E greu sa combati puterea stiintei, cu atât mai mult cu cât ea a devenit un fel de „religie laica”, o putere care pretinde ca detine toate explicatiile legate de om, lume, Univers si în fata careia nu poti decât sa te supui. Dar, e chiar asa? Ne-am exprimat în aceasta pagina, de mai multe ori, rezerve în legatura cu teorii mai vechi, cum ar fi cea a „gaurilor negre” sau a Big Bang-ului, ca sa amintim doar doua dintre cele legate de Univers, sau mai noi, legate de evolutia omului pe Pamânt.
Unele rezerve le-am avut si în legatura cu studii care încercau sa convinga lumea, prin preluarea lor de marile agentii de presa globalizate, despre adevarurile lor partiale. Rezervele erau pur jurnalistice, nu puneau în discutie faptele stiintifice, ci o anumita logica si mai ales concluziile care pareau uneori de-a dreptul stiintifico-literare, practic simple supozitii generalizatoare care duceau mai mult spre fictiune decât spre stiinta. Adica acea stiinta care trebuie sa lucreze cu concepte exacte, riguroase, verificabile.
Astazi, a publica studii stiintifice în reviste de larga vizibilitate si notorietate este o adevarata moda, fara ca nimeni sa se întrebe, însa, jurnalistic si logic, care este credibilitatea surselor. A devenit un cliseu sintagma „cercetatorii americani (englezi, rusi, chinezi, francezi etc.) au descoperit ca…” si ea este suficienta pentru ca lumea sa-i dea crezare. Ea vrea sa demonstreze atotputernicia stiintei care – nu este asa? – se diferentiaza de fictiune, de literatura. Adica, daca asa spune un studiu, înseamna ca asa este! Asa se face ca astazi exista studii, si care sunt preluate la nivel planetar de mass-media, despre practic orice, de la studii care evalueaza tendintele legate de dieta si de retetele ei, pâna la experimente legate de genetica, de comportament sau de nivelul de fericire.
Oamenii privesc informatiile stiintifice vehiculate de presa ca pe niste adevaruri de necontestat care, culmea, au ajuns ne guverneze modul de gândire si de actiune. Nu se aude nicio reactie a cercetatorilor legate de aceste studii, e parca vorba despre un cartel al încrederii în care niciun om de stiinta nu vrea sa-si deranjeze colegii. Rare sunt cazurile în care unele studii stiintifice sunt „atacate” de alti cercetatori si ne referim aici la pozitiile publice. De ce sa ne deranjam unii pe altii, daca lumea e multumita si asta vrea sa auda, ar fi proba de întelepciune pentru cercetatori. Culmea este ca nici macar unii popularizatori de stiinta, jurnalisti care se presupune ca ar trebui sa aiba rezerve fata de unele idei stiintifice pe care le popularizeaza, nu sunt interesati de credibilitatea surselor, adoptând pozitia unei încrederi „în orb”.
O reactie asteptata si necesara
Si, daca vorbim despre credibilitatea surselor în cazul unor studii stiintifice, avem în sfârsit si o prima reactie a unor oameni de stiinta, una oficiala si avenita. În ultimii ani, un contingent de cercetatori a început sa conteste veridicitatea unor studii stiintifice publicate în reviste de renume. În 2005, de pilda, John Ioannidis, profesor de medicina la Universitatea Stanford, a folosit mai multe simulari pentru a demonstra ca unele afirmatii stiintifice aparute în unele studii sunt mai mult false decât adevarate.
Iar anul trecut Brian Nosek, profesor de psihologie la Universitatea Virginia, a încercat sa reproduca cercetarile a 100 de studii de psihologie descoperind ca doar 39 la suta din rezultatele acelor studii s-au adeverit atunci când au fost re-testate riguros. „Sunt multe dovezi, atât teoretice, cât si empirice, care pun sub semnul întrebarii reproductibilitatea unor asemenea studii” spunea Ioannidis, preluat de smithsonian.com. Aceste descoperiri preliminare au dus la crearea unui cu totul nou domeniu de cercetare, denumit meta-cercetare, adica studierea stiintifica a stiintei.
