Rapiti de OZN-uri

          O tesatura de mistificari
          
          In interviul luat de Deborah Lindemann lui Budd Hopkins s-a pus si problema daca vizitatorii lucreaza spre binele nostru sau împotriva noastra, daca rapirile aduc pentru omenire si anumite avantaje sau numai neajunsuri.Un amestec de bine si de rau
          
          Un barbat care a suferit o rapire a fost supus de Budd Hopkins regresiei hipnotice.

          O tesatura de mistificari
          
          In interviul luat de Deborah Lindemann lui Budd Hopkins s-a pus si problema daca vizitatorii lucreaza spre binele nostru sau împotriva noastra, daca rapirile aduc pentru omenire si anumite avantaje sau numai neajunsuri.Un amestec de bine si de rau
          
          Un barbat care a suferit o rapire a fost supus de Budd Hopkins regresiei hipnotice. A povestit, în aceasta stare, cum mergea spre casa când a zarit un OZN trecând deasupra capului. A vazut apoi trei omuleti aparând de dupa un boschet. În timp ce relata întâlnirea, devenise alb ca varul si atât de îngrozit încât hipnoza a trebuit sa fie întrerupta. Peste nici un minut era însa relaxat si spunea vesel „E totul în regula, ma simt excelent, a fost doar un vis, nu s-a întâmplat aievea”. Nu cumva aceasta subita detasare i-a fost indusa chiar de cei ce l-au rapit? Reluând sesiunea, subiectul era încântat ca un copil în timp ce-si relata zborul „vad acoperisul casei de vizavi – spunea el – vad frunzele din jgheaburi”. Apoi însa devenise îngrozit când s-a pomenit întins pe o masa si supus unor proceduri dureroase. E greu de departajat ce a fost pozitiv si ce negativ în aceasta experienta. La întrebarea daca n-ar fi posibil ca macar o parte din contacte sa fie „benigne” sau chiar pozitive, Budd a raspuns ca a pus de nenumarate ori unor oameni întrebarea daca le-ar placea daca copii lor ar trece prin astfel de încercari, dar n-a întâlnit niciodata pe cineva care sa-i dea un raspuns afirmativ.
          
          De ce se desfasoara totul în secret?
          
          Unii afirma ca secretul care înconjoara actiunea rapirilor, în particular suprimarea memoriei, este facuta spre binele martorilor, care nu-si vor mai amiti astfel chinurile la care au fost supusi. Din pacate aceasta metoda pur si simplu nu functioneaza. Se cunosc prea multe cazuri de sindrom posttraumatic, exista prea multe persoane care sufera de nevroza fara sa-si aduca aminte de ce, iar investigatiile efectuate dezvaluie o rapire. Deci suprimarea memoriei nu elimina problemele.
          În plus, este îngrijoratoare inducerea în eroare, crearea de imagini false care sa înlocuiasca ceea ce s-a întâmplat cu adevarat. Un rapit i-a declarat lui Hopkins – „daca vizitatorii s-ar prezenta la usa mea, daca i-as pofti apoi sa stea jos si mi-ar explica pe îndelete ce anume doresc, ce probleme au si mi-ar cere apoi permisiunea, poate as fi primul sa spun „în regula”. Dar nu sa ma paralizeze si sa-mi blocheze memoria”. Sunt multe persoane rapite care gândesc în acest mod. Blocarea sau suprimarea amintirilor tradeaza dorinta de a induce în eroare. Acest fapt – în viziunea lui Budd Hopkins – pune sub semnul întrebarii buna credinta a vizitatorilor. Daca ar fi spre binele nostru de ce nu ne-ar contacta pe fata?
          
          Se schimba fenomenul?
          
          Atât cât stim, trasaturile de baza ale fenomenului rapirilor nu par sa se fi schimbat prea mult în timp. Ceea ce s-a schimbat în ultimele decenii a fost ca am acumulat tot mai multe cunostinte despre ce anume se întâmpla. E drept, rapirile par sa se desfasoare în ultimul timp într-o maniera mai putin secreta. Faptul ca aparent „secretizarea” rapirilor nu mai este atât de stricta, ar putea fi însa si un semn de delasare. Uneori ne imaginam ca vizitatorii, foarte evoluati tehnologic, ar trebui sa fie perfecti – spune Hopkins – în realitate ei au foarte multe cusururi asemanatoare oamenilor si fac adesea greseli. Totusi, ramânem foarte diferiti. În plus – „nici noi nu-i întelegem pe ei si nici ei pe noi”.