James P. Carrion, pe atunci director international al MUFON, cea mai importanta asociatie ufologica din lume, publica in aprilie 2009 cartea „The Rosetta Deception”, in care trata importanta actiunilor de dezinformare in proiectele militare si guvernamentale, in special in contextul razboiului rece. El este convins ca aceste dezinformari n-au ocolit nici cercetarea fenomenului OZN. Intre altele, Carrion sustine, in cartea sa, ideea ca si presupusa prabusire OZN de la Roswell ar fi fost o dezinformare, gandita de armata americana pentru a-i pune pe ganduri pe rusi, sugerandu-le ca americanii ar fi recuperat dispozitive tehnologice incredibil de avansate, de origine extraterestra. Rusii ar fi fost astfel imbolditi sa-si iroseasca timpul cautand informatii despre aceste vehicule…
Stanton Friedman, fost fizician atomist si in prezent ufolog, unul dintre cei mai avizati investigatori ai cazului Roswell si sustinator infocat al originii extraterestre a OZN-urilor, a fost socat de aceasta abordare, ceea ce a dus, intre el si Carrion, la un aprins schimb de replici care nu s-a stins nici pana azi. Intre altele, Carrion afirma ca i se pare neverosimil ca o nava extraterestra, capabila sa vina din adancurile Universului, sa se prabuseasca intr-un mod rusinos pe Pamant. Raspunsul lui Friedman a fost ca toate indiciile arata ca niciunul dintre accidentele OZN pe care el le ia in serios: Roswell, Plains San Agustin, Aztec, Varginha (Brazilia) nu a implicat nave de mari dimensiuni, capabile sa vina dintr-un sistem solar din apropiere, ci, asa cum arata statisticile, nave mici, de cel mult 20 de metri diametru. Dar, in acelasi timp, exista si o serie de rapoarte ce implica vehicule cu adevarat uriase, pe care ar avea sens sa le consideram vehicule interstelare. Aceste „nave-mama” ar avea rolul portavioanelor noastre uriase, care pot transporta multe aeronave de mici dimensiuni.
Simple confuzii
Friedman spune ca, in mod cert, este de acord cu Carrion ca dezinformarea reprezinta un aspect foarte important in razboiul cald sau rece si ca New Mexico nu este un loc strain de dezinformari. De pilda, prima explozie nucleara, din 16 iulie 1945, s-a realizat la White Sands si a fost vazuta de oameni de la 100 de mile departare. Imediat a fost lansata o poveste cu totul falsa, cum ca a explodat un depozit de munitie si ca, din fericire, nimeni nu a fost ranit. Adevarata poveste a iesit la lumina abia dupa detonarea bombelor de la Hiroshima si Nagasaki. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial au existat multe astfel de exemple.
O alta intrebare pe care si-o pune Carrion este de ce nimeni din grupul 509 de bombardiere de la Roswell, care anuntasera agentiilor de presa ca au capturat un disc nepamantean, nu a fost pedepsit, desi cu siguranta aratau cu totii ca niste idioti, odata ce au fost incapabili sa deosebeasca un balon meteorologic cu reflector radar de o farfurie zburatoare. Colonelul Blanchard, comandantul de atunci de la Roswell, a devenit mai tarziu chiar general cu 4 stele si adjunct al sefului Statului Major al US Air Force. Dupa parerea lui Friedman, dupa lansarea comunicatului de presa, toti actorii implicati au actionat exact conform ordinelor venite pe lantul de comanda, deci din punct de vedere militar n-aveau nicio vina. Blanchard a fost in contact cu seful sau, generalul de brigada Roger Ramey, comandantul bazei Fort Worth, ca si cu adjunctul acestuia, generalul Thomas Jefferson DuBose. Ambii au primit ordin de la generalul Clements McMullen la Washington sa musamalizeze povestea, ceea ce au si facut. Blanchard a plecat chiar in concediu, ca sa devina indisponibil pentru intrebarile ziaristilor.
La randul sau, Friedman se arata surprins sa constate ca James Carrion – desi vorbeste despre o dezinformare avand ca destinatie rusii – nu mentioneaza povestea, spusa de profesorul Valerii Burdakov, de la Centrul Stiintific de Geoinformatii al Academiei de Stiinte a URSS, intr-un articol din Rabochaya Tribuna (Tribuna Muncitorilor), in august 1991. Profesorul Burdakov scria ca Serghei Korolyev, principalul proiectant de rachete al Uniunii Sovietice, i-a povestit ca Stalin i-a ordonat sa analizeze in secret un numar de articole straine despre OZN-uri, inclusiv despre Roswell. La dispozitia sa au stat, in acest scop, mai multi traducatori. In concluzie, Korolyev i-a spus lui Stalin ca „farfuriile” pareau sa fie reale, dar nu prezentau o amenintare la adresa securitatii URSS. Stalin i-a raspuns ca si alti oameni de stiinta sunt de aceeasi parere. Iar informatiile proveneau de la spionii sovietici care penetrasera cercuri foarte inalte ale SUA.