Asa se face ca, recent, sectia biologica a Bibliotecii Publice de Stiinta (Public Library of Science, PLOS), care este o organizatie editoriala nonprofit, a lansat o sectiune noua dedicata meta-cercetarii, tocmai pentru analiza problemelor legate de transparenta în cercetare, standardele metodologice, sursele de inspiratie, raspândirea informatiilor, structurile de finantare si de conflict de interese. Primele doua analize ale acestei sectii au fost publicate în primul numar din acest an al revistei americane de stiinte „PLOS Biology”.
Dupa cum informeaza AFP, preluata de Agerpres, prima analiza, realizata de Shareen Iqbal de la Universitatea Emory (Georgia, SUA) si de John Ioannidis, a examinat 441 de studii publicate între 2000 si 2014 în reviste stiintifice importante. Analiza viza determinarea datelor esentiale pentru evaluarea si reproducerea rezultatelor acelor studii, precum si accesul la protocoalele acestor lucrari si frecventa altor studii care au ajuns la aceleasi concluzii. Autorii au fost surprinsi sa constate ca doar unul dintre aceste 441 de studii prezinta metodologia completa si niciunul nu pune la dispozitie toate datele colectate. Mai mult decât atât, o mare parte dintre lucrari nu au precizat modul în care acestea au fost finantate sau daca autorii au avut conflicte de interese.
„Speram ca analiza noastra îi va sensibiliza pe cercetatori, pe cei care finanteaza cercetarea, precum si revistele stiintifice care publica aceste lucrari, în legatura cu necesitatea de a îmbunatati transparenta si accesul la toate datele”, au declarat autorii analizei. Observatii interesante, care ne duc cu gândul, de pilda, la studiile aparute în presa, sponsorizate pentru a le fi favorabile, de marile firme farmaceutice, realizate de experti uneori chiar colaboratori ai acestor firme!
Cea de-a doua analiza, care l-a avut drept coautor, alaturi de Constance Holman, pe cercetatorul Ulrich Dirnagl de la spitalul universitar Charite Universitatsmedizin din Berlin, a cercetat sute de studii preclinice efectuate pe soareci si sobolani, care s-au concentrat asupra cancerului si accidentelor vasculare cerebrale.
Prima concluzie este ca marea majoritate a studiilor nu au furnizat suficiente informatii cu privire la numarul de animale utilizate; în plus, în multe dintre aceste studii, animalele au „disparut” fara nicio explicatie pe parcursul studiului. Folosind un model informatic, informeaza Agerpres, cercetatorul german a reusit sa simuleze efectele pierderii acestor animale de laborator asupra validitatii rezultatelor experimentelor, concluzia fiind ca, „cu cât a fost mai mare numarul de animale pierdute sau eliminate, cu atât au fost mai putin solide concluziile studiilor”. „În medicina umana, nu ne putem imagina ca se pot publica studii clinice fara date referitoare la numarul de pacienti sau al celor opriti sa participe sau care au murit în cursul studiului”, a explicat Constance Holman.
Scriam cu alta ocazie ca multe studii sunt fonduri uriase irosite, rezultate duse pe apa Sâmbetei. Autorii acestor analize sunt mai exacti, afirmând ca „miliarde de dolari sunt irosite în fiecare an pentru studii ale caror rezultate nu pot fi reproduse”. Ei considera ca aceasta incapacitate de a putea verifica concluziile unor lucrari stiintifice a dus la o criza de încredere în validitatea rezultatelor. Si pâna la urma, am putea adauga, la o criza de încredere în seriozitatea celor care raspândesc aceste studii în mass-media globala. Pâna la urma, ne întrebam: când sunt publicate studii despre orice, fara surse de verificare, cu concluzii fanteziste, partiale si superficiale, efectuate pe 10-12 subiecti pentru a trage concluzii generalizatoare, care vor sa ne schimbe modul de apreciere si de întelegere a lumii în care traim, se pune în discutie si responsabilitatea celor care le raspândesc în media globala?
Meta-cercetarea este un raspuns, pus pe picioare, domeniul ne poate aduce în viitor si alte surprize. Ramâne de vazut daca ea va avea un efect asupra cercetarii însesi, asupra oamenilor care percep cercetarea stiintifica.
„Scopul nostru este de a arata ca cercetarea în domeniul cercetarii este o parte importanta a stiintei”, scria într-un editorial Stavroula Kousta, unul dintre responsabilii de redactie ai „PLoS Biology”.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii