O fantoma indepartata

           Aurel Constantinescu este economist. A muncit zeci de ani în câteva orase din tarã si apoi s-a stabilit în Bucuresti.

           Aurel Constantinescu este economist. A muncit zeci de ani în câteva orase din tarã si apoi s-a stabilit în Bucuresti. Profesia l-a îndepãrtat de paranormal, asa cã avem de-a face cu un subiect suspicios fatã de evenimentele sau fenomenele specifice parapsihologiei.
           Se întâmplã însã ca tocmai un astfel de om, ferit de „obscurantisme” si „superstitii” sã fie martorul de necontestat al aparitiei unei fantome. Cu atât mai valoroasã este mãrturia economistului, cu cât el însusi fusese un recalcitrant fatã de fenomene invizibile si un adept al „zeului realitãtii”, al evolutiilor materiale si al concretului.
           La ora actualã domnul Constantinescu a devenit nu numai un adept al existentei fantomelor, dar si al vietii care îi urmeazã mortii. Ce-l deosebeste de alti adepti, este nevoia de a verifica prin metode fizice, stiintifice, un fenomen. Si iatã fenomenul verificat de Aurel Constantinescu, spre norocul sãu, la 17 ani…
           Cu prilejul unei excursii în zona Horezului înnopteazã la o casã care-i oferã gãzduire pânã a doua zi. În casã locuia o femeie, care purta haine de doliu. Dar ea n-a vorbit cu tânãrul despre doliu, i-a oferit un pat într-o camerã. A doua zi tânãrul trebuia sã se întâlneascã cu alti colegi de liceu si sã plece împreunã în munti.
           Aurel s-a culcat asadar pe la ora zece seara, desi avea febrã muscularã, era frânt de obosealã, dupã ce a atipit câteva minute s-a trezit brusc. A presupus cã din cauza Lunii pline, a cãrei luminã intra pe fereastrã, îsi stricase somnul. Îsi schimbã pozitia în pat si încercã sã adoarmã din nou. Dar în locul somnului, tânãrul intrã într-un fel de transã, ceva ce nu mai trãise pânã atunci. Naturã curajoasã, mare iubitor de drumetii montane, Aurel primeste situatia la care fusese fortat: sã nu poatã adormi si sã se uite, atras parcã de o fortã invizibilã, de imaginea unui bãrbat proiectatã în lumina Lunii într-un colt de camerã. S-a uitat la masca respectivã minute în sir.
           Pe la miezul noptii din masca la care se uitase tot timpul se întrupeazã chipul unui om. Îl vede desprinzându-se parcã de plafon si planând deasupra patului. Din acel moment începe o luptã cumplitã. Chipul îl împingea c-un fel de „mâini”, care nu erau din materie, dar le simtea forta extraordinarã. S-a ridicat din asternut neputând suporta agresiunea si, când sã iasã din camerã, sã o cheme pe femeie, s-a pomenit trântit pe podea. A continuat lupta. Vroia sã punã mâna pe acel chip, dar mâna îi intra într-o formã de aer, o strãpungea cu usurintã… Toatã aceastã situatie a durat pânã la ora 3 dimineata. Exact la primul cântat al cocosilor, când toate animalele din gospodãria femeii au început sã se agite. Totul a tinut câteva secunde. Iar tânãrul nu a putut adormi nici mãcar un minut. Starea în care se afla era foarte ciudatã – de transã si de luciditate, de teamã si de curaj, dar si de curiozitate. Atunci nu auzise încã despre fantome, dar el luptase de fapt cu o fantomã. În zorii zilei i-a povestit femeii ce a pãtit. Ea i-a cerut sã-i spunã cum arãta chipul care-l agresase noaptea. Dupã descriere, femeia a luat de pe o mãsutã o fotografie si i-a arãtat-o. Aurel Constantinescu a izbucnit: „Doamnã, el a fost aici, pe el l-am vãzut, el m-a lovit toatã noaptea!”
           În fotografie era sotul femeii, decedat cu o lunã în urmã.