La sfarsitul anului 2010 lumea ufologilor si-a reamintit prin mai multe articole ca au trecut treizeci de ani de la cazul Cash-Landrum, una dintre cele mai terifiante dintre intalnirile OZN cunoscute. Pe 29 decembrie 1980, in jurul orei 21.00, Betty Cash de 51 de ani conducea, pe soseaua rurala 1485 la vreo 50 de kilometri de Huston (Texas), o masina Oldsmobile Cutlass in care se mai gaseau Vickie Landrum, de 57 de ani si nepotul ei Colby de 7 ani. La un moment drumul le-a fost blocat de un obiect luminos enorm, avand forma de diamant, care plutea, pulsand, la vreo 60 de metri de ei, deasupra carosabilului. Betty Cash, fascinata, a oprit automobilul si a coborat sa vada mai bine ce se intampla. Vickie, pe partea pasagerului, a iesit si ea un pic dar s-a intors imediat la tipetele ingrozite ale nepotului ei. Dupa cateva minute, obiectul s-a inaltat si s-a departat, iar martorele au reluat drumul.
Brusc cerul s-a umplut de elicoptere; martorele au numarat 23, unele cu insemne militare si cel putin cateva pe care ulterior le-au identificat a fi de tipul CH-47 Chinooks cu doua rotoare. Elicopterele au fost vazute si de alti localnici, care au depus ulterior marturie in acest sens. In aceeasi noapte cei trei s-au simtit tot mai rau, prezentand simptome asemanatoare celor produse prin expunere la radiatii: basici, caderea parului, arsuri, greata. Cash a avut nevoie cateva saptamani de spitalizare. Victimele au dat in judecata Fortele Armate ale SUA, cerand despagubiri in valoare de 20 milioane dolari, afirmand ca au fost afectate de un experiment militar scapat de sub control.
Cel ce a condus investigatiile a fost John Schuessler, specialist NASA implicat din 1962 in zborurile spatiale americane, apoi membru fondator si director international al asociatiei ufologice MUFON. El a organizat o echipa multidisciplinara pentru a cerceta si evalua cat mai bine cele intamplate. Au fost descoperiti alti martori, arsuri pe copacii din zona intalnirii, ca si faptul ca soseaua a fost reparata la scurt timp dupa aceea, fiind insa imposibil de aflat din dispozitia cui. Nici macar inspectorul general al armatei, locotenent colonelul George Sarran nu a fost in masura sa conteste veridicitatea celor relatate de victime. El a scris in raportul sau: „Doamna Landrum si doamna Cash au fost credibile… Politistul si sotia lui erau de asemenea martori credibili. Nu s-a creat impresia ca cineva ar fi dorit sa exagereze adevarul despre cele intamplate”. Totusi, raportul lui Sarran nu a gasit nicio dovada ca armata ar fi fost implicata in acest incident; in consecinta, judecatorul federal, a dispus inchiderea cazului.
Schuessler a mai organizat, la 12 ani de la eveniment, examinarea medicala completa a victimelor, la cererea miliardarului filantrop Laurance Rockefeller, care dorea sa imboldeasca astfel administratia Clinton pentru a-i creste transparenta in privinta fenomenului OZN. La acest demers au contribuit si doi experti in radiatii care spuneau ca „avem nevoie de un sistem national de alertare pentru a spune populatiei cat este de serios este acest subiect”.
Betty a murit de cancer in 1998. Empatia lui Schuessler se indrepta sincer catre victime. El declara recent ca: „Nimeni n-ar trebui sa aiba parte de asemenea suferinte… Vietile lor nu au mai fost niciodata ca inainte. Au fost bolnave incepand chiar din ziua aceea”. Bill Cox, de la organizatia de media De Void, isi amintea ca Betty, proprietara unui restaurant, inainte mereu amabila si bine dispusa si careia i-a luat numeroase interviuri, „a ramas profund socata de faptul ca Unchiul Sam putea s-o minta”.
Vickie a murit in 2007. Schuessler mentiona ca „Ultima data cand am vazut-o, era rascolitor sa vezi ce au facut acele arsuri bratelor ei. A suferit oribil”. „Era obsedata de infatisarea ei. Cineva chiar i-a spus ca nu ar mai trebui sa vina la biserica odata ce arata asa de rau. O afecta enorm”. Colby Landrum traieste inca in preajma acelor locuri, dar De Void nu a fost in masura sa obtina de la el un comentariu.
Schuessler se indoia ca va afla vreodata ce anume s-a intamplat, dar spunea: „concluzia mea este ca nu a fost ceva al nostru. Inca nu posedam tehnologia pentru a ridica de la sol vehicule de tipul celei descrise de martore, avand o inaltime de cel putin 90 de picioare (27 de metri). Daca ar fi fost un proiect militar, elicopterele ar fi fost acolo probabil de la inceput. Dar toti cei care le-au vazut spuneau ca aparent incercau sa-l ajunga din urma”. Apoi au disparut toate fara urma…
DAN D. FARCAS
Comentarii