In 1997, a fost difuzat filmul SF de mare succes „Contact”, bazat pe romanul cu acelasi nume, din 1985, al lui Carl Sagan. Ufologul belgian André Skondras spune ca stie, din surse sigure, ca romanul fusese scris, de fapt, de un autor SF profesionist, care a ramas anonim, pe baza ideilor expuse de Sagan. Romanul, ca si filmul, imagineaza ca la un centru, tip SETI, de ascultare a Cosmosului prin radiotelescop, soseste un mesaj lung. Descifrarea lui indica o modalitate de a calatori prin spatiul interstelar.
Se construieste un aparat impresionant, conform indicatiilor, iar personajul principal, dr. Eleanor Arroway, cercetatoare la acel centru (interpretata in film de Jodi Foster), este desemnata sa faca, in interiorul aparatului, calatoria cosmica. Multimea care asista la experiment constata ca, aparent, nu s-a intamplat nimic, deci ca experimentul a esuat; in schimb, Eleanor spune ca a trait o calatorie fantastica, relatand o multime de detalii ale ei. Ea spune, celor care au urmarit experimentul si o ascultau neincrezatori, urmatoarele: „Am avut… o experienta. Nu pot dovedi asta. Nici nu pot explica. Tot ce va pot spune este ca tot ceea ce stiu, ca fiinta umana, tot ceea ce sunt – imi spune ca a fost reala. Mi s-a oferit ceva minunat. Ceva ce m-a schimbat. O viziune a Universului care m-a facut sa inteleg, coplesitor de clar, cat de mici si nesemnificativi – si in acelasi timp cat de rari si pretiosi suntem cu totii. O viziune… care ne spune ca noi toti apartinem de ceva mult mai mare decat noi insine … ca nu suntem – ca niciunul dintre noi – nu este singur”. In finalul filmului se descopera ca ceasul ei inregistrase diferenta de timp…
Ufologi vs sceptici
André Skondras spune ca i s-a parut remarcabila asemanarea situatiei din film cu ceea ce spun, de multe decenii, toate categoriile de martori ai unor evenimente OZN, care relateaza ceea ce li s-a intamplat, lovindu-se de scepticismului celor din jur. Si este imposibil ca toti acesti acesti martori sa fi gresit, sa fi fost prada unor iluzii sau sa vrea sa insele. Skondras citeaza, in acest sens, si un fragment dintr-o argumentare facuta de ufologul Dr. Mark Rodeghier de la Centrul pentru Studii OZN, la o emisiune din 2005 a televiziunii ABC, intitulata „OZN-uri: A vedea inseamna a crede”. El spunea: „Cea mai buna cale sa ajungi sa crezi in OZN-uri este sa fi avut tu insuti o observatie. Daca te-ai intalnit nemijlocit cu el, e firesc sa crezi ca exista. Este usor de inteles ca, pentru cei mai multi, argumentele intelectuale de tipul: «Stiti, am vazut un OZN, asa ca ar trebui sa credeti si voi in el» sau «Ia aminte la toti acesti oameni care l-au vazut, asa ca ar trebui sa crezi si tu in el», nu functioneaza la fel de bine. Trairea personala este intotdeauna cea care va genera increderea ca evenimentul a fost real. Si acest lucru este valabil atat pentru oamenii de stiinta, cat si pentru ufologi ori pentru membrii publicului larg”.
Personajul lui Eleanor Arroway, din romanul „Contact”, i-a fost inspirat lui Carl Sagan de fostul specialist si director SETI, astronomul Dr. Jill Tarter (n.1944), care, intre altele, a recunoscut, la aceeasi emisiune din 2005, ca, la un moment dat, a confundat Luna cu un OZN. Ea este si membra a Comitetului pentru Ancheta Sceptica (fostul CSICOP). Aceasta asociatie, sub aparenta apararii valorilor stiintifice, a avut o atitudine extrem de ostila fata de fenomenul OZN, folosind lozinci de tipul: „Asa ceva nu poate exista, prin urmare nu exista”, de unde rezulta ca examinarea unor dovezi ale fenomenului OZN n-ar fi decat o irosire a timpului, care ar putea fi folosit, mult mai bine, pentru „cercetare” ori „studiu”.
La o prezentare facuta pe 27 octombrie 2014, Dr. Tarter a spus ca respectivul „Comitet de Ancheta” analizeaza datele OZN, doar ca aceste date nu corespund exigentelor abordarii stiintifice (fiind totusi foarte vaga cu privire la natura datelor analizate). Ea a reamintit in acest sens vechea „mantra” a lui Carl Sagan: „Afirmatiile extraordinare cer dovezi extraordinare”, constienta ca simpla mentionare a omului de stiinta popularizata, cu care fusese si colega in CSICOP, va atrage publicul de partea ei. Ea a incheiat spunand ca in ufologie exista povesti excelente, dar ceea ce lipseste este dovada.
