In ultimele articole am relatat despre faptul ca in proiectul legii de autorizare a apararii nationale din SUA, pe 2022, s-a inclus, la initiativa reprezentantului de Arizona, Ruben Gallego, o prevedere privind infiintarea unui birou pentru problemele fenomenelor aeriene neidentificate (Unidentified Aerial Phenomena – UAP/OZN), in cadrul Oficiului Secretarului Apararii (Office of the Secretary of Defense – OSD) al SUA.
Christopher Mellon, fost subsecretar adjunct, pentru informatii, al apararii, a postat pe 7 octombrie 2021 un amplu comentariu in acest sens, din care reproduc mai jos cateva dintre ideile principale.
El spune ca initiativa e de aplaudat. Vehiculele aerospatiale, de origine si capacitate necunoscute, incalca spatiul aerian militar restrictionat al SUA in mod recurent. Raportarea acestor vehicule e supusa unor prejudecati de colectare, in timp ce ele par a fi interesate in special de activitatile navelor militare ale SUA, ale instalatiilor nucleare din SUA si ale poligoanelor de testare militara. Unele ar putea fi drone chinezesti sau rusesti de generatia urmatoare, capabile sa evite apararea aeriana a SUA. In 2019, o forta de gherila nesofisticata din Yemen a folosit drone relativ primitive, reusind sa scoata din uz 50% din capacitatile de rafinare a petrolului din Arabia Saudita, deci aceasta nu este o problema banala.
Raportari si analize
Obiectivul principal al noului birou UAP propus va fi: „Sincronizarea si standardizarea colectarii, raportarii si analizei incidentelor legate de fenomene aeriene neidentificate in cadrul Departamentului Apararii.” Dar, desi vital, nu este suficient „sa standardizam colectarea si analiza” daca vrem sa determinam originea si capacitatile acestor aeronave sau intentia celor care le controleaza. Increderea pasiva in datele UAP colectate de la intalniri aleatorii nu este o atitudine proportionala cu riscurile potentiale pentru securitatea nationala a SUA. Pentru a face progrese serioase, trebuie sa se faca mult mai multe, inclusiv sa se identifice semnaturile relevante asociate cu UAP-urile, printr-o analiza tehnica sofisticata a datelor existente (de exemplu, radar, infrarosu, optice, infrasonice etc.). Pe aceasta baza, sa se determine care capabilitati de colectare din SUA sunt cele mai potrivite pentru detectarea si urmarirea UAP-urilor. Apoi s-ar putea concepe o strategie de colectare eficienta, cu impact minim asupra altor misiuni, care sa utilizeze eficient gama vasta de sisteme de senzori tehnici din America. Vor trebui aplicate tehnici de inteligenta artificiala (IA) si de invatare automata asupra datelor UAP, in speranta de a obtine noi perspective si de a imbunatati iterativ activitatile de colectare, inclusiv a fotografiilor si videoclipurilor UAP primite de la organizatii private UAP din intreaga lume.
Departamentul Apararii (DoD) si comunitatea de informatii ar trebui, de asemenea, sa incurajeze interesul stiintific general in problema UAP. Mellon citeaza in acest sens Proiectul Galileo, ca si alte demersuri stiintifice. In lumina acestui interes, fie Congresul, fie Directia Executiva ar putea infiinta un grup de ingineri civili si oameni de stiinta, care sa fie dispusi sa consilieze si sa asiste eforturile de colectare si analiza ale guvernului SUA. Grupul ar putea fi format sub auspiciile NASA sau cele ale DoD sau ale comunitatii de informatii. Oricum ar fi, exista un precedent amplu pentru o astfel de colaborare.
Prin urmare, oricat de bine intentionat ar fi, un mic birou UAP al OSD, care nu are nici resurse nici autoritate, nu este raspunsul adecvat. La fel ca si grupul operativ UAP, nici un birou OSD nu ar avea competentele si capacitatea de a gestiona eficient o astfel de intreprindere complexa din punct de vedere tehnic si birocratic. Dimpotriva, el ar putea avea un efect periculos, daca i-ar determina pe membrii Congresului sa neglijeze problematica UAP, crezand ca biroul este suficient pentru a o rezolva.
