Leonard David este un renumit jurnalist de stiinta, care scrie despre activitatile spatiale de peste 50 de ani. El este autorul recentei carti, Moon Rush: The New Space Race, publicata de National Geographic in mai 2019, fiind si coautor, cu Buzz Aldrin, cel de la Apollo 11, la cartea Mission to Mars – My Vision for Space Exploration, lansat in mai 2013, dar si autorul altor volume, dintre care o parte au stat la baza unor seriale pe National Geographic Channel.
Pe 12 octombrie 2020 el a postat, pe site-ul Space.com, un articol intitulat „Oamenii de stiinta solicita un studiu serios al «fenomenelor aeriene neidentificate»” adica al FAN/OZN. In acest articol, Leonard David ia act de faptul ca Marina SUA a recunoscut recent ca, intr-adevar, obiectele cu comportament ciudat surprinse pe clipurile video de catre pilotii avioanelor de vanatoare sunt enigme autentice. Exista relatari ale martorilor oculari nu numai a unor piloti, ci si de la operatorii si tehnicienii radar. El adauga: „nu trebuie sa fii un fan al extraterestrilor pentru a deveni curios cu privire la evenimentele recente FAN”.
In august, US Navy a anuntat ca a infiintat un grup operativ destinat fenomenelor aeriene neidentificate (FAN), pentru a investiga natura si originea acestor observatii ciudate si a determina daca ele ar putea reprezenta o amenintare la adresa securitatii nationale a SUA.
Sir de ciudatenii
Leonard David mentioneaza ca FAN-urile observate recent au presupus acceleratii care variaza de la aproape 100 G la mii de G. Un pilot uman nu poate suporta, chiar in conditii foarte speciale, mai mult de 10 G. Nu a fost vizibila nicio perturbare a aerului. Nu s-au produs boom-uri sonore. Aceste ciudatenii, si altele, au captat desigur atentia fanilor OZN care spun acum: „Ti-am zis eu ca sunt aici”.
Dar exista, in paralel, si un apel in crestere pentru ca acest fenomen sa fie studiat stiintific – inclusiv prin folosirea de sateliti in cautarea unor eventuale evenimente viitoare FAN.
Philippe Ailleris este sef de proiect la Centrul de Cercetare si Tehnologie Spatiala din Olanda al Agentiei Spatiale Europene. El este, de asemenea, forta principala din spatele unei structuri de raportare a observatiilor FAN, un proiect care faciliteaza colectarea rapoartelor FAN de la astronomii amatori si profesionisti.
Pentru studiul stiintific al FAN, este necesar sa adunam dovezi fiabile, ceva ce nu ar putea fi ignorat prea usor de stiinta, a declarat Ailleris pentru Space.com. Este necesar sa aducem oamenilor de stiinta date obiective si de inalta calitate, a spus el. „Nimeni nu stie unde si cand poate aparea un FAN, de unde dificultatea cercetarii stiintifice in acest domeniu”.
In ultimii ani s-au inregistrat progrese rapide in tehnologiile informatiei si comunicatiilor – de exemplu, prin instrumente si software deschise, cloud computing si inteligenta artificiala cu invatare automata si profunda, a spus Ailleris. Aceste instrumente ofera oamenilor de stiinta noi posibilitati de a colecta, stoca, manipula si transmite date.
Ailleris indica si un alt instrument puternic. „Amplasarea deasupra capetelor noastre de sateliti este sansa perfecta de a detecta potential ceva”, a spus el. Lucrand in sectorul spatial, Ailleris s-a gandit ca satelitii civili de observare a Pamantului ar putea fi folositi pentru a cauta FAN-uri. O cale este accesarea imaginilor gratuite deja colectate de satelitii Copernicus ai Uniunii Europene, un program de observare a Pamantului coordonat si gestionat de Comisia Europeana in parteneriat cu ESA.
De asemenea, sunt din ce in ce mai multe sonde spatiale care scaneaza Pamantul. Aceasta activitate nu mai este limitata la tarile sau puterile majore, a spus Ailleris; actorii privati au intrat si ei pe scena explorarii video a planetei. „Aceasta evolutie va stimula directii de gandire in viitor in diferite domenii, inclusiv in unele controversate”, a declarat Ailleris. „Si de ce nu si in domeniul de cercetare al FAN?”
