Doi batrâni roboti cosmici…

          Era, hat, prin anii ’70, când planeta clocotea de curaj si de inteligenta. Calcaseram Luna, instalam sateliti de comunicare, teledetectia si spionaj, ne gândeam la Marte si Venus, ba saltam chiar peste pragul Sistemului Solar, aruncând ocheade si catre stelele vecine.

          Era, hat, prin anii ’70, când planeta clocotea de curaj si de inteligenta. Calcaseram Luna, instalam sateliti de comunicare, teledetectia si spionaj, ne gândeam la Marte si Venus, ba saltam chiar peste pragul Sistemului Solar, aruncând ocheade si catre stelele vecine. Atunci au fost proiectati, construiti si lansati cei mai de seama cercetasi ai speciei umane: „pionierii”. Doua sonde cosmice gemene, Voyager 1 si Voyager 2, pe care NASA le-a lansat… in ordine inversa, „2”-ul a plecat primul, in 22 august 1977, celalalt in 5 septembrie a aceluiasi an, traiectoriile lor intersectându-se – pentru prima si ultima oara – in 1977. Doi ani mai târziu „Voyager 1” survoleaza Jupiter, peste inca un an, Saturn, trimitând, ca si robotul geaman, date de o exceptionala valoare pentru cunoasterea umana. „1” merge mai departe, cu viteza uriasa (60.000 km/h), cu scopul declarat de a iesi din planul Sistemului Solar, depaseste, in drum, o „ruda”, un alt artefact, mai „batrân” decât el – vechiul „Pioneer 10” (cel acuzat de fizicieni de a nu fi respectat Legile Gravitatiei – din motive absolut necunoscute…) si devine astfel obiectul cel mai indepartat trimis vreodata de om in afara Pamântului. In acest timp „Voyager 2” si-a indeplinit misiunea lui, ceva mai simpla, apropiindu-se de planetele periferice Uranus si Neptun. Pentru ambele, mecanicii si electronistii de la NASA stabilisera o perioada de viata, credeau ei,destul de lunga: 12 ani. Dar… in 1989, in loc sa-si dea antecalculatul sfârsit, cei doi roboti continua sa functioneze, fotografiind, analizând, trimitând datele acasa, spre stupefactia si bucuria constructorilor lui si a astronomilor de pe toata planeta Pamânt. Ei reusesc descoperirea a 22 de noi sateliti in jurul uriaselor planete gazoase, gasesc un vulcan in activitate pe Jo, fotografiaza turbulente in atmosfera lui Neptun. Si continua sa inghita genuni de spatiu si sa dialogheze, neobositi, cu planeta-mama. Dar in vara lui 2002 „Voyager 1” intra intr-o zona necunoscuta a heliosferei, gigantica bula magnetica care inglobeaza Soarele si intreg Sistemul Solar. Un fel de „post-frontiera”, ar incerca sa explice astronomii, luati prin suprindere, creat de impactul vântului solar la intâlnirea cu mediul interstelar. Sau, poate, indraznesc, altii, „Voyager 1” chiar a iesit complet in afara Sistemului Solar, pentru ca, cel putin intre august 2002 si februarie 2003, viteaza sonda a „raportat” intâlnirea cu un flux de particule neobisnuit pentru zona in care, prin calcul, ar fi trebuit sa se afle! Strania intâmplare ne arata, inca o data, cât suntem de departe de a cunoaste, nu spatiile profunde ale Cosmosului, aflate la miliarde de ani lumina, nu misterele supernovelor, ale quasarilor si ale gaurilor negre, ci „cartierele” din propria noastra casa, Sistemul Solar.
          Lasând astronomilor si fizicienilor sarcina de a-si bate capul cu neobisnuita intâlnire cu necunoscutul, „Voyager 1” isi continua neobosit aventura si isi face cu prisosinta datoria. A ajuns acum la 13,5 miliarde de kilometri de Terra (adica la de 90 de ori distanta Pamânt-Soare, numita unitate astronomica, n.a.), isi trimite, la zi, rapoartele catre Jet Propulsion Laboratory (care fac, pe drum, 12 ore) – asa cum a facut-o vreme de 26 de ani! – si va parasi heliosfera, conform calculelor, in anul 2002.
          Poarta la bord un mesaj – ca si onorabilele „Voyager 2”, „Pioneer 10” (lansata in 1972, vocea i s-a „stins” acum un an) si „Pioneer 11” – inscriptionat pe un disc de metal, cu imagini si sunete de la ea de acasa. Un strat de uraniu radioctiv joaca rolul de cronometru: atunci când eventualii extraterestri se vor intâlni cu ea, vor sti nu numai de unde vine, ci si de când este plecata, de acasa, sonda vagaboanda. Sunt sanse ca, pâna in 2020, „Voyager 2” sa pastreze suficienta energie pentru a ne transmite, in continuu, fabulosul sau monolog. Apoi, „vocea” i se va stinge dar va continua sa avanseze, minuscule graunte de inteligenta pamânteana, prin haul interstelar care separa sorii Galaxiei noastre. De prima stea se va apropia, matematic, in anul 40.270. Steaua se numeste AC+793888 si se afla in constelatia Carului Mic. Nu este imposibil ca steaua sa aiba, in jurul ei, un sistem planetar. Una-doua planete pot fi, de ce nu, telurice. Pe una din ele, cu atmosfera si oceane, va fi inflorit viata, poate chiar viata rationala. Astronomii bastinasi vor privi, sper eu, atenti, cerul, si vor detecta pamânteanul artefact, in drumul sa eroic. Il vor opri, il vor deschide, il vor cerceta. Si poate ca, intre ei, un scriitor-artist-inginer va ava ideea: citim scrisoarea, scriem raspunsul, inchidem plicul si vi-l trimitem, pe „Voyager”, inapoi, acasa…