Numai cei mai inalti angajati ai OSD au o influenta asupra serviciilor si agentiilor si doar atunci cand actioneaza in mod clar la cererea secretarului apararii. Situatia este suficient de dificila in ceea ce priveste serviciile militare, dar influenta personalului OSD asupra agentiilor de informatii este si mai nesemnificativa, deoarece aceste organizatii raporteaza directorului national de informatii (DNI), precum si secretarului apararii.
Cum ar dezvolta, implementa si gestiona un mic birou OSD un program de colectare cu mai multe servicii si mai multe agentii? Cum ar initia un contract pentru a dezvolta noi algoritmi pentru sistemele radar strategice pentru a le permite sa identifice UAP-urile? Cine ar efectua analiza datelor UAP si ar identifica prioritatile de colectare? Daca actualul grup operativ UAP este insuficient, ce motiv exista pentru a crede ca un mic birou OSD ar lucra mai bine? In consecinta, Mellon sugera Congresului sa dea secretarului apararii si DNI o sansa de a identifica o solutie mai buna, avand in vedere numarul de organizatii puternice care trebuie sa fie obligate sa coopereze si care, deocamdata, se afla la nivelul secretarului apararii si al DNI.
In mod ideal, functia UAP ar trebui sa fie gestionata de o organizatie care lucreaza deja eficient cu secretarul apararii si cu DNI si si-a demonstrat competenta gestionarii sarcinilor complexe de colectare si analiza. Organizatiile de servicii unice, cum ar fi Centrul National de Informatii Aeriene si Spatiale (NASIC), nu sunt in masura sa instituie o noua functie in intreaga comunitate de informatii. De asemenea, este putin probabil sa aiba agilitatea necesara pentru a gestiona rapid contracte si cercetari inovatoare.
Bagaje istorice
In plus, Fortele Aeriene (USAF) au o multime de „bagaje istorice” si, prin urmare, nu beneficiaza de increderea publicului cu privire la problema UAP. Or NASIC raporteaza privitor la aceste probleme printr-un lant de comanda al USAF, spre deosebire de DIA sau de Programul de securitate si aparare spatiala (SSDP) care raporteaza direct atat conducerii DoD, cat si conducerii comunitatii de „intelligence”. DIA si SSDP au, de asemenea, setul de competente, resurse si capacitati pentru a face lucrurile sa se intample in cadrul sistemului extrem de competitiv si complex care gestioneaza colectarea si analiza informatiilor din SUA.
In mod ciudat, se pare ca cele mai puternice si sofisticate sisteme radar strategice din America nu au detectat sau raportat ceea ce au observat radare tactice mult mai mici, atat in timpul celebrului „incident Nimitz” din 2004, cat si in incidentele UAP care au avut loc in largul coastei de est a SUA incepand cu 2015. Daca aceasta deficienta s-ar remedia, prin modificarea algoritmilor de procesare ale radarelor („filtrele” sau „portile” radarului), ar putea fi posibil sa se realizeze rapid si ieftin o crestere masiva a detectarii si urmaririi UAP si a dronelor. Nu este o problema pe care un grup din personalul OSD o poate depasi singur.
O veste buna este ca progresele majore in rezolvarea misterului suparator al UAP pot fi realizate fara noi cheltuieli mari sau intreruperea altor activitati vitale. Congresul ar trebui sa solicite raspunsuri si rezultate si sa responsabilizeze secretarul apararii si directorul national al informatiilor, dar ar trebui sa acorde liderilor acestor organizatii extinse si flexibilitatea de a gestiona implementarea. Momentul este favorabil.
Din fericire, Rep. Gallego si colegii sai din Camera si Senat sunt intr-o pozitie buna pentru a realiza progrese suplimentare continuand sa solicite raspunsuri la intrebari critice. Congresul ar trebui sa ceara masuri suplimentare, dupa cum este necesar, dar, in mod corect, Administratia a reactionat pana in prezent si pare sa recunoasca necesitatea schimbarii. Ea lucreaza deja la dezvoltarea reformelor propuse si, daca Congresul clarifica ce trebuie realizat, este probabil sa raspunda in mod adecvat si in continuare.
Este incurajator ca Administratia si Congresul se angajeaza in rezolvarea unor probleme in interesul securitatii nationale – incheie Mellon. – Tot respectul pentru Gallego si colegii sai, precum si pentru omologii lor din Senat, in special senatorii Mark Warner si Marco Rubio, ca si pentru personalul lor.
DAN D. FARCAS
Comentarii