La utilizarea de imagini prin satelit pentru a detecta si monitoriza FAN-uri, Ailleris colaboreaza cu Kevin Knuth, care a fost cercetator la Centrul Ames al NASA din Silicon Valley din California, iar acum este profesor asociat de fizica la Universitatea din Albany din New York.
„Ne gandim sa folosim sateliti pentru a monitoriza regiunea Oceanului Pacific la sud de Insula Catalina, unde au avut loc intalnirile cu Nimitz din 2004”, spunea Knuth, referindu-se la observatiile FAN raportate de pilotii si operatorii de radar aflati in grupul de lupta al portavionului USS Nimitz.
Aceasta zona va fi, de asemenea, tinta unei expeditii FAN din 2021, efectuata de Knuth si alti cercetatori. Scopul iesirii este „sa furnizeze dovezi stiintifice inatacabile ca obiectele FAN sunt reale, ca obiectele FAN pot fi gasite si ca obiectele FAN pot fi cunoscute”, citand de pe site-ul web al proiectului, care se numeste UAPx.
Echipa UAPx include veterani si fizicieni militari, precum si cercetatori si observatori instruiti care vor folosi echipamente specializate pentru a observa orice potential FAN.
„Speram sa detectam FAN-urile, sa le determinam caracteristicile, tiparele de zbor si orice tipare de activitate care ne vor permite sa le studiem mai eficient”, a declarat Knuth pentru Space.com. „Pe langa monitorizarea unei regiuni, pentru aparitii de FAN-uri, vom utiliza si satelitii pentru a obtine confirmarea independenta a observarilor FAN proeminente si pentru a obtine informatii cuantificabile despre aceste FAN-uri”. „Cu siguranta cred ca FAN merita sa fie studiat, asa cum am face cu orice alta problema din stiinta”, a declarat Jacob Haqq-Misra, astrobiolog la Blue Marble Space Institute of Science din Seattle, Washington.
Studiu interdisciplinar
In august, Haqq-Misra a ajutat la organizarea unui atelier interdisciplinar sponsorizat de NASA, numit TechnoClimes 2020, care a incercat sa acorde prioritate si sa ghideze viitoarele studii teoretice si observationale ale „tehnosemnaturilor” non-radio – adica manifestari ale unor tehnologii nepamantene, in special cele care ar putea sa fie detectate prin mijloace astronomice.
Haqq-Misra a declarat ca ceea ce stie el cu privire la FAN provine din domeniul public, cum ar fi videoclipurile lansate recent ale Marinei si comentariile Departamentului Apararii, dar el personal recunoaste ca nu a efectuat nicio investigatie proprie asupra problemei.
„Raman, de asemenea, agnostic cu privire la orice ipoteza speciala care ar putea explica FAN, cel putin pana cand vom avea mai multe date de luat in considerare”, a spus Haqq-Misra. „Ipoteza inteligentei non-umane este una populara, dar nu am nicio indicatie ca ar fi mai probabila decat orice alta ipoteza in acest moment”.
Ravi Kopparapu este un om de stiinta planetar, de la Centrul de zboruri spatiale Goddard al NASA din Greenbelt, Maryland, care studiaza habitabilitatea planetara, modelarea climei si chimia in contextul caracterizarii atmosferei exoplanetelor. El considera ca fenomenele FAN/OZN reprezinta o problema stiintific interesanta, condusa partial de observatii care par sa sfideze legile fizicii.
Acestea fiind spuse, Kopparapu a declarat ca este totusi ingrijorat de faptul ca unii aduc in conversatie termenul „extraterestru”. „Asta pentru ca nu exista absolut nicio dovada concreta ca am sti ca acestea sunt extraterestre”, a amintit el.
„Exista o problema fundamentala pe care o avem acum pentru a studia stiintific FAN”, a spus Kopparapu. „Nu avem o colectare adecvata a datelor despre acest fenomen, date care sa poata fi impartasite oamenilor de stiinta interesati pentru a verifica afirmatiile si a filtra evenimentele cu adevarat inexplicabile”.
Kopparapu si colegii sai, care au pareri asemanatoare, propun o abordare complet impartiala, agnostica, pentru a studia FAN. Omul de stiinta are o vorba in acest sens: „Sa ne conduca datele la ceea ce sunt”.
DAN D. FARCAS
Comentarii