Am evocat, saptamâna trecuta, plecând de la un articol al cercetatorului Greg Eghigian, de la Departamentul de Istorie al Universitatii de Stat din Pennsylvania, reactiile la stirile despre OZN-uri si extraterestrii în Germania postbelica. Daca, la început se vorbea de fenomene meteorologice, de arme secrete ale adversarilor, sau de halucinatii, dupa 1950-1953, opinia publica si anumiti gazetari au început sa accepte ideea ca ceea ce se petrece este ceva mult mai complex.
Majoritatea observatorilor, totusi, priveau spre SUA. Fie OZN-urile erau considerate arme ale Fortelor Aeriene americane, menite sa convinga sovieticii ca poseda rachete „care pot transporta bombe atomice, spre destinatiile lor, cu cea mai mare precizie”, fie rapoartele erau o expresie a ceea ce un ziar a numit „boala farfuriilor zburatoare” a acestei tari. Anume cultura consumista americana, comercializarea de jucarii, benzi desenate si carti pentru copii, toate cu farfurii zburatoare, cuplata cu anxietatile americanilor cu privire la URSS si cu victoriile recente ale comunismului în Asia de Est, erau creditate ca promovând în SUA o adevarata isterie de masa. Aceasta ultima linie de speculatii se potrivea foarte bine cu sentimentele antiamericane în gândirea europeana conservatoare, care considera ca Europa este de fapt bastionul culturii occidentale, opusa unui mod de viata naiv si necultivat al americanilor.
Indoiala, panica si isterie
Pentru unii observatori, adevarata amenintare reprezentata de observarea farfuriilor zburatoare se rezuma la teama pe care o generau. Astronomul Hans Haffner, de la Universitatea din Hamburg, a rezumat aceasta, în toamna anului 1954, spunând ca „Rapoartele privind farfuriile zburatoare au produs confuzie, îndoiala, panica si isterie în întreaga lume occidentala”. O preocupare majora a lui Haffner a fost ca fenomenul a contribuit la erodarea rationalitatii stiintifice. Artistul si criticul social vienez Karl Bednarik considera nebunia OZN ca simptomul contemporan al unei anxietati omniprezente (Lebensangst), cauzata de un izolationism interpersonal postbelic. Ziaristul Claus Jacobi a sustinut, în aprilie 1950, ca farfuriile zburatoare au dezvaluit adevarata natura a unei solidaritati europene în evolutie, ca urmare a celui de-al Doilea Razboi Mondial. Dupa ce observatiile OZN deasupra Londrei si Münchenului au provocat neliniste si dezordine acolo, Jacobi se lamenta ca invocata solidaritate a Europei se manifesta prin abundenta temerilor: „Ceea ce s-a întâmplat ieri în München si Londra se poate repeta în Hamburg si Paris. În timp ce ideile au devenit rare pe acest continent, visele desarte se înmultesc într-un mod absurd”.
Si, desi practic nimeni nu a mentionat direct nazismul si masacrele celui de-al Doilea Razboi Mondial, observatorii în cauza au vazut, în raspândirea fricii, a irationalismului si a anxietatii, radacinile unei violente potential ucigatoare. Scriitoarea si jurnalista austriaca Grete von Urbanitzky a vazut, în povestea unui fermier francez care a tras cu pistolul într-un OZN, un simbol înfricosator despre viata contemporana. Ea se întreba: Este oare raspunsul firesc al unei fiinte umane de astazi sa tragi deliberat cu arma în ceva nefamiliar? Este oare normal, potrivit modului nostru de gândire, ca sa extermini ceea ce este strain si neobisnuit?… Si mai uimitoare este încrederea oarba pe care pamântenii o au astazi în realizarile lor tehnice, cum ar fi pistolul. Poate ca arma este supremul lucru în care ei se încred si în care cred…
Farfuriile zburatoare nu au provocat numai frica, ci si neîncredere, mai ales fata de autoritati. Explicatiile ezitante ale guvernantilor si militarilor au fost întâmpinate cu suspiciune. Oficialii americani au fost acuzati de conspiratii, menite sa ascunda adevarul despre OZN-uri. Faptul ca cercetatori germani în domeniul spatial au ajuns la concluzia ca cel putin o parte dintre farfuriile zburatoare erau probabil nave de recunoastere trimise de locuitorii unei alte planete, au amplificat natura neclara a lucrurilor. Incredibilitatea afirmatiilor, lipsa informatiilor fiabile si secretomania militarilor au provocat o nedumerire care s-a perpetuat.
Dar, în acei ani 1950, nu toata lumea a întâmpinat fenomenul OZN cu frica, sau l-a considerat de origine americana. Pentru unii, natura criptica a farfuriilor zburatoare si a creatorilor lor era manifestarea unui miracol, ceva plin de sens, poate un avertisment sau un memento. Ca si în alte evenimente oculte, unii credeau ca OZN-urile necesita o interpretare, iar semnificatia lor putea fi citita de unii initiati.
