Oameni si Roboti

          Colaborare! Saltul cosmic al mileniului va insemna in acelasi timp si prima colaborare pe scara mare cu robotii, chiar daca inca nu stim cum vor arata acestia..

          Colaborare! Saltul cosmic al mileniului va insemna in acelasi timp si prima colaborare pe scara mare cu robotii, chiar daca inca nu stim cum vor arata acestia…
          
          …Si ca aperitiv, o colonie pe Marte
          
           Pentru anul 2010 se prevad primele nave cu propulsie laser. Un prototip, numit „Lightcraft” a fost deja lansat cu succes pâna la o distanta de 30 m de catre creatorul sau, Leik Myrabo. Totusi, pentru primul avanpost spatial care va fi amplasat pe Marte probabil prin 2025, este prevazuta utilizarea unui motor nuclear compact. Acesta va fi totusi suficient pentru a asigura o calatorie dus-intors in doar un an si jumatate, adica de doua ori mai putin decât timpul realizabil cu tehnicile actuale. Planurile sunt, se pare, destul de avansate, inclusiv programul celor sase luni care ar urma sa fie petrecute la baza martiana. Atunci când proiectul va demara, spre Marte vor porni câte trei rachete spatiale la fiecare doi ani. Una ii va transporta pe exploratori si modulul locuibil (Hab) care va cobori pe suprafata planetei; cea de a doua va duce pe Marte naveta cu care ei vor fi plasati pe orbita (Mav); in fine, la bordul celei de a treia se va afla Erv, nava folosita pentru revenirea pe Terra.
          
          O poarta mare cât orbita Terrei
          
           Cine s-ar plimba acum prin desertul Nevada ar putea asista la „probele de costum” pentru viitorii exploratori martieni. Costumele lor vor fi mai usor manevrabile decât actualii scafandri spatiali si, printre altele, nu vor mai anula unul din simturile esentiale in asemenea explorari: pipaitul. Alaturi de ei insa ar mai vedea ceva: robotii. Partenerii inevitabili ai viitoarelor expeditii cosmice. Cum s-ar putea imagina fara ei una din posibilitatile la care inclusiv Marc Millis se gândeste pentru NASA: utilizarea acelor formidabile coridoare spatiale cunoscute sub numele de „gauri de vierme”. Prevazute de Teoria Relativitatii generale a lui Einstein, acestea s-ar forma in zone unde spatiul este puternic curbat si ar lega intre ele regiuni aflate la distante de milioane de ani lumina, permitând trecerea dintr-una in alta practic instantaneu. Dar: exista cu adevarat aceste coridoare? Millis nu este prea ingrijorat: daca nu exista… le vom crea! Cum? „Adunând” mai intâi la un loc o cantitate enorma de materie superdensa – de ordinul de densitate a stelelor neutronice – de care urmeaza sa ne servim pentru a forma un inel cu un diametru cât orbita Pamântului in jurul Soarelui. Urmeaza construirea unui inel similar la punctul de iesire. In fine, prin cele doua inele se trece un curent la o tensiune ultrainalta, care sa faca cele doua inele sa se roteasca cu o viteza apropiata de cea a luminii. Consecinta va fi „plierea” spatiului, „atingerea” zonelor de intrare si iesire si astfel „saltul instantaneu” intre cele doua.
          
          Mici probleme…
          
           Usor de zis… Nici macar modelul „imaginat pe hârtie” nu este chiar atât de simplu, dar situatia reala poate prezenta câteva „mici” complicatii suplimentare. Iata una „simpla”: primul inel se formeaza in vecinatatea Sistemului Solar, dar ce ne facem ca, pentru a forma pe cel de al doilea in zona de destinatie, ar trebui ca acolo cineva sa mai fi fost! Si chiar asa, cum face ca „poarta” sa nu se inchida? Pentru ca se stie ca, teoretic, o asemenea „gaura”, „poarta”, daca preferati, ramâne deschisa doar o fractiune de secunda. Solutia ar putea fi cea imaginata de Kip Thorne, un cunoscut fizician de la CalTech, celebrul Institut de Tehnologie din California, si anume de a „injecta” in tunel un flux de particule virtuale care se produc in vid si care in prezenta unor câmpuri gravitationale puternice (cum este de asteptat sa fie cele dintr-o zona cu o atât de formidabila contractie spatiala) ar genera o presiune negativa, o „antigravitatie” care ar mentine deschise gaurile de vierme. Si, din nou aici: rolul robotilor, indiferent de infatisarea lor, se va dovedi esential. Inclusiv faptul ca ei ar putea foarte bine sa fie „antemergatorii” nostri.
           Vi se pare o pagina de literatura stiintifico-fantastica? Nu va lasati inselati, este vorba de proiecte pe care daca nu copiii nostri, cel putin nepotii nostri le vor vedea cu siguranta infaptuite!