De ce se mai scrie SF în România 2001?

           Unii sunt de parere ca moda prozei SF în România a trecut ca si moda integramelor care a ravasit acum vreo cinci-sase ani mintea absolventilor de liceu. Desi nu scriu acest gen de literatura si nici nu sunt un fan al science-fiction, am o mare admiratie pentru cei care înca scriu în tara noastra proza s.

           Unii sunt de parere ca moda prozei SF în România a trecut ca si moda integramelor care a ravasit acum vreo cinci-sase ani mintea absolventilor de liceu. Desi nu scriu acest gen de literatura si nici nu sunt un fan al science-fiction, am o mare admiratie pentru cei care înca scriu în tara noastra proza s.f. Pâna la urma înteleg ca este felul lor de a visa cu ochii deschisi, este modul lor de a se lasa emotionati de spatiile dintre planete, de misiuni ale robotilor, în general de o lume suprainteligenta care poate ne guverneaza de undeva de deasupra noastra. Cunosc câtiva buni scriitori de S.F. si le respect efortul. Cunosc si un critic literar care n-are prejudecati fata de autori si textele lor s.f., desi pare mai apropiat de „fiction” („mainstream”, cum am aflat cândva la Calarasi ca numesc sefistii literatura „clasica”) decât de „science fiction”. E vorba despre Dan-Silviu Boerescu. El este autorul unei proaspete antologii intitulate „România s.f. 2001” editate de „ProLogos” în Colectia „Morfeu”, îngrijita chiar de tânarul critic. Trag speranta ca activitatea editoriala a editurii nu se va rezuma la aceasta antologie, desi o antologie este întotdeauna mai comerciala decât un volum de autor.
          
           Dincoace si dincolo de mainstream
          
          „Mainstream” s-ar putea traduce prin „curentul principal”, care la rândul lui ar fi alcatuit de apele grele ale literaturii. Unde se situeaza literatura sefista? Dincoace sau dincolo de acest curent viguros si foarte vechi? Dan-Silviu Boerescu încearca în prefata la aceasta antologie – în care semneaza autori cunoscuti precum Ovidiu Bufnila, Mihai Gramescu, Costi Gurgu, Jean-Lorin Sterian si altii – sa defineasca locul prozei pe care acesti autori o scriu. „Istoria literaturii s.f. e o odisee a autonomizarii fata de mainstream. Istoria domeniului n-a facut decât sa adânceasca tot mai mult prapastia fata de beletristica asa-zicând „traditionala” si sa contureze tot mai pregnant nasterea unei constiinte minoritare… S.F.-ul se constituie ca un tarâm al tuturor posibilitatilor”, zice criticul literar. Personal, nu sunt de acord cu aceste delimitari, pentru ca atunci când ai constiinta minoritara înseamna ca nu faci literatura, iar atunci când faci literatura, oricum s-ar numi ea, ea este acel tarâm al tuturor posibilitatilor. Daca ar fi asa cum spune antologatorul s-ar putea deduce ca literatura s.f. se scrie dintr-un complex al abordarii adevaratei literaturi si cred ca nu este deloc asa. Iar constiinta minoritara m-ar duce direct la o categorie controversata cu care vrem sa intram în Europa si care n-are de-a face în nici un fel cu literatura. În fine, ca sa revenim la antologia lui Dan-Silviu Boerescu sa spun ca ea strânge laolalta nume consacrate ale „domeniului”, dar si de scriitori aflati la primele încercari literare. Aceasta prima antologie, spune autorul ei, cuprinde productii literare scrise între anii 1990-2000, reiterabila anual cu productii „la zi”. Sper.
          
          O lume a tuturor lumilor posibile
          
           „Dox Lafiri îl astepta pe Sab-Soz în camera cu crenel a unei piramide unsul, cea a carui nume se traducea prin Alba-de-culoarea-laptelui”, asa îsi începe povestirea Val Antim parca pentru a ne convinge ca lumea s.f. este o lume a tuturor posibilitatilor. O lume ciudata populata cu necunoscuti intriganti, ca în proza lui Ovidiu Bufnila: „Numai un orgasm maiestuos ar mai putea salva Universul care e pe moarte, domnii mei”. Citindu-l, îi poti chiar da dreptate, daca ai precautia de a renunta la cuvântul „universul”. Mihai Gramescu vorbeste despre o „U-gresiune”: „Prin oglinda sfâsiata a istoriei, aschii bezmetice de viitor si de trecut vâjâie pe la urechile noastre”, ceea ce aduce la iveala un poet ratat. Costi Gurgu scrie despre o „Minunata Caora”, descoperindu-se pe fundul unei vizuini, lânga o forma greoaie: „Am crezut ca este Nascatoarea-Moarte, Cea cu Doua Fete, stapâna destinelor noastre”. Si asa mai departe. Universuri personale pline de mister, cu viziuni personale extrem de interesante, în fata carora te poti întreba: de ce nu este atacata partitura literaturii, daca tot exista, real, efortul unei scriituri?