Un scriitor se întreba daca nu cumva farfuriile zburatoare ar putea sa detina cheia pentru rezolvarea problemelor energetice ale lumii. Citând lucrarea inventatorului si naturalistului austriac Viktor Schauberger, care a construit, în 1942, într-un lagar nazist, un disc zburator, functionând pe baza „metodei imploziei”, scriitorul s-a întrebat daca nu cumva „proiectilele misterioase observate în mod repetat” reprezinta aplicarea acestor tehnologii. Interesant ca Schauberger însusi, care a murit în 1958, nu a fost consultat daca este asa sau nu.
Au început sa circule si alte povesti fantastice în acelasi sens. Ingineri si oameni de stiinta germani si italieni afirmau ca posedau informatii exclusive, „de insider”, ca atât Hitler, cât si Mussolini ar fi sponsorizat dezvoltarea de tehnologii pentru farfurii zburatoare în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Aceste povesti au fost luate de unii ca dovezi ca Hitler si un grup de consilieri stiintifici au supravietuit cumva razboiului si proiectau si testau OZN-uri, fie într-o baza din Himalaya, fie la Polul Sud.
Altii s-au lasat atrasi de posibila semnificatie sacra a OZN-urilor. Gânditorii religiosi din Germania au luat în serios perspectiva unor forme de viata extraterestre. Un sondaj între teologii protestanti si catolici din Germania de Vest, în 1954, a constatat ca niciunul nu excludea posibilitatea ca fiinte inteligente, rationale sa fie în spatele fenomenului farfuriilor zburatoare.
O oarecare popularitate au avut si ipotezele ca extraterestrii ne-au vizitat si în antichitate; de pilda, ca ei au aterizat în Palestina în timpurile biblice, iar complexul de temple din Baalbek le-a servit drept rampa de lansare.
O influenta interesanta asupra opiniei publice a avut-o si ufologul Edgar Sievers, nascut si crescut în fosta colonie germana Africa de Sud-Vest, actuala Namibia, care a studiat apoi filozofia si psihologia la Universitatea din Würzburg. La un moment dat, el a devenit membru al British Flying Saucer Bureau, o organizatie înfiintata în noiembrie 1953 si care, prin cuvintele primului sau presedinte, urmarea „înlaturarea oricaror sentimente de anxietate sau isterie ca urmare a sosirii vizitatorilor din spatiu”.
Iluzii optice
În 1955, Sievers a publicat cartea „Farfurii zburatoare deasupra Africii de Sud”, prima lucrare mai extinsa de ufologie a unui autor german. În opinia sa, OZN-urile sunt mai mult decât simple iluzii optice, neîntelegeri, convingeri gresite, sau arme, ori masinatiuni politice. În opinia sa, folosind o faimoasa parabola biblica, misterul din jurul fenomenului OZN a împartit lumea în adepti si „Toma necredinciosi”, deci în „cei care cred si cei care nu pot sa creada”, o fisura care traverseaza familii, asociatii, companii, autoritati si agentii. Sievers, bazat pe cartile lui Keyhoe, Leslie si Adamski, dar si pe cazuri din Africa de Sud, analizeaza si respinge pe rând explicatiile naturale, testarea rachetelor sovietice s.a.m.d., tragând concluzia ca singura explicatie valida este ca suntem vizitati de fiinte din spatiul cosmic. La întrebarea „de ce?”, Sievers sustinea ca raspunsul poate fi obtinut din nenumaratele marturii ale martorilor care pretind ca au avut contact cu nepamântenii, primind semnale, e drept, oculte, pentru mântuirea omenirii. „Ei asteapta semnul nostru si chemarea noastra”.
Medicul si criticul cultural conservator Siegfried Georg Fudalla alatura, în 1960, interesul contemporan pentru OZN-uri celui pentru astrologie, hipnotism si reîncarnare. Dupa el, interesul popular în astfel de subiecte ezoterice, nu era nimic altceva decât o încercare patologica de ameliorare a „nemultumirii profunde” pe care o traiau multi, o stare de rau creata de o societate „lipsita de structura organica”.
Altii, totusi, au vazut si motive de optimism. Potrivit unui eseist din 1957, farfuriile zburatoare au extins orizontul imaginatiei umane, estompând distinctia dintre fapte si fictiune, realitate si utopie. „Spatiul cosmic se apropie”; distinctia dintre un „pilot martian si unul de avion” devine tot mai greu de trasat. Iar pentru folcloristul Hermann Bausinger, în 1960, farfuriile zburatoare erau o expresie „exotica” a unei „dizolvari a orizonturilor”, într-o ambianta culturala cu mai putine limite spatiale sau de creatie. O lume familiara disparuse si una noua se apropia cu pasi repezi.
DAN D. FARCAS
Comentarii