Campioanele

          Este vorba de doua..

          Este vorba de doua… sonde, adica artefacte – acum celeste, iesite din mintile si mâinile oamenilor hat prin 1977.
          Se numesc Voyager 1 si Voyager 2, au ca parinte pe venerabilul inginer spatial Edward Stone, au costat, pâna acum frumoasa suma de 900.000.000 dolari americani si, considera specialistii de la NASA, constituie unul dintre cele mai mari succese ale cosmonauticii lui Homo Sapiens. Ce au facut, pâna acum cei doi mici roboti zburatori, echipati cu ale lor camere de luat vederi, magnetometre, spectrometre, detectoare de particule si, bineînteles, motoare (niste miniaturi consumând un combustibil mai putin obisnuit, oxidul de plutoniu)? Ei bine, au strabatut prin heliosfera, adica prin aceasta „curte a Soarelui” care este Sistemul Solar, peste 10 miliarde de kilometri. Au fotografiat si înregistrat fenomene pe care le-au transmis pe Pamânt, din vecinatatile a patru planete – Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun – profitând de momentul lor de aliniere (care are loc o data la fiecare 165 de ani!). Au descoperit, aceste planete, nu mai putin decât 48 noi de sateliti. Si au schimbat mai toate cunostintele pe care noi le aveam despre aceste corpuri celeste. Jupiter, au spus Voyager-ii, este bântuita de furtuni violente, un uragan gigantic fiind acea uriasa pata rosie pe care astazi o acceptam, toti, ca parte a peisajului jupiterian. Uranus, s-a descoperit, este o planeta eleganta, dotata cu inele, ca si mai vizibila Saturn; iar „Luna” sa, Miranda, este compusa din straturi vechi si noi de sol, dovada a unei activitati meteorologice neobisnuite în fizica cereasca. Pe Neptun vânturile sufla cu 2.400 km/h, iar pe al sau satelit, Triton, tâsnesc neîncetat vulcani si geysere. Si altele, si altele, date acumulate de pe traseele strabature de sondele noastre cu 5.000 km/h si care, în cea mai mare parte, nici nu au fost înca cu adevarat studiate, zac în arhive si vor trece, încetul cu încetul, pe computerele laboratoarelor astronomice.
          De ce va scriu astazi despre acesti stramosi ai navetelor spatiale si astronavelor celeste din viitor? Pentru ca, foarte curând, ispravindu-si periplul prin Sistemul Solar, cei doi roboti spatiali vor ajunge la marginea lumii noastre. La frontierele heliosferei, dincolo de care urmeaza un teritoriu absolut necunoscut mintii iscoditoare a creatorului Homo Faber. Un spatiu fabulos, populat doar de miturile Science Fiction-ului, umplând o bula de spatiu cu diametru nesigur, ceva cam între 8 si 22 miliarde de kilometri. Care miliarde harnicii campioni Voyager vor porni, târâs-grapis, sa le strabata – spun proiectantii si constructorii lor – în urmatorii 18-20 de ani. Abia la capatul teribilului drum, faptura rationala Homo Sapiens se va afla, prin acesti doi reprezentanti ai sai la marginea haului Galaxiei noastre. Si acela va fi marele moment, primul moment de desprindere din lanturile gravitatiei Soarelui. Caci Voyager 1 se va îndrepta, dupa 2020, catre o stea din constelatia Girafei. Iar fratele sau, Voyager 2, într-o nesfârsita odisee catre stralucitoarea Sirius. Îngrozitor de departe.