De ce avem câte cinci degete la mâini si la picioare?      O catedrala pen

          1. De ce avem câte cinci degete la mâini si la picioare?
          
          PAUL IOAN
          
          
          Banalitatea intrebarii s-ar putea sa va surprinda, insa paleontologii (grupati in mai multe grupuri ce sprijina ipoteze diferite) nu au inca un raspuns cert.

          1. De ce avem câte cinci degete la mâini si la picioare?
          
          PAUL IOAN
          
          
          Banalitatea intrebarii s-ar putea sa va surprinda, insa paleontologii (grupati in mai multe grupuri ce sprijina ipoteze diferite) nu au inca un raspuns cert. O ipoteza indrazneata ne duce in urma cu 400 de milioane de ani, când unei rudimentare grupe de pesti – Panderichtydele – le-au aparut primele inotatoare lipsite de „razele osoase” (cum spun specialistii). Configuratia acestora s-a modificat dupa mai multe milioane de ani, când, datorita scaderii nivelului apelor, evolutia speciilor a condus la dezvoltarea unor inotatoarelor si apoi, in locul lor, a unor membre – necesare pentru a se putea misca in mediul mlastinos in care erau obligate sa traiasca.
          Acestor primi pesti amfibii cu patru membre – tetrapodele numite Acanthostega si Ichtyostega, descoperite in Groenlanda – li s-au format la terminatia respectivelor formatiuni osoase ceea ce am putea numi degete, pentru usurinta deplasarii. Ei bine, la inceput au fost sapte si chiar opt (dupa cum o atesta fosilele respective), insa dupa alte milioane de ani au ramas doar cinci. Speciile susamintite aveau si bronhii si plamâni, caci au fost obligate, treptat, sa se adapteze si vietii terestre, nu numai celei marine din care proveneau. Dar de ce natura s-a oprit tocmai la cinci degete? Inainte de a trece din apa pe uscat, tetrapodele au trebuit sa supravietuiasca in vastele terenuri mâloase, in delte. Se pare ca „legea naturala” care a definitivat numarul de degete a fost cea care spune: randament maxim, efort minim. A fost suficienta aceasta dotare pentru a se putea descurca in noianul de crengi si alte obstacole si a vâna cu lejeritate. Specialistii spun ca sistemul de apucare si deplasare cu cinci degete a fost cel optim, iar faptul ca omul are acelasi „evantai” poate sau nu avea legatura cu aceasta istorica transformare a inotatoarelor pestilor amfibii din Carbonifer – acum 350 de milioane de ani.
          
          2. O catedrala pentru eternitate
          
          IRINA STOICA
          
           Numele orasului Barcelona se leaga în general de numele lui Gaudi, de vestitul sau parc si de nu mai putin vestita catedrala Sagrada Familia, o adevarata capodopera, ramasa, din nefericire, neterminata, despre care revista noastra a scris cu un an în urma.
           Acestea nu sunt însa comori de arta izolate. Întregul oras este un muzeu strabatut în fiecare an de milioane de vizitatori. Una dintre cele mai cunoscute constructii ale orasului este, fara îndoiala, Marea Catedrala în stil gotic, adapostind pe lânga Cripta Sfintei Eulalie o serie de opere de arta: vitralii minunate, lampadare, orfevrarie, piese de altar de o inestimabila valoare, orga, cunoscutele Pieta de Bermejo si „Schimbarea la Fata” de Bernat Martorell. Acoperisul, clopotnita, fântâna cu gâste, toate fac din acest monument situat în centrul Barcelonei un prototip al artei gotice. Constructia prezenta dateaza din secolul al XIII-lea, din 1298, dar s-a lucrat continuu la ea pâna în 1913, când a fost terminata fatada principala. Ea a fost înaltata însa pe structuri din secolul al XI-lea si chiar mai vechi. Portalul, turnurile si întreaga fatada sunt decorate cu statui de sfinti, de îngeri, totul dominat de statuia lui Christ înconjurat de Apostoli. Nenumaratii episcopi care au slujit aici – 119 – au trudit succesiv la înfrumusetarea Catedralei al carei cel mai de pret avut îl constituie Cripta Sfintei Eulalie. Aceasta a devenit expresia devotamentului multor artisti de seama, începând cu sculptorul Lupo de Francesco (1327). În mijlocul criptei se afla sarcofagul de alabastru, iar cele opt coloane care îl înconjoara se remarca prin capiteluri corintiene. Pe pereti sunt zugravite scene din viata Sfintei iar între coloane sunt plasate statui de îngeri.
           Catedrala ofera o imagine splendida si prin acoperisul sau, care domina orasul. Din vârful catedralei, de acolo unde se afla Crucea, poti vedea o mirifica panorama. Turnul central este flancat de cele doua turnuri – clopotnita. Clopotele unuia sunt destinate vietii orasului, iar ale celuilalt slujbelor religioase. Construite între 1386-1393, turnurile au o înaltime de 53 de metri si sunt decorate de asemenea cu statui. Clopotele au nume si sunt trase conform unui ritual aparte, la anumite ore sau evenimente. Arcurile gotice domina nu numai nava centrala, ci întreaga constructie iar basoreliefurile surprind nu doar scene biblice, ci si unele alegorice, cum ar fi cele reprezentând luptele soldatilor cu lei sau grifoni.
           Infruntând timpurile, catedrala muzeu, acoperita de blazoane si simboluri, aceasta minunata constructie închinata Sfintei Cruci, este expresia spirituala a nobletei sufletesti a locuitorilor orasului si ai tarii.