..
…Si nu este vorba de atât de alarmantele posibilitati contemporane de control si supraveghere din partea vreunui „Big Brother” care sa ne priveasca si sa ne comande prin cine stie ce ecran de televizor care nu se stinge niciodata. Nu, acest creier ne apartine noua însine, doar ca se afla în afara noastra. Este extracorporal. Sau cel putin aceasta este afirmatia pe care nu doar ca o sustine cu înversunare Rupert Sheldrake, dar ofera si ideea unei verificari experimentale!Un biochimist eretic.
Rupert Sheldrake este un nume cunoscut mai ales celor interesati de fenomenele paranormale. Dar el este un om de stiinta cu toate drepturile, nu doar cele oferite de faptul ca a absolvit o facultate stiintifica, ci mai ales datorita faptului ca singura metoda de confirmare a unei afirmatii pe care el o considera acceptabila este metoda experimentarii. Indiferent cât este de dificil uneori de conceput experimentul potrivit cu adevarul pe care vrei sa-l demonstrezi!
Un mag modern? Eretic? Provocator? Rupert Sheldrake pare unora a fi câte putin din toate acestea si este probabil cercetatorul cel mai criticat în ultimii ani. Însa studiile sale la Clare College al faimoasei Universitati Cambridge, acolo unde a învatat si predat printre altii si Isaac Newton, precum si întreaga sa activitate de cercetare în institutele Royal Society din Londra, obliga macar la atentie din partea celor care considera ca trebuie sa-l combata. Si cum sa nu fie din acestia?! Pentru ca ceea ce pretinde Sheldrake este nici mai mult nici mai putin decât ca ceea ce noi numim creier uman nu se limiteaza doar la sistemul nervos central. Creierul nostru, de fapt, se… prelugeste în afara corpului. În spatiu, dar si în timp! Si este atât de convins de acest lucru, încât propune si metodele de verificare experimentala. Conform celor mai stricte criterii stiintifice, inclusiv repetabilitatea: oricine are instructiunile necesare, trebuie sa poata repeta experimentul si sa obtina acelasi rezultat. Sau, cel putin, unul foarte apropiat.
Rezonanta morfica
Progresele uriase ale metodei stiintifice nu i-au facut niciodata pe cercetatorii adevarati sa nu recunoasca existenta unor fenomene pe care nu doar ca stiinta nu le-a putut explica pâna acum, dar care par ca… se „sustrag” legilor normale ale fizicii si chimiei. Sau cel putin cele pe care le cunoastem pâna acum.
Cum se face ca o pisica sau un câine „stiu” totdeauna când vine stapânul acasa, înca înainte cu mult ca acesta sa apara sau chiar ca masina lui sa dea coltul strazii? Cum se face ca, de atâtea ori, „stim” ce vrea sa spuna cel din fata noastra sau ce gest urmeaza sa faca? Rezonanta morfica – acesta este raspunsul lui Rupert Sheldrake. Fiecare fiinta, spune el, este înconjurata de un câmp, asemanator cu câmpul electromagnetic, de o zona de influenta, daca preferati, legata de celelalte fiinte vii. De toate! Mai puternic sau mai slab, în functie inclusiv de distanta la care ne aflam unii de altii. În aceasta „zona de rezonanta morfica” se acumuleaza experienta individuala si de asemenea se reflecta întreaga istorie biologica a speciei sale. De aici îsi obtine de fapt individul respectiv caracterele de care are nevoie pentru evolutie.
O sfidare pentru stiinta?
Pura fantezie? Înca un mod de a face publicitate New Age? Tipul acesta de evolutie a fost însa prezentat si discutat înca de catre celebrul naturalist Lamark, contemporan cu Darwin, care nu era foarte multumit sa accepte fara discutie ideile autorului Originii Speciilor si sa acorde mediului înconjurator exclusivitate în selectia unor simple mutatii pe care apoi sa le favorizeze „lupta pentru viata”. Pentru Lamark, noile caractere se obtin în urma experientei pe care o dobândeste un anume organism în mediul în care este obligat sa traiasca. Sa fi aparut girafa doar pentru ca o simpla mutatie a facut sa apara, la un moment dat, un animal cu gâtul foarte lung, sau nu cumva este mai logic sa consideram ca a avut loc un lung proces de adaptare care a facut-o pe aceeasi girafa sa… intinda gâtul pentru a ajunge la hrana?
Rezonanta morfica poate fi o explicatie foarte buna. Care sa se aplice pâna la nivelul fenomenelor la scara celulara. Si câmpul acesta extracorporal ar putea explica – asa cum o sa si vedem de altfel în experimentele lui Sheldrake – cum actioneaza acest „elastic” invizibil care ne spune noua, oamenilor, unde este drumul spre casa si porumbeilor calatori cum sa ajunga înapoi la porumbarul lor.
Coexistenta între doua specii umane?
În urma cu aproximativ 1,5 milioane de ani, indivizi din doua specii...
Comentarii