In opinia lui Skondras, Dr. Jill Tarter dezinformeaza publicul cu privire la fenomenul OZN, pe baza ignorantei sale crase privind datele de buna calitate despre acest fenomen si a reticentei sale de a se uita la aceste date, ceea ce este o atitudine rusinoasa pentru un cercetator. Oamenii de stiinta ar trebui sa faca doar declaratii care se bazeaza pe fapte dobandite prin investigatii, si nu pe credinte sau prejudecati care aduc cu rationamentele papale din Evul Mediu. Skondras nu uita sa mentioneze ca, este de la sine inteles ca acesta regula trebuie sa se aplice si celor aflati „de cealalta parte a gardului”, adica celor pentru care fiecare lumina care se misca pe cer are origine extraterestra, in ciuda dovezilor relevante care dovedesc contrariul.
Skondras considera uimitor faptul ca, in acest caz, se aplica un soi de dublu standard. Tarter si colegii ei din zona SETI / CSICOP fac, neingradit, tot soiul de speculatii si deductii, in ciuda faptului ca inca nu exista nicio singura dovada (directa) a realitatii inteligentelor cosmice care sa emita semnale radio; in schimb, tot ei, considera ca ufologii nu au voie sa faca speculatii ori deductii, chiar daca ele se bazeaza pe o cantitate mult mai mare de dovezi, captate si de instrumente. Acestea stabilesc realitatea unor obiecte fizice necunoscute care se comporta in mod inteligent si care ne traverseaza cerurile, de multe decenii, nepedepsite si dincolo de intelegerea noastra. Un cercetator al OZN-urilor, cu experienta stiintifica, daca va sustine, bazat pe date OZN relevante, ca in preajma noastra s-ar putea manifesta o prezenta nepamanteana inteligenta, va fi, cel mai probabil, serios batjocorit in public de catre mass-media si de catre persoanele fizice de tip CSICOP, care se prezinta ca „experti”, desi n-au citit mai nimic despre OZN-uri. Dimpotriva, cercetatorii care sustin ca viata inteligenta extraterestra ar putea fi undeva, acolo, la o distanta de foarte multi ani-lumina, si asta doar pe baza numarului de stele si de planete, dar cu dovezi directe zero, vor fi foarte respectati.
Cat de departe sunt „ei”?
Astazi, la Institutul SETI, care utilizeaza numeroase telescoape optice si radio pentru a cerceta strafundurile Universului, sunt angajati peste 130 de oameni de stiinta. Faptul ca inca nu am detectat nicio dovada a vietii inteligente in vecinatatea noastra cosmica, spune Tarter, este frustrant, dar usor de inteles, avand in vedere imensitatea aproape inepuizabila a spatiului cosmic. Dar cautarea – insista ea – a inceput cu adevarat.
Skondras considera ca acest dublu standard in joc a fost folosit, in mod continuu, pentru a-i trata pe oamenii dedicati fenomenului OZN si pe cei din SETI. Acest fapt este extrem de trist, deoarece ambele parti cauta, in fond, acelasi lucru, singura diferenta fiind doar distanta asociata, adica acel „cat de departe sunt ei acum?”. Numarul incredibil de mare de stele si de planete, din care rezulta ca trebuie sa existe civilizatii si in alta parte, face, impreuna cu datele existente despre OZN-uri, cel putin o combinatie interesanta. Ea ar merita sa fie explorata cu prioritate, fie si deoarece, pana acum, investigarea ei nu a fost facuta in mod cinstit si adecvat de stiinta oficiala, datorita ridicolului nemeritat asociat.
Chiar si maxima „afirmatiile extraordinare cer dovezi extraordinare” este atribuita incorect lui Carl Sagan, intrucat cel care a enuntat-o a fost sociologul stiintei Marcello Truzzi. Pe el il irita insa ca unii o interpretau in sensul ca un sceptic poate sa raspunda, la o afirmatie extraordinara, cu orice tampenie, si sa nu fie obligat la niciun standard pentru vorbele sale. Toti cei care exprima o opinie – spunea el – trebuie sa raspunda pentru acea opinie. Aceasta se refera, in particular, si la declaratiile despre OZN-uri, in conditiile in care nu ai cercetat cu atentie domeniul. La sfarsitul vietii sale, Truzzi sublinia ca, de fapt, nu exista o definitie clara pentru ce inseamna „afirmatie extraordinara” sau „dovada extraordinara”. De altfel, in stiinta, nu exista nici vreo definitie, unanim acceptata, pentru „dovada”, sau „dovezi”.
Si teoreticianul stiintei Henry H. Bauer remarca, in una dintre cartile sale, faptul ca oamenii de stiinta, mai ales cei de o anumita notorietate, sunt obisnuiti sa creeze controverse, prin afirmatii privind domenii in care nu au nicio experienta si competenta. Un motiv este, intre altele, faptul ca jurnalisti insistenti solicita de la ei o opinie, ca de la un oracol. La aceste solicitari – noteaza Bauer – este mai usor sa raspunzi cu ceva de genul „Nu studiez asta pentru ca e un nonsens”, decat sa recunoasca faptul real ca „Nu am studiat asta, deci nu stiu nimic despre ea”.
DAN D. FARCAS
Comentarii