La capatul unor sapaturi efectuate timp de trei ani, intre Pisa si Monte Saraceno, de o echipa de arheologi italieni, a fost data la iveala o vasta necropola datand din sec. VIII i.e.n. In urma acestei descoperiri, cercetatorii au ajuns la concluzia ca cetatea tutelara nu putea fi departe si ca ea ar fi fost populata de „dauri”, ultimul dintre valurile de oameni care, prin 1500 i.Ch., au debarcat pe tarmul italic in dreptul coastelor Dalmatiei si Epirului.
Studiile intreprinse i-au determinat pe arheologi sa emita ipoteza ca populatiile din Sardinia, Sicilia, Italia, Grecia si Anatolia se trag dintr-un unic „trunchi” indoeuropean, iar uriasa migratie spre apus s-ar fi produs in cel de-al doilea mileniu i.Ch. Ea s-ar fi desfasurat in forma unui cleste: o ramura nordica, cu bifurcatii pe peninsulele europene, Grecia, Italia, Spania si insulele Marii Tireniene, si o ramura sudica avand alte bifurcatii in Anatolia, pe arhipelagul grecesc si malurile meridionale ale Mediteranei.
Migratia ar fi fost provocata de surghiunirea periodica din sanul tribal, ceruta de unele rituri, a unor membri socotiti „excedentari”, care erau nevoiti sa plece in pribegie, spre a intemeia pe alte meleaguri o noua colonie. Asa cum povesteste semnificativ Titus Livius in scrierea „De la fundarea Romei” (cartea I, 3): „Ascanius, cand a vazut ce numeroasa era populatia din Lavinium, a lasat… acest oras… si a intemeiat la poalele muntilor Albani un alt oras, numit Alba Longa”.
Arheologii au fost preocupati in acelasi timp de descoperirea, in Italia meridionala si in Sicilia, a unor urme ale civilizatiei miceniene, datand cu mult inaintea fondarii primei colonii grecesti de prin sec. VII i.Ch. A fost promovata ideea conform careia o cultura identica cu cea miceniana s-a dezvoltat in Italia, populatiile ce vietuiau acolo fiind similare celor care, in Grecia, au dat nastere acelui tip de civilizatie. Evolutia a fost mai lenta dar paralela. Cu alte cuvinte, locuitorii Greciei de bastina nu au facut altceva decat sa se uneasca cu „rudele” lor care se statornicisera in Italia cu aproximativ un mileniu in urma.
Ultimele descoperiri au scos la lumina o serie de reprezentari asemanatoare cu unele descoperite tocmai in Tracia. Tot acolo s-a gasit si numele originar al lui Ulise: Utes sau Utus, ceea ce i-a determinat pe unii specialisti sa emita ipoteza ca eroul legendar ar fi de obarsie traca.
„Cel mai izbitor – a remarcat unul dintre arheologi – este faptul ca in limba etrusca Ulise se cheama intocmai Utus. Si nu este vorba de o deformare a numelui grec ci de un nume originar”. In lumina acestei ipoteze, legenda lui Ulise n-ar fi decat o relatare poetizata a acelor migratii care s-au succedat de-a lungul mileniilor.
DORIN MARAN
Comentarii