O echipa franceza de restauratori a descoperit recent fire de par incrustate in sigilii regale. Studiile intreprinse au relevat faptul ca prezenta acestora era legata de o credinta asociata puterii. In atelierul de restaurare a sigiliilor din Arhivele nationale franceze, unul dintre specialisti a observat in sigiliul regelui Childebert al III-lea (683-711) un detaliu bizar: fire integrate in ceara pe efigia chipului regal (pe inelele care parafau sigiliile era scos in evidenta relieful facial al regelui). De unde proveneau aceste fire? Au fost studiate si alte sigilii care urmau sa fie expediate in Italia pentru a fi expuse (la Venetia) in expozitia intitulata "Roma si barbarii". La microscop au aparut deslusit fire de par. Erau prea multe, asa incat ipoteza hazardului (a alipirii intamplatoare) a fost exclusa. Dintre cele 50 de sigilii merovingiene si carolingiene supuse observatiilor la microscop electric, 11 prezentau aceasta particularitate, un semn adiacent al puterii regilor franci (si un mod de a intari valoarea unui document) denumiti "reges criniti" (regi parosi): Charlemagne, Thierry al III-lea, Pepin le Bref etc.
Pentru a superviza originea organica a firelor, sigiliile au fost examinate la un centru de medicina legala. A fost atestat faptul ca firele proveneau din barba si mustata, ca fusesera smulse si nu taiate. Cercetatorii stiau doar faptul ca merovingienii si carolingienii acordau o mare importanta parului lung si barbii. Barba regelui Clovis (466-511), cel dintai rege al tuturor francilor, a devenit si un "obiect ritualic", cu o aura de sacralitate si putere. Un exemplu elocvent in acest sens il reprezinta un episod relatat in 509: regele vizigot Alaric atinge barba lui Clovis in semn de supunere. Cat priveste parul lung, acesta este purtat si de copiii legitimi ai regilor merovingieni. Taierea parului unuia (unora) dintre acestia presupunea retragerea recunoasterii apartenentei la linia regala.
Un alt episod graitor legat de plete si barba s-a petrecut in anul 715, cand tronul francilor a ramas fara rege, in absenta unui descendent. A fost ales un reprezentant al clericilor pe nume Daniel, rebotezat Chilperic, numai ca acesta nu avea plete. A fost nevoie de o lunga asteptare – pana cand parul a crescut suficient – pentru a putea fi intronat.
Documente din anii 750 (la inceputurile perioadei carolingiene) atesta un alt obicei bizar: in cazuri de adoptie a copiilor, parintii adoptivi primesc un dar simbolic: suvite de par apartinand tatalui natural. Care sa fie originea acestui cult al parului: regii Vechiului Testament si povestea celebrului personaj biblic Samson care si-a pierdut forta fizica asigurata de par dupa ce sotia sa Dalila l-a tuns. Un alt motiv, cosmopolit, ar fi alinierea sefilor franci romanizati la moda aparuta in secolul al V-lea, cand soldatii legiunilor romane purtau parul lung, unul dintre simbolurile puterii militare. Un obicei care s-a pierdut in Evul Mediu, in secolul al XV-lea.
DORIN MARAN
Comentarii