In cartea lui Carrion se vorbeste si despre „Proiectul Mogul”. Air Force a spus ca ceea ce s-a prabusit la Roswell a fost, de fapt, doar un balon in cadrul acestui proiect „ultrasecret”. Adevarul este ca numai obiectivul misiunii (ascultare, cu un balon de altitudine constanta, pentru a detecta eventuale explozii nucleare sovietice) a fost clasificat astfel, nu si baloanele. Multe dintre zborurile Mogul au fost lasate sa sa cada pe pamant si sa putrezeasca in soare. Ele erau cunoscute de piloti si nicio componenta tehnologica nu era secreta. In plus, ceea ce s-a prezentat presei drept resturi recuperate la Roswell nu erau parti ale unui balon tip „Mogul”.
O alta explicatie oferita de Air Force a fost ca omuletii vazuti in preajma ramasitelor prabusirii ar fi fost de fapt manechine pentru teste de coliziune. Atata doar ca s-a descoperit ca primele experiente de acest tip s-au desfasurat abia in 1953, iar aceste manechine aveau 180 centimetri si cantareau 80 kg. Astfel de dezinformari puteau pacali ziaristii de la New York Times si alte publicatii americane, dar in niciun caz pe rusi.
Carrion a raspuns la aceste critici, aratand ca el a scris o carte despre dezinformare, nu despre incidentul Roswell. El revine apoi asupra catorva faimoase cazuri de dezinformare, intre care explozia primei bombe atomice, pe poligonul White Sands, sau cand germanii au fost pacaliti in privinta locului debarcarii trupelor aliate in Franta, in al Doilea Razboi Mondial. Si, intr-adevar, New York Times a fost un canal intens utilizat pentru dezinformare.
Sovieticii au fost foarte interesati – spune Carrion – de „rachetele fantoma” din Scandinavia, in 1946, ca si de farfuriile zburatoare, incepand din 1947, pentru un motiv care nu avea nimic de-a face cu extraterestrii. Iar sursa informatiilor lui Stalin erau intr-adevar spionii sovietici. Dar a existat un proiect de contrainformatii, extrem de secret, numit „Venona”, derulat din 1946, avand drept scop tocmai intoxicarea acelor spioni. Pentru a limpezi punctele de vedere ale lui Carrion si Friedman, s-a propus o dezbatere televizata intre cei doi, dar nici pana azi nu s-a ajuns la un acord in acest sens.
Cooperare nationala
Recent, un cercetator din Australia a postat pe net un document, cu urmatorul comentariu: a existat o cooperare incredibil timpurie intre US Air Force (USAF) si Agentia Centrala de Informatii (CIA). Intr-o scrisoare datata 7 octombrie 1948 si clasificata „secret”, col. McCoy, din structurile de informatii ale US Air Force, a cerut asistenta CIA pentru a evalua daca OZN-urile n-ar putea fi cumva „de origine nationala”, adaugand: „Cooperarea dumneavoastra in acest sens ne-ar putea ajuta foarte mult sa deosebim propriile noastre relizari interne de realizarile unei parti straine, posibil inamice”.
Un demistificator al fenomenului OZN, pe nume Robert Sheaffer, a comentat imediat ca „faptul ca in octombrie 1948 Air Force inca se scarpina in cap intrebandu-se – ce sunt farfuriile zburatoare, daca sunt ele cumva nave autohtone avansate – este un argument important pentru teza ca povestile cu OZN-uri prabusite la Roswell (si Aztec) sunt false”. Ufologul belgian André Skondras, citandu-l pe Stanton Friedman, i-a raspuns lui Sheaffer ca documentul mentionat era clasificat „secret”, in timp ce informatiile privind incidentul Roswell erau „strict secrete”. Iar intr-un material „secret” nu poti face referire la continutul unui document „strict secret”. In replica, Sheaffer a facut urmatorul comentariu: „Daca au existat secrete OZN cu o clasificare mai inalta, n-avea sens ca col. McCoy sa intrebe CIA ce sunt farfuriile zburatoare. Deci, argumentul ramane discutabil”.
André Skondras a raspuns ca pe 20 octombrie 1969 generalul de brigada USAF Carroll Bolender declara intr-un memoriu ca: „rapoartele de OZN-uri care ar putea afecta securitatea nationala sunt realizate in conformitate cu «regulamentele» JANAP 146 si Manualul 55-11 Air Force si nu fac parte din sistemul Blue Book”.
DAN D. FARCAS
Comentarii