Sangoma este numele dat vindecatorilor traditionali care joaca un rol important în multe paliere ale societatii sud-africane, cu precadere în comunitatile rurale, unde sunt primul ajutor pentru multi oameni nevoiasi si bolnavi.
Printr-o combinatie între rugaciune, dans si medicament (Muti), Sangoma contacteaza stramosii pentru a cere sfaturi si a prescrie remedii naturale împotriva bolilor, dar si pentru noroc si întarire fizica. Ei au un statut similar cu cel al samanilor siberieni ori nord-americani nativi. Ca vindecatori, Sangoma sunt foarte respectati la populatia Zulu din Africa de Sud, întrucât diagnosticheaza si efectueaza ritualuri pentru a vindeca o persoana fizic, mental, emotional sau spiritual.
Sangoma pot aborda toate aceste domenii în procesul de vindecare, care implica de obicei divinatie, medicina pe baza de plante si ritualuri personalizate specifice pentru a vindeca boli si a restabili bunastarea.
În traditia Zulu, Divinitatea intervine rareori în problemele oamenilor si nu reprezinta o cauza frecventa a bolii (isifo). Cu toate acestea, Dumnezeu a „delegat” multe functii stramosilor defuncti (Amadlozi), care sunt, prin urmare, implicati activ si constant în lumea celor vii. Acesta este motivul pentru care sunt adesea suspectati ca sunt responsabili pentru trimiterea „isifo” celor vii.
Ei fac acest lucru nu din rautate sau din capriciu, ci pentru a-i pedepsi cei vii pentru ca nu au respectat standardele etice ale comunitatii si pentru a le aminti de datoria lor imperativa de a trai o viata morala.
Nerespectarea anumitor ritualuri importante sau încalcarea unui tabu poate duce la furia stramosilor, care se manifesta sub forma de boala. Ne aflam atunci într-o „stare de poluare” si dezechilibru spiritual, care trebuie corectata.
Odata ce un sangoma a folosit divinatia pentru a stabili cauza exacta a bolii, vor fi efectuate anumite ritualuri pentru a-i linisti pe stramosi, restabilind astfel sanatatea. In acelasi timp, nici comportamentul care i-a înfuriat pe stramosi nu se va repeta.
Pe lânga stramosi, vrajitoarele si vrajitorii au capacitatea si pot avea dorinta de a face rau altora. Ei pot adaposti spirite rele, pot folosi medicamente, pot lua forme animale (sau alte înfatisari) si pot folosi mai multi agenti posibili pentru a face rau. Vrajitoria este luata foarte în serios în traditia Zulu si este de temut, având în vedere nenorocirile pe care le poate provoca în viata unei persoane.
Drept urmare, oamenii iau adesea masuri de precautie pentru a evita încercarile cu potential periculos. Ei se pot angaja în ritualuri al caror scop expres este de a apela la stramosi pentru a-i proteja de vrajitorie. De asemenea, pot purta obiecte de protectie, ca amuletele cunoscute sub numele de Ama-khubalo, care sunt adesea fragmente de scoarta sau radacini legate în jurul gâtului si supte.
Când vrajitoria a lovit deja, Sangoma efectueaza ritualuri specifice, bazate în mare masura pe utilizarea plantelor medicinale cunoscute pentru puterile lor spirituale de curatare, pentru a neutraliza fortele rauvoitoare eliberate de vrajitori. Rezultatul asteptat este revenirea armoniei, pacii si sanatatii în viata persoanei în cauza.
Un individ destinat sa fie Sangoma trebuie chemat de spirit. Chemarea (ukutwasa) semnifica responsabilitatea ancestrala si culturala, de obicei initiata de boala, care este însotita de vise si viziuni ciudate. Aceasta perturbare în viata de zi cu zi a persoanei îl determina sa caute serviciile diversilor vinde-catori.
În Africa de Sud, multi ucenici, cunoscuti sub numele de twasa, încearca adesea în zadar sa caute trata-ment prin medicina moderna înainte de a ajunge la un Sangoma care va sti sa iden-tifice corect ukutwasa. Aceasta identificare declanseaza o perioada de initiere, de la câteva luni pâna la câtiva ani, în functie de circumstante. În acelasi timp, pentru a deveni Sangoma, nu exista restrictii de gen impuse de societate, majoritatea lor fiind femei.
Antrenamentul si initierea unui twasa presupun în mod obisnuit efectuarea de ritualuri si sarcini care nu numai ca vindeca corpul individului respectiv, dar îi învata si puterea de vindecare a ierburilor si a medicinei traditionale.
Aceste actiuni învata twasa sa perceapa în corp energiile spirituale subtile, esentiale pentru munca unui Sangoma. De asemenea, twasa trebuie sa-si marturiseasca orice gânduri negative mentorului sau, sa se abtina de la a mânca anumite alimente si de la activitati sexuale si sa-si petreaca zilele stând cu instructorul sau în timp ce acesta primeste clienti.
Odata ce o etapa de initiere este încheiata, se organizeaza o sarbatoare în timpul careia se sacrifica un vitel sau o capra. Twasa cauta apoi în cenusa un os intact. În cele din urma, aceasta colectie va deveni parte din dingaka sau „osul oracolului Sangoma”, folosit pentru divinatie, care este o activitate obisnuita a Sangoma.
Spre deosebire de alti vindecatori, acestia trebuie sa învete istoria si mitologia etnica si comunitara pentru a fi recunoscuti atât ca vindecatori, cât si ca pastratori ai cunoasterii sacre.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii