de neuitat, iar oamenii se înghesuie sa-i atinga macar, convinsi ca astfel vor dobândi ceva din sfintenia lor.
Urmeaza apoi membrii sectelor hinduse, îmbracati în robe lungi, de culoarea portocalei, care sar, bucurosi, în apa. Dar baia lor nu dureaza decât câteva secunde, caci sute de politisti îi mâna înapoi spre mal: mai sunt milioane de oameni veniti la scaldatul sacru si ziua se apropie deja de amiaza. Pentru a face fata valului imens de pelerini, autoritatile locale au mai amenajat un bazin de baie lânga templul Trimbakeshwar.
GABRIEL TUDOR
Comentarii