Desi regii sunt considerati, in basme, exemple de virtute si intelepciune, de modestie si cumpatare, in realitate lucrurile nu au stat intotdeauna asa. Dimpotriva, mai ales in tineretile lor, multi monarhi s-au dovedit mai curand exemple negative pentru supusii lor, in materie de excese si destrabalare. Iar suveranii Angliei nu au facut exceptie…
Henric al V-lea
„Fervent soldat al lui Venus, nu doar al lui Marte”, cum il caracteriza un cronicar contemporan, viitorul rege Henric al V-lea a fost, ca print mostenitor, un depravat fara pereche, caruia ii placea sa bea si sa petreaca in compania prietenilor, dar si a femeilor frumoase.
Cea mai mare parte a tineretii si-a petrecut-o beat, mahmur sau band pentru a stopa efectele mahmurelii. Pare deci de necrezut ca, odata urcat pe tron, el a devenit poate cel mai capabil rege englez – un stralucit comandant militar, sot devotat si politician remarcabil.
Carol al II-lea
Tata iubitor a cel putin doisprezece bastarzi recunoscuti, dar al niciunui urmas legitim, Carol al II-lea a fost renumit pentru frumoasele sale amante – intre ele si lady Barbara Villiers, stramoasa „printesei inimilor, Diana de Walles”.
Evident, haremul pe care regele si-l crease nu era si pe placul supusilor sai, nemultumiti ca taxele erau cheltuite pe toaletele de lux ale ibovnicelor regale. Cu toate astea, „monarhul vesel”, cum a fost numit, s-a facut indragit de popor prin firea lui deschisa si joviala si prin atitudinea intelegatoare fata de plebe – dar si poate pentru ca englezii se saturasera de excesele puritane ale epocii lui Oliver Cromwell.
George al IV-lea
Descris ca „fiu rau, sot rau, tata rau, supus rau, rege rau si prieten rau”, fiul cel mai mare al longevivului George al III-lea a fost un betivan si un mancau notoriu, dar si un afemeiat incurabil. Orgolios si ignorant, printul a cheltuit sume imense pe mancare, bautura si pe proiecte extravagante, dar inutile, precum Pavilionul Brighton. Excesul de mancare il va imbolnavi de guta, iar pentru a-si vindeca boala a inceput sa inghita cantitati uriase de laudanum. Cu sanatatea mintala grav zdruncinata, aproape orb din pricina cataractei, George al IV-lea a murit in 1830, la 68 de ani.
Eduard al VII-lea
Cea mai mare parte a vietii, Eduard si-a petrecut-o in umbra mamei sale, regina Victoria, asa incat, privat de aceasta de participarea la viata politica, printul mostenitor s-a dedicat altor activitati, mai placute: calatoriile, jocurile de noroc, gastronomia fina si, evident, femeile frumoase.
Printre sutele de amante care i s-au perindat prin dormitor s-a numarat inclusiv Alice Keppel, strabunica actualei sotii a printului Charles, Camilla Parker Bowles. Cand in sfarsit a urcat pe tron, la varsta de aproape 60 de ani, Eduard era un om epuizat. Obez si fumator inrait, avea sa mai traiasca doar noua ani, fiind rapus de un atac de cord.
Eduard al VIII-lea
Antiteza perfecta a tatalui sau, George al V-lea, printul Eduard era petrecaret, amuzant si iubitor de lux si petreceri. Tatal lui colectiona timbre, Eduard colectiona femei. Nu fara temei, regele se plangea premierului Stanley Baldwin: „Dupa ce mor eu, baiatul asta se va ruina intr-un an”. Profetia regelui s-a adeverit.
In 1930, Eduard s-a indragostit nebuneste de o tanara americanca divortata, Wallace Simpson. Devenit rege sase ani mai tarziu, el a pus conditia ca va domni doar daca i se permite sa se insoare cu Wallace. Intregul sistem politic britanic a fost oripilat si nici n-a vrut sa auda o asemenea propunere, asa ca Eduard a abdicat, fara niciun regret, in favoarea taciturnului sau frate, Albert, care a devenit rege ca George al VI-lea.
GABRIEL TUDOR
Comentarii